Breaking News Lionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
articol scris de Digi Sport31.08.2026, 18:32
Lionel Messi (39 de ani) a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele sociale în cursul zilei de luni, 31 august, retragerea de la naționala Argentinei, alături de care a câștigat Cupa Mondială în 2022.
Fotbal International Cupa României: U Cluj - Petrolul, marți, 21:00, DGS 1
Cupa României: Sporting Liești - Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
La turneul final din 2026, Lionel Messi a ajuns până în ultimult act, dar Argentina a fost învinsă de Spania în urma golului marcat de Ferran Torres în minutul 106. Acum, Messi a anunțat că e momentul să se retragă de la echipa națională.
Lionel Messi s-a retras de la naționala Argentinei: ”După ce s-a întâmplat cu tatăl meu, sunt și mai convins decât înainte”
În mesajul postat, Lionel Messi a transmis că a scris aceste cuvinte încă de pe 21 iulie, la două zile după finala Cupei Mondiale 2026, iar vestea tragică în privința tatălui său, care a decedat pe 8 august, i-a întărit convingerea că e momentul să se retragă de la naționala Argentinei.
De asemenea, Messi a ținut să le mulțumească fanilor pentru tot sprijinul pe care l-a primit în ultimele două decenii.
”După tot acest timp care a trecut de la finală și după mult timp de gândire, vreau să anunț pe toată lumea că mă retrag de la echipa națională…
A fost o decizie care m-a durut, și încă mă doare, în adâncul sufletului, dar înțeleg că este momentul potrivit. Jur că am dat mereu totul, nu doar în ultimii ani când am câștigat totul, ci și înainte de asta. Am luptat mereu și am dat totul pentru acest tricou, pentru a vă aduce bucurie și a vă face mândri prin fotbal că sunteți argentinieni.
Nu mai este mult timp, iar capitolele se încheie, iar acesta este unul care mă doare profund. Iubesc, am iubit și voi iubi mereu să fiu în echipa națională. Am dat tot ce am avut, nu mai am nimic de oferit și, în plus, sunt niște jucători tineri grozavi care vin din spatele meu și care merită să fie acolo.
Vă mulțumesc pentru toată dragostea și sprijinul din acești 20 de ani. Îmi va fi dor să vă aud pe toți. Acum voi fi doar unul dintre voi, încurajându-vă și susținându-vă de pe margine, la bine și la rău, chiar mai mult.
Mulțumesc familiei mele pentru că a fost mereu acolo, pentru că m-a însoțit în această călătorie frumoasă, dar dificilă. Mulțumesc fiecărui antrenor, coechipier și manager cu care am avut plăcerea să împărtășesc această experiență. Iau cu mine amintiri și momente de neuitat.
Plec cu liniștea sufletească și mândria că v-am oferit, împreună cu coechipierii mei, niște momente cu adevărat de vis. A fost incredibil să împărtășesc asta cu voi toți. Vă iubesc!
Mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut argentinian.
Hai, Argentina!
Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie, la două zile după finală. Astăzi (n.r. 31 august), după ce s-a întâmplat cu tatăl meu, sunt și mai convins decât înainte”, a fost mesajul lui Lionel Messi.
Lionel Messi a câștigat Cupa Mondială 2022 și alte 4 trofee alături de naționala Argentinei
Lionel Messi a adunat 207 de selecții la naționala Argentinei pentru care a debutat pe 17 august 2005. În total, starul lui Inter Miami a marcat 125 de goluri și a oferit 68 de pase decisive.
Cel mai de preț trofeu câștigat alături de Argentina este Cupa Mondială din 2022, la loviturile de departajare cu Franța.
Galerie Foto
Messi și-a mai trecut în palmares două trofee Copa America, 2021/2022 și 2023/2024, un trofeu Conmebol în 2021/2022 și medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2008.
Etichete: argentina , lionel messi , nationala argentinei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin intenționa să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în cadrul vizitei...

























