Un "9" autentic şi un "9" fals
18.12.2012, 15:59
Din 1972 până în 2012, au trecut 40 de ani. Lumea s-a schimbat, dar unele lucruri au rămas la fel. Printre acestea, capacitatea publicului de a recunoaşte şi de a valida valorile. Pe această distanţă de timp, între Gerd Muller şi Lionel Messi, nemţii i-au avut, printre alţii, pe Karl-Heinz Rumenigge, Rudi Volller, Jurgen Klinsmann, Oliver Bierhoff şi Miroslav Klose, iar argentinienii pe Mario Kempes, Diego Maradona, Claudio Caniggia, Gabriel Batistuta şi Abel Balbo. Toţi, jucători uriaşi, care nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Totuşi, doar Muller şi Messi au ajuns la cifre record. Cum a fost posibil? Pe lângă valoare, care au fost celelalte elemente care au contribuit la cifrele lor extraordinare?
Gerd Muller avea un simţ al porţii fantastic. Dar şi o capacitate extraordinară de a transforma ocaziile în goluri.
De la neamţ nu te aşteptai să dribleze 4 adversari sau să transforme o lovitura liberă de la 25 de metri. Însă atunci când era în faţa porţii şi mingea ajungea la el era clar că nu urmează o ratare de generic. Un număr 9 clasic, aşa cum este definit de manualele fotbalului. Acel jucător care are ca meserie marcarea golului. Sunt voci care spun că la începutul anilor 70, fotbalul era mai romantic. Dar, nu erau oare şi fundaşii mai duri? Iar "galbenul" (de abia, apăruseră cartonaşele)era scos cu greu......
La câteva decenii distanţă de anul de vârf al lui Muller, un antrenor de geniu s-a gândit să redefinească rolul lui Lionel Messi în echipa Barcelonei. Pep Guardiola i-a dat argentinianului libertatea de care avea nevoie pentru a-şi pune în valoare toate calităţile în rolul de "9 fals". A fost, până la urmă, evoluţia naturală şi simbolică a lui Messi: dintr-un personaj secundar, aflat în umbra altora, într-unul principal. Din extremă, în centrul acţiunii.
Am văzut mulţi jucători de top. Pe unii dintre ei, i-am menţionat mai sus. La niciunul nu am găsit însă toate calităţile pe care le are Messi. Pe argentinian l-am văzut marcând şi cu stângul, şi cu dreptul, şi cu capul şi cu pieptul. L-am urmărit în curse de senzaţie de zeci de metri şi în combinaţii năucitoare pentru adversari. Am văzut cum a transformat lovituri libere şi cum a înscris cu şuturi din afara careului. Niciodată nu mi-a părut doborât de presiunea meciului sau a adversarilor. Nici măcar atunci când a ratat un penalty în returul semifinalei de Champions League cu Chelsea.
Să marchezi 90 de goluri într-un an(numărul poate fi mai mare dacă înscrie şi împotriva celor de la Real Valladolid), în vremuri în care ritmul meciurilor este tot mai intens, iar strategiile pentru blocarea oamenilor de gol sunt tot mai diversificate, e o performanţă fantastică.
Cârcotaşii vorbesc, pe la colţuri, că aceste cifre ale lui Messi nu sunt curate. Că nu se accidentează, că atunci când se accidentează revine prea repede, că nu e marcat suficient de bine şi de aceea marchează atât de mult, că nu are un trofeu cu Argentina. Cam asta înseamnă să nu vezi pădurea din cauza copacilor. Şi să cauţi pete în soare.
Nu cred că la Barcelona s-a inventat supraomul(cad şi oamenii catalanilor pe capete, suferă şi ei fracturi şi rupturi musculare, iar uneori obosesc foarte tare). Nu cred că adversarii lui Messi, altfel nişte tipi pragmatici, devin brusc naivi(Casillas este, până la urmă, una dintre victimele sale preferate). Nu cred că Messi şi-a spus ultimul cuvânt în tricoul Argentinei. În schimb, cred că suntem contemporani cu un jucător uriaş. Şi, de asemenea, că am văzut o performanţă de care se va vorbi mulţi ani de acum încolo.
Sunt sigur că peste vreo 20 de ani, unii dintre cei care acum îi caută slăbiciuni lui Messi, se vor lăuda copiilor lor că l-au văzut jucând pe argentinian. Iar aceştia vor fi invidioşi, aşa cum suntem noi pe cei care l-au văzut în acţiune(nu doar în imagini de arhivă) pe Gerd Muller.......
