kolinda deschidere
Gafa anului! Ce a putut să îi spună un fotbalist francez preşedintei Croaţiei
Konpany
Kompany crede că un somnifer a contribuit la eliminarea Braziliei de la CM 2018
South Korea Mexico WCup Soccer
Se cunoaște prima câștigătoare de grupă de la Campionatul Mondial, după doar două etape!
Digi Sport 1 Live
Acum
Fotbal European

Galerie Foto CM 2018 | De la “Diavolii Franței”, la “Irezistibilii”. Cele mai prestigioase publicații franceze salută calificarea în finală

11.07.2018, 00:09

Francezii sunt în culmea bucuriei, după ce naționala lor s-a calificat în finala CM 2018! Trupa lui Deschamps a câștigat cu 1-0 în fața Belgiei și așteaptă să-și afle adversara pentru ultimul act de duminică, dintre Croația și Anglia, care se înfruntă miercuri în cea de-a doua semifinală. Cele mai prestigioase publicații din Hexagon au salutat calificarea “cocoșilor galici”.

Franta finala CM 2018
  • Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS 1

Francezii sunt prezenți pentru a treia oară în ultimul act la Cupa Mondială, toate în ultimii 20 de ani - după ce în 1998 au câștigat trofeul, iar în 2006 au pierdut la loviturile de departajare în fața Italiei.

“Irezistibilii”, a titrat L’Equipe, cel mai mare ziar de sport din Franța. “Vor ținti al doilea titlu mondial duminică, împotriva Angliei sau Croației”, a continuat publicația.

“Magic!”, a scris și contul de Twitter al celor de la L’Equipe.

“Învingători contra ‘Dracilor Roșii’, francezii joacă finala duminică, la Moscova”, a notat Le Figaro.

“Diavolii Franței sunt în finală!”, a scris site-ul oficial al Federației Franceze de Fotbal, fff.fr.

“Un vis din ce în ce mai puțin nebunesc”, a scris și France Football.

Despre calificarea Franței au scris și britanicii, direct interesați de posibila adversară din finală. “Kylian Mbappe strălucește, iar Franța trece de Belgia pentru a ajunge în a treia finală de Cupă Mondială în ultimii 20 de ani”, a scris The Telegraph.

Galerie Foto

Citește și:

"A fost imens!" Englezii tremură deja, după ce au văzut cum arată Franţa

VIDEO E nebunie pe străzile Franței! Sărbătoare de vis după calificarea în finala CM 2018

Etichete: cm 2018 , franta cm 2018 , franta finala cm 2018


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima reacție a lui Mojtaba Khamenei după semnarea memorandumului cu SUA
Prima reacție a lui Mojtaba Khamenei după semnarea memorandumului cu SUA

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat că a aprobat memorandumul de înțelegere...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
radudragusin5_1747939726_3638304583314375092_336927031
ADIO, Tottenham! Radu Drăgușin și-a găsit echipă

Tottenham este gata să-l vândă pe Radu Drăguşin la Juventus, scrie site-ul Football Italia.

Cum a apărut Ivana Knoll pe stadion, după ce a fost numită de englezi "cea mai mare cerșetoare de atenție"
England v Croatia: Group L - FIFA World Cup 2026, Arlington, United States - 17 Jun 2026
UEFA a făcut anunțul la TV, după ce FIFA a revoltat întreaga lume a fotbalului la Cupa Mondială 2026
uefa
OUT! Comentatorul care a confundat echipele la Cupa Mondială și a fost chemat acasă a fost dat afară
celik
Shakira arată așa la 49 de ani și s-a aflat ce mănâncă de două ori pe zi: ”E șocant”
Screenshot 2026-06-18 191805
Recomandările redacției
South Korea Mexico WCup Soccer
Se cunoaște prima câștigătoare de grupă de la Campionatul Mondial, după doar două etape!

Horror! Primul diagnostic, după accidentarea teribilă din Canada - Qatar: Mondialul s-a terminat! Ce a făcut ”agresorul”
profimedia-1111135027
Julen Lopetegui a spus-o clar, după ce echipa lui a pierdut cu 0-6 la Cupa Mondială: ”Au decis meciul”
Canada v Qatar - FIFA World Cup 2026 - Group B
A marcat în minutul 90+7 la Cupa Mondială și imediat a transmis un ”mesaj brutal”
Schweiz vs Bosnien-Herzegowina – FIFA Weltmeisterschaft 2026
Citește și
Gareth Bale, înlocuit la pauză în duelul dintre Anglia și Țara Galilor. Explicația selecționerului
Wales v England, FIFA World Cup 2022, Group B, Football, Ahmad Bin Ali Stadium, Ar-Rayyan, Qatar - 29 Nov 2022
Verdictul a venit rapid, după ce Neymar a ieșit accidentat și a început să plângă pe bancă
2022 FIFA World Cup Soccer - Brazil v Serbia
Un bărbat dezvăluie infidelitatea soției în fața prietenilor, la petrecerea organizată de ziua lui: „Știu tot!” Momentul e viral
Un bărbat dezvăluie infidelitatea soției în fața prietenilor, la petrecerea organizată de ziua lui: „Știu tot!” Momentul e viral
Artist celebru, dezvăluiri neașteptate despre Gigi Becali: ”Eu l-am scos din pușcărie!"
Artist celebru, dezvăluiri neașteptate despre Gigi Becali: ”Eu l-am scos din pușcărie!"
Gigi Becali a anunțat că-l dă afară de la FCSB, însă impresarul jucătorului îl contrazice: ”Fiecare zice ce vrea!”
Gigi Becali a anunțat că-l dă afară de la FCSB, însă impresarul jucătorului îl contrazice: ”Fiecare zice ce vrea!”
Arnold Schwarzenegger, apariție rară alături de iubita sa, Heather Milligan. Sunt împreună de 14 ani, dar evită lumina reflectoarelor
Arnold Schwarzenegger, apariție rară alături de iubita sa, Heather Milligan. Sunt împreună de 14 ani, dar evită lumina reflectoarelor
Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână
Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte efectele
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte efectele
Pensie scăzută cu 37 de lei la recalculare. De ce unii pensionari se pot trezi cu o pensie mai mică?
Pensie scăzută cu 37 de lei la recalculare. De ce unii pensionari se pot trezi cu o pensie mai mică?
”Italia, ce dezamăgire! Nu mai există”. Naționala lui Mancini, criticată după ce a ratat calificarea directă la Mondial
Northern Ireland v Italy - 2022 FIFA World Cup Qualifier
Apariție electrizantă în tribune la Anglia - Croația de la CM 2026: ”Cea mai mare cerșetoare!” VIDEO
Apariție electrizantă în tribune la Anglia - Croația de la CM 2026: ”Cea mai mare cerșetoare!” VIDEO
Eden Hazard, despre meciul carierei: "Am arătat că poţi juca extraordinar fără a marca sau a pasa decisiv"
Brazil v Belgium: Quarter Final - 2018 FIFA World Cup Russia

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână
Anna Lesko, apariție spectaculoasă înainte de vacanță. S-a filmat doar într-un prosop alb și cu pașaportul în mână
Descarcă aplicația Pro FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a Altarului la 700 de kilometri distanță
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a Altarului la 700 de kilometri distanță
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des