mircealucescu
Exclusiv Răzvan Lucescu: ”Un turc a spus două lucruri extraordinare despre tata”
FOTBAL:ROMANIA-TARA GALILOR, AMICAL (6.06.2026)
Video Exclusiv A văzut ce a făcut Louis Munteanu și a reacționat: ”Incredibil!”
Serbia v Albania, Group K World Cup 2026 European Qualifiers, Dubocica Stadium, Leskovac, Serbia - 11 Oct 2025
Neverosimil! Istvan Kovacs, caz UNIC la Cupa Mondială 2026, după decizia FIFA
Digi Sport 1 Live
Acum

Video Israel - România 1-2. Suntem la EURO 2024!

articol scris de Digi Sport
19.11.2023, 01:00

România a învins-o cu scorul de 2-1 pe Israel în preliminariile EURO 2024, iar ”Tricolorii” și-au asigurat matematic biletul către EURO 2024

FOTBAL:ISRAEL-ROMANIA, PRELIMINARIILE C.E 2024 (18.11.2023)
România - Israel / Foto: Sport Pictures
  • Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1

  • Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00, DGS 1

Israel - România 1-2. ”Tricolorii”, calificați la EURO 2024

Galerie Foto

Tricolorii au avut un start negru de partidă, iar israelienii au deschis scorul încă din al doilea minut al partidei prin Zahavi, care a înscris cu capul după o fază fixă.

Israelienii au mai avut o șansă mare de gol câteva minute mai târziu, după o pasă greșită a lui Horațiu Moldovan, dar defensiva tricoloră a rezolvat rapid faza.

România a restabilit egalitatea în minutul 10, prin George Pușcaș, care a marcat cu capul. Faza a plecat după o cursă frumoasă a lui Rațiu și o execuție puternică a lui Drăguș, care a lovit bara. Pușcaș a ajuns primul la minge și a trimis în plasă.

”Tricolorii” a mai irosit o șansă importantă de gol în prima repriză, prin Drăguș, care a șutat în bară. Israel putea marca în minutul 32, însă Moldovan a avut o intervenție excelentă și a reușit să rețină.

Pușcaș a fost aproape de ”dublă” în minutul 38, când a trimis cu călcâiul în brațele lui Glazer.

După pauză, ”Tricolorii” au început foarte bine, iar Pușcaș a avut o ocazie bună la un șut din interiorul careului. Câteva minute mai târziu, Răzvan Marin a șutat mult peste poartă dintr-o poziție ideală.

Gloukh a avut o ocazie bună în minutul 53, când a șutat de la distanță, dar mingea a trecut pe lângă poartă.

Ianis Hagi a înscris în minutul 63, cu un șut din interiorul careului, iar calificarea României părea din ce în ce mai aproape.

Mihăilă a ratat o ocazie imensă în minutul 74, când a șutat pe direcția portarului cu poarta goală, iar câteva minute mai târziu, România a rămas în zece jucători, după eliminarea aceluiași Mihăilă.

Până la final, israelienii au încercat să pună presiune, însă nu au reușit să marcheze, iar ”Tricolorii” au sărbătorit calificarea chiar pe teren.

VIDEO Rezumatul partidei Israel - România 1-2

clasament grupa i
Clasamentul Grupei I / Foto: Flashscore

Israel - România 1-2

Min. 90+6: Final de meci! România este calificată la EURO 2024!

Min. 85: România, în zece jucători! Mihăilă este eliminat, după o intervenție dură asupra unui adversar.

Min. 74: Ocazie uriașă pentru România! Răzvan Marin scapă singur spre poartă, îi pasează în lateral lui Mihăilă, dar acesta ratează cu poarta goală.

Min. 70: Ocazie Israel! Zahavi șutează de la distanță, dar balonul trece puțin pe lângă poarta lui Horațiu Moldovan.

Min. 66: Israelienii cer penalty după o intervenție a lui Mihăilă asupra lui Revivo, dar centralul lasă jocul să continue.

