Hai România!

Participăm atât de rar la turneele finale încât am uitat să ne bucurăm, am uitat ce înseamnă plăcerea de a urmări din fața televizorului sau de pe stadion echipa națională.

Trebuie să lăsăm în urmă toate frustrările acumulate în viața de zi cu zi și pur și simplu să ne relaxăm, să nu ne facem iluzii mărețe, pentru că nu e cazul. Naționala României nu ne poate oferi un joc prea plăcut, dar trebuie să fim conștienți că jucătorii care intră pe teren măcar încearcă să se ridice la înălțimea acestui eveniment. Că vor lăsa pe teren și ultima fărâmă de energie în încercarea de a obține un rezultat pozitiv. Nu am fost niciodată campioni în acest sport, așa că nu trebuie să ridicăm ștacheta prea sus. Comparațiile cu jucători din trecut nu-și au nici ele rostul. Trebuie să privim realiști prezentul și să încercăm să-i susținem pe băieții pregătiți de Anghel Iordănescu.

Avem o grupă accesibilă din care putem ieși. Cu Franța poate că nu avem prea multe șanse de izbândă, dar pe Elveția și Albania le putem învinge. Îmi pun speranțele în Tătărușanu, în Stanciu și Florin Andone, în Alibec sau Săpunaru. Aș vrea ca Alex Chipciu să se trezească la timp și, dacă va fi folosit, să ne demonstreze că poate fi din nou jucătorul care înscria la Budapesta. Torje să nu uite că a dat goluri superbe prin șuturi de la distanță, iar Adi Popa că s-a distrat odată cu un băiat pe nume Blind. Hoban să joace ca un campion, deoarece a luat titlul în Israel, Chiricheș să ne încânte cu ieșirile din apărare și deposedările în situație de unu contra unu.

De un lucru sunt însă sigur, așa cum am scris mai sus. Toți cei care vor intra pe teren vor da totul, iar atunci când un jucător încearcă, se zbate, trebuie să-i iertăm eventualele nereușite tehnice. Așadar, hai România!