Sevilla! Sevilla! Sevilla!

O victorie mare este alcătuită totdeauna din succese mai mici. Nu este vorba aici de traseul parcurs de Sevilla până să câștige Europa League. De dubla dramatică disputată contra rivalei Betis sau de nebunia din ultimul minut al returului din semifinale cu Valencia.

Succesele mai mici care au dus la victoria cea mare sunt cele ale unor jucători care au crezut în posibilitățile lor, ale unor conducători care au făcut alegerile corecte și ale unui antrenor încăpățânat, dar meseriaș.

Succesul este al lui Beto. A venit la Sevilla pentru că andaluzii aveau o urgență: Diego Lopez plecase la Real Madrid după ce Casillas se accidentase într-un meci din Cupa Regelui. Nici măcar nu a fost transferat definitiv inițial.

Victoria este a lui Mbia. După ce jucase pentru o forță din Franța, Marseille, a refuzat să evolueze în liga secundă din Anglia acolo unde retrogradase cu Q.P.R.

Triumful este al lui Unai Emery. Omul contestat de fanii Valenciei deși terminase de 3 ori pe locul 3, în spatele granzilor Barcelona și Real Madrid, și dat afară de Spartak Moscova la câteva luni după angajare.

Succesul este al lui Gameiro, atacantul care a refuzat statutul de eternă rezervă la campioana Franței, P.S.G, pentru a prinde mai multe minute în Spania.

Victoria este a lui Bacca, columbianul care a ajuns să câștige bani din fotbal abia la 22 ani.

Triumful este al lui Monchi, directorul sportiv care găsește nestemate acolo unde alții nici măcar nu se obosesc să arunce o privire.

Fără aceste succese mărunte, victoria cea mare a Sevillei nu ar fi apărut.

Triumfurile, chiar și atunci când adversarii au mai multe ocazii, nu sunt deloc întâmplătoare.