Gigi Becali l-a anunțat titular, Elias Charalambous l-a contrazis
articol scris de Digi Sport01.02.2026, 07:10
FCSB și-a încheiat conturile cu UEFA Europa League, din acest sezon, după 1-1 cu Fenerbahce, joi seara, astfel că, de acum înainte, roș-albaștrii își vor canaliza atenția exclusiv pe sezonul intern.
SuperLiga SuperLiga: FCSB - Csikszereda, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - Universitatea Craiova, duminică, 17:15, DGS 1
Echipa lui Gigi Becali (67 de ani) este angrenată în lupta pentru play-off, în SuperLiga, precum și în cea pentru calificarea din faza grupelor Cupei României.
Charalambous, detalii despre Ofri Arad și debutul său la FCSB: ”Are nevoie de ceva timp, va trebui să vedem. Nu e la 100%”
După meciul european, finanțatorul campioanei a spus că echipa se va prezenta mai bine în campionat, după cele două eșecuri, 0-1 cu FC Argeș, la Pitești, și 1-4 cu CFr Cluj, pe Arena Națională, mai ales că Andre Duarte (28 de ani) și Ofri Arad (27 de ani), achizițiile iernii, cel puțin până în acest moment, vor intra în formula de start.
Fundașul portughez nu a avut drept de joc în Europa, dar va fi în teren duminică, la meciul cu Csikszereda. În schimb, Becali a anunțat că mijlocașul israelian, care nu a mai jucat într-un meci oficial de la începutul lunii noiembrie 2025, va fi pe teren în etapa următoare, una intermediară, contra celor de la FC Botoșani, joi, 5 februarie 2026, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în direct la Digi Sport 1.
Pe de altă parte, Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul principal al FCSB-ului, a lăsat de înțeles că sunt șanse mici ca Arad să debuteze cu botoșănenii.
”Arad și-a revenit recent după o accidentare, acum se antrenează cu echipa. Are nevoie de ceva timp, va trebui să vedem. E din ce în ce mai bine zilnic, are experiență, își cunoaște corpul foarte bine.
Cred că nu mai are nevoie de prea mult timp, însă momentan nu e la 100%”, a spus Charalambous, la conferința de presă de sâmbătă.
VIDEO cu Gigi Becali, despre banii câștigați de FCSB după remiza cu Fenerbahce, dar și întreaga intervenție de la Fotbal Club
Mihai Stoica, despre debutul lui Matei Popa la FCSB, în meciul cu Csikszereda: ”E clar că nu e pregătit să debuteze, dar poate că va fi o descoperire pentru fotbalul românesc”
În altă ordine de idei, Becali a precizat că la următorul meci, cu Csikszereda, care se va juca duminică. 1 februarie 2026, de la ora 20:00, în etapa 24, titular va fi Matei Popa (18 ani), băiatul lui Marius Popa (48 de ani), antrenorul cu portarii de la FCSB și el fost jucător de-ai roș-albaștrilor.
Roș-albaștrii au ajuns la zece goluri încasate și doar trei marcate în 2026 (5/1 în campionat), iar situația din ierarhia SuperLigii s-a complicat extrem de mult în acest moment, în raport cu șansele de a mai prinde play-off-ul.
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație al clubului, a încercat să-l înduplece pe Gigi Becali să revină asupra deciziei, dar nu a avut succes.
”Rămâne valabil. Vom asista la un debut. Să sperăm că va fi cum credem că va fi.
El nu pare să împrumute emoțiile tatălui său. Marius Popa, tatăl său, era altfel de om. Copilul pare stăpân pe situație.
E clar că nu e pregătit să debuteze, dar poate că va fi o descoperire pentru fotbalul românesc. Nu am vorbit cu copilul”, a spus MM Stoica, potrivit fanatik.ro.
VIDEO cu ce nu s-a văzut la TV, din FCSB - Fenerbahce 1-1
Toate rezultatele celor de la FCSB în faza ligii Europa League
- Etapa 1: Go Ahead Eagles - FCSB 0-1
- Etapa 2: FCSB - Young Boys 0-2
- Etapa 3: FCSB - Bologna 1-2
- Etapa 4: FC Basel - FCSB 3-1
- Etapa 5: Steaua Roșie - FCSB 1-0
- Etapa 6: FCSB - Feyenoord 4-3
- Etapa 7: Dinamo Zagreb - FCSB 4-1
- Etapa 8: FCSB - Fenerbahce 1-1.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Fenerbahce 1-1
Clasamentul din Europa League, după faza ligii
Etichete: gigi becali , elias charalambous , transferuri fcsb , ofri arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Putin e obișnuit cu pixul și hârtia. Nu deține un smartphone. Folosește rar...