I-au reziliat contractul lui Gabriel Tamaș! Anunțul oficial
articol scris de Digi Sport16.12.2025, 12:47
Concordia Chiajna a anunţat încetarea colaborării pe cale amiabilă cu directorul sportiv Gabriel Tamaş (42 de ani).
Fotbal SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
Gabi Tamaș a plecat de la Concordia Chiajna
Fostul fundaș era director sportiv la clubul din Liga 2 din martie 2024, după ce s-a retras din activitatea de fotbalist.
"Clubul doreşte să-i mulţumească pe această cale pentru profesionalismul, dedicarea şi implicarea constantă de care a dat dovadă în perioada petrecută alături de noi. Contribuţia sa a fost apreciată şi va rămâne un reper important în istoria clubului.
Îi urăm lui Gabriel Tamaş mult succes în proiectele viitoare şi sperăm ca experienţa şi pasiunea pentru fotbal să-i aducă rezultate remarcabile în continuare”, a anunţat Concordia Chiajna.
Tamaș a început fotbalul profesionist în vara anului 1999 la FC Brașov, formația din orașul său natal. Ulterior, a evoluat în campionatele din România, Turcia, Rusia, Spania, Franța, Anglia și Israel și a bifat 67 de selecții pentru naționala mare a României, pentru care a marcat trei goluri.
El s-a retras din fotbal în toamna lui 2023, după o ultimă experiență la Concordia Chiajna.
- FC Brașov, Dinamo, Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre, West Brom, CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford, FCSB, Cardiff, Hapoel Haifa, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari, Petrolul și Concordia Chiajna sunt echipele din CV-ul lui Gabi Tamaș.
Tamaș a câștigat 64.500 € în 10 săptămâni și a recunoscut: ”Ne certăm de la toate, de la bani. Aș vrea să-i văd conturile”
Galerie Foto
Gabi Tamaș (42 de ani) a revenit recent pe terenul de fotbal, la 2 ani după ce și-a anunțat retragerea, în tricoul celor de la Roberto Ziduri, într-un meci din liga a patra Dâmbovița.
Recent, fostul internațional a participat la ”Asia Express”, emisiune în care a cucerit marele premiu, alături de Dan Alexa. Concursul a durat 10 săptămâni, iar la final în conturile celor doi câștigători a intrat o sumă impresionantă.
Concret, Gabi Tamaș și Dan Alexa au primit în total câte 64.500 de euro fiecare, notează libertatea.ro. Doar pentru participare, foștii fotbaliști au semnat contracte de câte 20.000 de euro. Parcursul până în finală le-a mai adus 25.000, iar pentru trofeu au mai încasat câte 19.500 de euro.
După difuzarea emisiunii respective, Tamaș a acordat mai multe interviuri și, printre altele, a vorbit și despre căsnicia sa cu Ioana, cu care este împreună de peste 20 de ani. Fostul sportiv a recunoscut că lucrurile nu au fost mereu ”roz” în relația lor și au existat certuri între ei, inclusiv de la bani, pentru că el este ”risipitor”, iar partenera sa mai strângătoare. Totuși, consideră că astfel de întâmplări sunt normale într-un mariaj.
”Nu putem spune că am avut momente grele sau ușoare. Momentele unei căsnicii sunt și grele, și ușoare, și bune, și rele, și certuri, dar astea sunt într-o căsnicie. Nu putem zice că o căsnicie este wow, este extraordinară.
(...) Certurile sunt comune și vor veni. Noi ne-am înțeles foarte bine, ne înțelegem, ne certăm. De la toate, de la bani, de la... Strânge tot (n.r.- soția lui, Ioana), chiar mi-aș dori să îi văd conturile ei, ea le vede pe ale mele (n.r.- glumește)”, a declarat Tamaș, citat de spynews.ro.
Ioana, soția lui Gabi Tamaș, are sală de pilates în Brașov
Galerie Foto
Gabi Tamaș și Ioana se cunosc încă de pe vremea când erau adolescenți, iar din 2012 sunt soț și soție. Ei au o fetiță - Selena.
Ioana a făcut gimnastică în tinerețe şi a urmat apoi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu specializare în schi alpin.
Soția fostului internațional român este expertă în fitness și în urmă cu ceva vreme a pornit o afacere care se anunță de mare succes.
Ioana Tamaș deține o sală de pilates în orașul natal, Brașov, și este una dintre cele mai apreciate instructoare din această branșă.
Etichete: concordia chiajna , gabriel tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Putin e obișnuit cu pixul și hârtia. Nu deține un smartphone. Folosește rar...


























