Min. 63: Goool România! Pușcaș avansează spre poartă, îi pasează lui Răzvan Marin, care prelungește pentru Ianis Hagi. Acesta șutează, balonul este respins, dar ajunge din nou la Hagi, care marchează din a doua încercare.

Min. 58: Ocazie Israel! Zahavi execută o lovitură liberă, dar balonul trece peste poartă.

Min. 53: Ocazie Israel! Gloukh își încearcă norocul cu un șut de la distanță, dar balonul trece puțin pe lângă poarta apărată de Horațiu Moldovan.

Min. 51: Ocazie România! Hagi avansează în partea dreaptă, trimite în fața porții, dar Vitor respinge.

Min. 49. Ocazie România! Rațiu are o cursă frumoasă către poarta adversă, îi pasează în interior lui Răzvan Marin, care trimite mult peste poartă.

Min. 47: Ocazie România! Pușcaș primește balonul în interiorul careului și șutează puternic cu stângul, dar Glazer plonjează și respinge în lateral.

Min. 46: Începe repriza a doua!

Min. 45+2: Finalul primei reprize!

Min. 38: Ocazie România! Răzvan Marin pasează în careul advers din partea dreaptă, Pușcaș trimite cu călcâiul, dar balonul ajunge în brațele portarului israelian.

Min. 32: Ocazie Israel! Gloukh avansează în flancul stâng și șutează din unghi, dar Moldovan intervine salvator.

Min. 28: Ocazie Israel! Turgeman șutează din careu, Moldovan respinge în față, dar Khalaili trimite mult peste poartă.

Min. 24: Ocazie România! Stanciu îi pasează lui Drăguș în interiorul careului, acesta se întoarce foarte bine, dar șutează în bară.

Min. 19: Ocazie România! Drăguș șutează de la distanță, dar balonul trece peste poarta apărată de Glazer.

Min. 10: Goool România! După o cursă frumoasă a lui Rațiu, balonul ajunge la Drăguș, care șutează din afara careului, balonul lovește bara, Pușcaș apare primul la balon și trimite cu capul în plasă.

Min. 7: Ocazie Israel! Moldovan greșește o pasă și trimite la picioarele unui adversar, dar defensiva României rezolvă faza.

Min. 2: Goool Israel! Vitor deviază cu capul o centrare venită din corner, iar Zahavi trimite cu capul în poarta lui Moldovan.

Min. 1: Începe meciul!

Israel: Glazer – Dasa, Vitor, Goldberg, Revivo – Peretz, Lavi, Gloukh – Turgeman, Zahavi, Khalaili

Rezerve: Peretz, Jarafi, Shlomo, Baribo, Safuri, Gorno, Kanichowsky, Abo Fany, Kinda, Cohen, Glazer, Davidzada

România: Moldovan – Rațiu, Screciu, Burcă, Drăgușin, Bancu - Hagi, R. Marin, Stanciu - Drăguș, Pușcaș

Rezerve: Niță, Radu, Rus, M. Marin, Alibec, Cicâldău, Mihăilă, Coman, Olaru, Moruțan, Mogoș, Dumitrescu


România are patru puncte peste Israel înaintea meciului direct, ceea ce înseamnă că, dacă învinge sau obține un egal la Budapesta, este sigură de prezența la EURO 2024 din Germania.

În caz contrar, totul se va decide în ultima rundă. Cu o victorie a Israelului, România ar mai avea un singur punct avans și, pentru a fi la turneul final, va trebui, aproape sigur, să o bată pe Elveția pe teren propriu. ”Tricolorii” nu pot spera că Israelul se va încurca în ultima partidă, cu ”cenușăreasa” grupei, Andorra.

Meciul dintre Israel și România se va disputa la Felcsut, pe terenul celor de la Akademia Pușkaș. Pancho Arena are o capacitate de doar 3.400 de locuri, iar inaugurarea a avut loc în anul 2014. Stadionul a costat 12,5 milioane de euro și poate fi văzut în galeria foto de mai jos.

