Video Ce surpriză! PSV e OUT din Cupă, chiar dacă Dennis Man a dat gol: nota primită, după eliminare
articol scris de Digi Sport04.03.2026, 00:21
Cu Dennis Man (27 de ani) titular și marcator, PSV a ratat calificarea în finala Cupei Olandei, după ce a pierdut duelul cu NEC Nijmegen, scor 2-3.
Fotbal Cupa României: FC Argeș - Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
Cupa României: Univ. Craiova - CFR Cluj, miercuri, 20:30, DGS 1
Internaționalul român chiar a reușit să marcheze, în minutul 20, însă echipa sa s-a oprit în semifinalele competiției.
PSV a fost eliminată din Cupă de NEC! Dennis Man a marcat și a primit nota 7
PSV a început așa cum nu se putea mai rău meciul, iar NEC a deschis scorul prin Linssen, în minutul 6. Totuși, echipa lui Peter Bosz nu s-a lăsat și Saibari a egalat, în minutul 16, iar Dennis Man a făcut 2-1 patru minute mai târziu.
NEC a egalat până în pauză, în minutul 37, prin Dasa, iar lovitura ”de grație” a dat-o Basar Onal, în minutul 61.
Dennis Man a rezistat pe teren 75 de minute, atunci când a fost înlocuit de bosniacul Esmir Bajraktarevic (20 de ani). Pentru evoluția avută, internaționalul român a fost notat cu 7, peste media echipei care a fost 6.79.
- ”Omul-meciului” a fost Kovar, portarul lui PSV. Chiar dacă a încasat trei goluri, goalkeeper-ul a avut alte șase parade și a fost notat de SofaScore cu 8.5.
Este o adevărată surpriză dat fiind faptul că PSV era văzută ca o favorită certă, dar și pentru că NEC venea după o serie de patru meciuri fără victorie.
VIDEO cu golul marcat de Dennis Man în meciul cu NEC Nijmegen
- Pentru Dennis Man a fost cel de-al zecelea gol al sezonului în tricoul lui PSV. Mai mult, românul are și 6 pase decisive.
- 13 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit transfermarkt.com.
În finala Cupei Olandei, NEC va da peste câștigătoarea duelului AZ Alkmaar - Telstar.
Etichete: olanda , psv , cupa olandei , nec , dennis man , gol dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat, marți, că Franța a invitat România la discuții despre ...