Programul sferturilor de finală din Cupa României
costel-galca
Rapid nu și-a revenit după eliminarea din Cupă! Costel Gâlcă: ”Dezamăgirea e foarte mare!”
chivu
Inter a contactat oficial UEFA, după "lovitura catastrofală" primită de Cristi Chivu
Digi Sport 1 Live
Acum

Stoican simte că Dinamo e pe drumul cel bun. "Să jucăm la fel și cu Brașov!"

31.10.2013, 23:01

Dinamo a făcut spectacol în optimile Cupei, elevii lui Flavius Stoican trecând la scor, cu 5-0, de Chindia Târgoviște. La finalul partidei, tehnicianul a declarat că speră ca nivelul de joc arătat să se mențină și pe parcursul meciurilor următoare ale formației sale.

stoican lot
  • SuperLiga: Oțelul - UTA, vineri, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FC Botoșani - U Cluj, vineri, 20:00, DGS 1

"Sunt mulţumit şi de joc şi de rezultat. Sper să repetăm acelaşi joc şi în campionat, dar trebuie să rămânem cu picioarele pentru că am întâlnit, totuşi, nişte adversari dintr-o ligă inferioară. O luăm pas cu pas, ne dorim să ajungem cât mai departe. Cu multă muncă şi dăruire putem ajunge sus. Sper să ne putem ridica la nivelul fanilor noştri, care chiar ne sprijină. Sunt încântat că există astfel de suporteri. Important e să avem încredere în forţele noastre indiferent cu cine vom juca în sferturi, va fi dificil în această fază", a spus Stoican.

Flavius Stoican este convins că jocul echipei Dinamo va fi la fel de bun şi în meciul cu FC Braşov:

"Sunt convins că vom arăta la fel de bine şi în meciul cu Braşov. Nu ne axăm doar pe Cupă, deşi este un drum uşor spre cupele europene, noi tratăm orice meci cu maximă seriozitate".

Tehnicianul dinamovist s-a arătat mulţumit că atacantul francez Joel Thomas a reuşit să marcheze primele goluri pentru formaţia bucureşteană.


"Era momentul ca Thomas să marcheze, pentru că îşi dorea foarte mult asta şi avea moralul scăzut. Oricum, important pentru el este că îşi creează foarte multe ocazii. E normal să fiu mulţumit de toţi cei care au jucat astăzi, chiar şi Nedelcearu, care cred că poate ajunge un fotbalist mare", a precizat Stoican.

Etichete: antrenor dinamo , dinamo cupa romaniei , flavius vladimir stoican , stoican simte ca dinamo e pe drumul cel bun , flavius stoican antrenor dinamo , dinamo - chindia 5-0 , dubla durimel dubla joel thomas


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cum l-a numit Trump pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace
Cum l-a numit Trump pe Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace, o inițiativă a preşedintelui american Donald Trump, s-a...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
gigibecali
Gigi Becali a primit vestea la FCSB: 39.250.000€!

Bodo/Glimt - Inter 3-1 / Brugge - Atletico 3-3 / Olympiacos - Leverkusen 0-2 / Qarabag - Newcastle 1-6, în play-off-ul UCL
Liga Campionilor
Surpriză uriașă! Cine și-a făcut apariția la Consiliul Păcii: "O rușine! / E disperat după Donald Trump"
consiliulpentrupace
L-a făcut ”praf” pe Chivu: ”Să-și clătească gura când vorbește despre tatăl meu! Asta arată meschinăria lui”
profimedia-1067743301
Arabii s-au convins de Adrian Șut, după 5 meciuri jucate
adrian sut
Recomandările redacției
chivu
Inter a contactat oficial UEFA, după "lovitura catastrofală" primită de Cristi Chivu

OUT tot sezonul! Ruptură de ligamente încrucișate pentru un jucător al Rapidului
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-RAPID BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (19.10.2025)
L-a transferat la FCSB și a spus totul: "Bă, ești nebun? Cerea cam 1,5 milioane salariu"
fcsb
S-a terminat "meciul românilor" din Europa: Răzvan Lucescu, bătut! Ce a spus la conferință
razvanlucescu
Citește și
Video Ce a spus Zeljko Kopic la flash-interviu, după ce a calificat-o pe Dinamo în sferturile Cupei României
FOTBAL:UTA ARAD-DINAMO BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (20.12.2025)
Video Dinamo - Hermannstadt 2-0. Cîrjan și Opruț au calificat echipa în sferturile Cupei României
catalin cirjan
Crystal, văduva lui Hugh Hefner, demers neașteptat la aproape zece ani de la moartea magnatului: „Mii de femei ar putea fi afectate”
Crystal, văduva lui Hugh Hefner, demers neașteptat la aproape zece ani de la moartea magnatului: „Mii de femei ar putea fi afectate”
”Retrageți Steaua de peste tot!". Cea mai dură reacție după anunțul ministrului Miruță
”Retrageți Steaua de peste tot!". Cea mai dură reacție după anunțul ministrului Miruță
Ionuț Lupescu, reacție acidă după atacul lui Mihai Stoica la Florentin Petre
Ionuț Lupescu, reacție acidă după atacul lui Mihai Stoica la Florentin Petre
Jessica Alba parcă a înflorit după divorț! În costum de baie minuscul, bronzată și tonifiată, lângă iubitul actor
Jessica Alba parcă a înflorit după divorț! În costum de baie minuscul, bronzată și tonifiată, lângă iubitul actor
Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile
Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile
Iernile în comunism, adevărate probe de rezistență. „Plecam la 4 și jumătate de acasă, mergeam pe jos 12 km"
Iernile în comunism, adevărate probe de rezistență. „Plecam la 4 și jumătate de acasă, mergeam pe jos 12 km"
Cum se face COSR că se luptă cu abuzurile la adresa minorilor din sportul românesc? Măsuri, doar pe hârtie
Cum se face COSR că se luptă cu abuzurile la adresa minorilor din sportul românesc? Măsuri, doar pe hârtie
Exclusiv Florentin Petre a făcut anunțul în direct: ”Este meciul vieții mele”
florentin-petre
Prunea l-a făcut praf pe Mihai Stoica: „Băi, agariciule! Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!”
Prunea l-a făcut praf pe Mihai Stoica: „Băi, agariciule! Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!”
”Nu există jucător în prima ligă de nivelul lui”. Noul ”pariu” din România!
minge superliga

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile
Antonia, sigură pe ea, într-o fustă cât o palmă și cu abdomenul perfect sculptat la vedere. Frumusețea ei întoarce toate privirile
Digi World
Privarea de somn afectează sănătatea sistemului digestiv prin nervul vag. Cercetătorii explică riscurile
Privarea de somn afectează sănătatea sistemului digestiv prin nervul vag. Cercetătorii explică riscurile
Digi Animal World
Tina, mascota de la Jocurile Olimpic de iarnă, surprinsă în timpul unor acrobații. Imaginile rare cu micuța hermină au devenit virale
Tina, mascota de la Jocurile Olimpic de iarnă, surprinsă în timpul unor acrobații. Imaginile rare cu micuța hermină au devenit virale