Galerie Foto

Citește și: 

Israel - România | LIVE TEXT, 21:45. Edi Iordănescu: ”Suntem foarte conștienți de forța adversarului”

Am venit conștienți de momentul pe care îl avem în față. E un moment pe care îl căutăm de mult timp și pe care l-am găsit după foarte mult timp. Am venit cu multă încredere, foarte multă muncă și sacrificii și cu multă consecvență.

Am venit cu multă încredere și energie și suntem conștienți că e nevoie de echilibru și curaj pentru a face ultimul pas și să calificăm naționala României la un turneu final după opt ani. Sunt multe lucruri pe care ne bazăm în provocarea de mâine. E un grup care a progresat la multe capitole. Siguranța din defensivă e unul dintre ele.

Suntem bucuroși că avem cea mai bună defensivă din grupă și una dintre cele mai bune din preliminarii. Am primit patru goluri și jumătate dintre ele au fost în meciul cu Elveția. Asta nu ne garantează nimic. Trebuie să continuăm să muncim și să credem în obiectivul nostru.

Este dificil să prezentăm strategia și planul tactic acum, dar promit că după meci, dacă primesc aceeași întrebare, voi spune cum am încercat să pregătim jocul. Suntem foarte conștienți de forța adversarului nostru de mâine.

Apreciez foarte mult calitatea individuală a jucătorilor. I-am studiat și la echipele de club. Am descoperit jucători foarte valoroși, cu experiență internațională și la nivel de cluburi. I-am văzut funcționând foarte bine și în raport de echipă, cu un antrenor pe care îl respect și îl apreciez.

Ne așteptăm la o confruntare foarte grea. Suntem foarte conștienți de miza, presiunea, provocare, dificultatea jocului de mâine, dar grupul este pregătit pentru absolut orice”, a spus Edi Iordănescu la conferința de presă.

Israel - România | LIVE TEXT, 21:45. Ce a spus Alon Hazan, selecționerul Israelului, înainte de meciul cu România

România nu este doar o echipă care joacă defensiv, poate să atace, este o echipă foarte bună. Putem să jucăm ofensiv și să marcăm. Întotdeauna exersăm fazele fixe, dar și alte aspecte tactice. Trebuie să fim calmi și să avem multă răbdare, mult curaj și să ne impunem jocul.

Dacă suntem favoriți? Cum am putea să fim noi favoriți dacă vom înfrunta echipa care are nevoie doar de un egal? România este favorită.

Scopul nostru este să progresăm și să devenim mai buni în fiecare partidă, iar acest lucru este necesar pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Până acum o lună și jumătate visam, dar de atunci nu am mai putut dormi. Acum nu mai visez, vreau să fiu realist. În realitatea mea, cred că suntem capabili să ne calificăm. Realitatea noastră este că suntem suficient de buni pentru a câștiga acest meci”, a spus Alon Hazan la conferința de presă.

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția

PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).

Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024

12 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | Kosovo - Israel 1-0

15 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | Israel - Elveția 1-1

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

Clasamentul Grupei I

Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO / Foto: Flashscore.ro
Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO / Foto: Flashscore.ro

Etichete: calificare romania , israel romania , romania euro 2024 , romania preliminarii euro 2024


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Adrian Veștea a luat decizia! E anunțul momentului
Adrian Veștea a luat decizia! E anunțul momentului

Premierul desemnat Adrian Veștea a ignorat ultimatumul dat de PNL luni seară, prin care liberalii...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
1
FIFA a făcut anunțul, după ce s-a cerut excluderea arbitrului Shaun Evans de la Cupa Mondială, pentru gestul făcut

Shaun Evans a negat că ar fi făcut în mod deliberat un gest asociat cu "supremaţia albă", în timpul...

