Video RE-MON-TA-DA! Au revenit de la 0-2 în derby-ul grupei și sunt în proporție de 96% la Mondial
articol scris de Digi Sport09.09.2025, 21:41
Republica Democrată Congo și Senegal au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale zilei în preliminariile CM 2026.
CM 2026 Fotbal: Olanda - Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2
Fotbal: Franța - Irlanda de Nord, luni, 22:00, DGS 1
Înaintea partidei, congolezii erau liderii Grupei B a calificărilor din zona africană, cu 16 puncte, în timp ce Senegal ocupa locul secund, la o singură lungime în urmă. Gazdele au început excelent jocul de la Kinshasa și conduceau cu 2-0, după reușitele lui Bakambu (26) și Wissa (33).
RD Congo - Senegal 2-3. Oaspeții au revenit de la 0-2 și au mari șanse de a merge la CM 2026
La acel scor, RD Congo era ca și calificată la Mondial, însă a urmat o răsturnare neașteptată de situație. Senegal a redus din diferență până la pauză, prin Gueye (39), și a preluat conducerea în partea a doua, grație golurilor lui Jackson (53) și Sarr (87).
Senegalezii s-au impus cu 3-2 și au preluat șefia grupei. Mane & CO trebuie să câștige cele două partide pe care le mai au de disputat, cu Sudanul de Sud și Mauritania, cele mai slabe echipe din Grupa B, pentru a fi siguri de prezența la Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada.
- Statisticienii de la Football Meets Data le acordă 96% șanse de a merge direct la Mondial, în timp ce RD Congo are doar 4%.
Clasamentul Grupei B din preliminariile CM 2026, zona africană
În urmă cu o zi, Tunisia a învins in extremis Guineea Ecuatorială, scor 1-0, și s-a calificat la Campionatul Mondial din 2026. Partida de la Malabo a fost decisă în minutul 90+4 de golul lui Ben Romdhane.
Tunisia a obținut astfel a 7-a ei calificare la Cupa Mondială și a 3-a la rând. Trupa lui Sami Trabelsi a devenit a doua echipă africană sigură de prezența la Cupa Mondială de anul viitor, după Maroc. În acest moment, 18 naționale au certitudinea că vor fi la CM 2026, astfel mai sunt 30 de locuri disponibile.
- Japonia, Noua Zeelandă, Iran, Argentina, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania, Australia, Brazilia, Ecuador, Uruguay, Paraguay, Columbia, Maroc și Tunisia sunt formațiile deja calificate la CM 2026, pe lângă gazdele SUA, Mexic și Canada.
Etichete: preliminarii africa , preliminarii cm 2026 , congo senegal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Iranul a ameninţat, duminică, cu atacuri asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu, ca...