Străinul cel mare și rău

De când Uniunea Europeană şi-a deschis graniţele pentru cei din fostul bloc comunist, pentru statele din centrul şi estul Europei, s-au născut numeroase poveşti. Prima dintre ele a rămas în memorie drept "instalatorul polonez".

Care, plecat din ţara natală, ar fi invadat ceea ce nouă ne place să numim "bătrânul continent". Din acelaşi motiv, Marea Britanie, Germania, Olanda au restricţii pe piaţa forţei de muncă. Beţe-n roate puse românilor şi bulgarilor. Democraţiile occidentale se tem că atât noi, cât şi vecinii de la sud de Dunăre, vom lua locurile de muncă ale autohtonilor. Şi trag cât de mult pot, cât le permite legea, până să liberalizeze definitiv respectiva piaţă a forţei de muncă. E perioadă de recesiune, fiecare se uită în primul rând în propria grădină. Apoi, dacă mai are chef, şi-n legislaţia europeană. Mai ales dacă sunt şi alegeri în ţările respective.

Libera circulaţie. Dreptul la muncă. Pentru iubitorii sportului e arhicunoscut Marc Bosmann. Fotbalistul care a modificat legislaţia europeană.

Vorbim aici doar despre acei oameni care doresc să muncească legal, corect, în una dintre ţările care fac parte din Uniunea Europeană, indiferent unde s-ar fi născut. Conform pregătirii, a ceea ce arată că ştie, a ceea ce poate să facă.

Sportul e un domeniu privilegiat, în care există multinaţionale de succes, la nivel de cluburi, începând cu Real Madrid, continuând cu Manchester United, Arsenal. Strălucesc încă FC Barcelona şi Borussia Dortmund. Bazate pe propriile şcoli de copii şi juniori. În fotbal.

Au pus cruce acestui capitol două proiecte care lasă în urmă amintiri poleite cu aur: Atletico Madrid şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. Hamburger SV e altă adunare cosmopolită, care deţine Liga Campionilor. La fel şi Gyor. În handbal.

Nu există limită pentru străini. Ori str[ine. Cel mai puternic campionat din lume a fost, timp de aproape două decenii, Danemarca. Varianta feminină. Naţionala respectivei ţări s-a dus încet la vale, după ce-a dominat lumea timp de cel puţin trei ediţii ale jocurilor olimpice, de la Atlanta 1994, la Atena 2004.

Naţionala masculină a Germaniei scârţâie din toate încheieturile şi ratează turnee finale, însă are cel puternic, cel mai interesant, cel mai spectaculos campionat masculin din lume. Cauzele comune, susţin unii dintre cei implicaţi în handbal: prea mulţi străini.

Azi, luni, 15 iulie 2013, federaţia de specialitate de la noi a decis: 5 străini (la fel ca-n precedenta ediţie de campionat), dintre care doar 3 pot să se afle simultan în teren. Un răspuns la sesizarea făcută de 3 cluburi româneşti.

Ne plăcea Oltchim. Echipa care ne-a făcut să plângem în semifinalele Ligii Campionilor. Parcă străinele nu erau, atunci, nici urâte, nici rele. Nici când Dragicevic, cel din prima tură la HCM Constanţa, ne încânta. Nici când urmăream sideraţi arabescurile lui Dalibor Cutura. Străini şi ei. Toţi or fi mari şi răi?!

Problema nu e că n-ar avea loc în prima ligă handbalistele şi handbaliştii români, ci numărul acestora. Dureros de mic. Nu din cauza strainilor nu joacă la nivel înalt româncele şi românii, ci din pricină că nu sunt câţi ne-am dori să fie. Şi, din păcate, valorea, calitatea, nu depăşeşte cantitatea.

E bine să aperi ce ai bun - iar aici handbalul e un exemplu, cu 7 titluri mondiale şi peste 20 de cupe europene - să, cultivi, să promovezi. Statul - care la noi e la fel de riguros ca un GPS conectat la o baterie moartă de zeci de ani - vorbesc de un stat sănătos, protejează ce are mai bun. Naţionalismul de joasă factură nu e printre valori.

Dacă tot nu ne plac străinii în eşaloanele de vârf de la noi, măcar să punem taxe. 5.000 euro pentru fiecare străină/străin în plus. Strânge federaţia bani. Şi dirijează la cluburile de copii şi juniori. Ca să crească româniii noştri.

* Apropo, de ce o fi decis Consiliul de Administraţie al FRH, dacă e vorba de o competiţie organizată, în principiu, de LPH?!

* Alexandrina Barbosa, portugheza cu cetăţenie spaniolă, a fost prezentată oficial la Thuringer HC, campioana Germaniei. Unde va fi pregătită de omul care a dus-o la nivel maxim: românul cu cetăţenie germană Herbert Muller. La care să ne uităm cu ochii aceia de "străin mare şi rău"?!

* Cazul particular Potaissa Turda, unde se spune că bugetul a fost votat, banii ar exista, dar edilului local îi e teamă hăţişurile legii şi de ameninţări. Ştiţi că pe la noi o minune ţine 3 zile. Potaissa Turda n-are cei 3 ani în prima ligă. Însă are echipă. Antrenori. Jucători. Şi chiar a făcut treabă bună. Rezolvarea celor de acolo ar putea fi exemplu. Însă despre sportivul/PFA, în alt text.