craiova

Șase la rând! Craiova a primit o veste proastă în UEFA Europa League, după 4-0 cu Petrolul

Jucătorii de la KuPS (în galben) / Foto: Profimedia
  • SuperLiga: FC Argeș - Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, vineri, 17:30, DGS 1

Universitatea Craiova a reușit să își mai repare moralul, după meciul cu Petrolul, scor 4-0, din etapa a treia în SuperLiga României.

Campioana României era extrem de decepționată după eliminarea din UEFA Champions League, 2-3 la general cu Levski Sofia. Oltenii au "retrogradat" în preliminariile UEL, unde vor da peste o echipă aflată în mare formă pe plan intern. 

KuPS, adversara Universității Craiova din UEFA Europa League, are șase victorii la rând

Puțin mai devreme de meciul pe Ion Oblemenco, în Finlanda s-a jucat meciul Gnistan - KuPS 0-1. 

Astfel, echipa cu care a fost repartizată Universitatea Craiova a reușit și ea să obțină o victorie, numai că este a șasea la rând. 

Campionatul din Finlanda are un program diferit față de cel clasic și se află deja în etapa a optsprezecea. KuPS, care e campioana en-titre, este pe primul loc, cu opt lungimi peste Inter Turku și un meci în plus. 

Anterior, KuPS a mai obținut în campionat victorii cu 2-1, 4-3, 4-0, 2-0 și 3-1, astfel că în ultimele șase meciuri are marcate în total 16 goluri. 

KuPS - Universitatea Craiova, în turul trei din UEFA Europa League 

Universitatea Craiova urma să joace în cu învinsa dublei manșe dintre KuPS și Sabah Baku (Azerbaidjan). Campioana Finlandei a pierdut cu 0-1 în deplasare și 0-2 acasă. 

Dubla manșă dintre KuPS și Universitatea Craiova se joacă pe 6 august, ora 18:00, respectiv 13 august, 20:00. 

Cele două meciuri din turul trei preliminar UEL vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store). 

Diferență de 32 de milioane de euro între KuPS și Universitatea Craiova 

Vestea bună, dacă ar fi una pentru Universitatea Craiova, este că cei de la KuPS sunt mult inferiori din punct de vedere valoric, cel puțin conform site-ului de specialitate Transfermarkt. 

Campioana României are un lot însumat la aproximativ 38 de milioane de euro, cu Ștefan Baiaram starul echipei, cotat la cinci milioane. 

Dincolo, jucătorii de la KuPS valorează în total doar circa șase milioane de euro, astfel că Baiaram face aproape cât toți la un loc. 

Cel mai valoros jucător de la KuPS este mijlocașul central Tommi Jyry, estimat la 700.000 de euro.

Este adevărat, însă, că de multe ori cotele de piață s-au dovedit irelevante, mai ales în meciurile cu miză uriașă, dar cel puțin pe hârtie Universitatea Craiova este favorită clară. 

Clasamentul actual din SuperLiga României 

clasamentsuperligaetapa3
Clasamentul SuperLigii la 2 august / Foto: digisport.ro

Video cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - Petrolul 4-0 

S-a clarificat misterul: Cine scrie postările lui Călin Georgescu din arest. Fostul candidat a trimis un nou mesaj pentru fanii săi
DIGI24 S-a clarificat misterul: Cine scrie postările lui Călin Georgescu din arest. Fostul candidat a...
Top articole
SOCCER - UEFA Conference League - Getafe CF Vs. Brighton & Hove Albion
La limită! Ce a făcut Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova din Conference League

Recomandările redacției

Un renumit medic din Spania a ”făcut lumină” în cazul morții lui Jesus de Miguel! Cauzele decesului
Citește și
FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-KF EGNATIA, CONFERENCE LEAGUE (5.11.2026)
4.100.000 € pentru Universitatea Craiova, după victoria cu Egnatia din Conference League!
888599953_1065618733220546_7762886592331413659_n
România, învinsă categoric de Franța în preliminariile pentru EURO 2028
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Sondajul zilei

Cine joacă mai bine în acest moment în SuperLiga României?

Recomandări TV

soranacirstea_1788828585_3981304084958768750_291771023

MEDIA: Sorana Cîrstea - Mary Stoiana, 14:30, în direct pe Digi Sport 2

dan filoti

MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, în direct pe Digi Sport 1

chindia gol bucurie

FOTBAL: Chindia Târgoviște - Popești Leordeni, 17:00, în direct pe Digi Sport 1

FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-GETAFE CF, CONFERENCE LEAGUE (15.10.2026)

FOTBAL: Universitatea Craiova - Egnatia, 22:00, în direct pe Digi Sport 1

ionut-radu

FOTBAL: Celta Vigo - Union Saint Gilloise, 22:00, în direct pe Digi Sport 2

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media