Cum a fost surprinsă Emma Răducanu cu noul ei iubit: ”Erau o mulțime de oameni în jur”. Cu câți ani e mai în vârstă decât ea
emma-raducanu
FRF a pierdut la TAS și e obligată să renunțe la regulă. Reacția forului condus de Răzvan Burleanu
razvan-burleanu2
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului, a răbufnit în ședință la Minsk: ”Începem să ne prăbușim”
COP29 UNFCCC Climate Conference In Baku
FCSB l-a luat ”la reducere” și a dat lovitura: ”E un jucător complet”
joao-paulo
Recomandările redacției
Serbia v Albania, Group K World Cup 2026 European Qualifiers, Dubocica Stadium, Leskovac, Serbia - 11 Oct 2025
Neverosimil! Istvan Kovacs, caz UNIC la Cupa Mondială 2026, după decizia FIFA

Live Text Argentina - Algeria 1-0, ACUM, pe digisport.ro. GOOOOOL! Bijuterie a lui Leo Messi
Argentina v Algeria: Group J - FIFA World Cup 2026
Oficial OUT de la FCSB, a semnat imediat și a fost prezentat la noua echipă!
ZIMA
TREI cuvinte! FIFA a reacționat, după ce Haaland a făcut show pentru Norvegia cu Irak la CM 2026
Iraq v Norway: Group I - FIFA World Cup 2026
Citește și
Exclusiv Ciprian Deac: ”Ăsta e marele meu regret”
deac-plans
Răzvan Burleanu a făcut anunțul, la două luni de la moartea lui Mircea Lucescu: ”Ar fi fost cea mai mare greşeală”
razvan-burleanu-mircea-lucescu
Reacția lui Kate Middleton după ce protestatarii au huiduit Familia Regală la Trooping the Colour. Copiii prințesei au fost martori
Reacția lui Kate Middleton după ce protestatarii au huiduit Familia Regală la Trooping the Colour. Copiii prințesei au fost martori
Dat afară de Pancu de la Rapid, a semnat imediat cu o rivală din SuperLiga
Dat afară de Pancu de la Rapid, a semnat imediat cu o rivală din SuperLiga
Umilinţa la care îi supune Universitatea Craiova pe doi jucători aflaţi în ultima lună de contract
Umilinţa la care îi supune Universitatea Craiova pe doi jucători aflaţi în ultima lună de contract
Noua „Supergirl”, apariție senzuală în Brazilia. Detaliul ascuns în pelerina sa, preluat de la legendarul „Superman” Christopher Reeve
Noua „Supergirl”, apariție senzuală în Brazilia. Detaliul ascuns în pelerina sa, preluat de la legendarul „Superman” Christopher Reeve
Bianca Censori a ieșit aproape goală în oraș. Ținuta purtată alături de Kanye West a stârnit un nou val de reacții
Bianca Censori a ieșit aproape goală în oraș. Ținuta purtată alături de Kanye West a stârnit un nou val de reacții
Putin și-ar pregăti „ultima carte": un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
Putin și-ar pregăti „ultima carte": un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Exclusiv Mircea Sandu, întrebat direct: ”De ce nu l-ați numit niciodată selecționer pe Mircea Lucescu?”
mircea sandu
Jucătorul de 40 de ani, care a scris istorie pentru Capul Verde în meciul cu Spania a adunat peste două milioane de urmăritori pe Instagram! În trecut a jucat la Chișinău
Jucătorul de 40 de ani, care a scris istorie pentru Capul Verde în meciul cu Spania a adunat peste două milioane de urmăritori pe Instagram! În trecut a jucat la Chișinău
Exclusiv Gică Hagi l-a surprins total pe Gică Craioveanu cu decizia de la națională: ”Straniu”. Reacție din partea FRF
FOTBAL:GEORGIA-ROMANIA, AMICAL (02.06.2026)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Bianca Censori a ieșit aproape goală în oraș. Ținuta purtată alături de Kanye West a stârnit un nou val de reacții
Bianca Censori a ieșit aproape goală în oraș. Ținuta purtată alături de Kanye West a stârnit un nou val de reacții
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum au fost construite piramidele
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum au fost construite piramidele
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale