Arabii insistă: îl vor cu orice preț de la Real Madrid
articol scris de Digi Sport31.03.2026, 08:44
Formațiile cu bani din Arabia Saudită vor și în mercato din vara viitoare să dea lovituri importante pe piața transferurilor.
La Liga SuperLiga: FC Voluntari - FCSB, luni, 21:00, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - FC Argeș, luni, 18:00, DGS 1
Conform ultimelor vești din Spania, șeicii insistă pentru un fundaș central care este legitimat la Real Madrid, dar care însă s-a tot confruntat cu probleme medicale pe parcursul ultimilor ani.
Eder Militao, dorit insistent de formațiile din Arabia Saudită
Potrivit El Chiringuito, formațiile bogate din prima ligă a Arabiei Saudite s-au interesat intens în ultima vreme de situația lui Eder Militao (28 de ani) de la Real Madrid.
Însă, stoperul, care în ultimele trei luni s-a confruntat cu o problemă musculară, se mai află sub contract cu ”los blancos” până în iulie 2028.
Mai mult, conform sursei citate anterior, Real Madrid nu ia în calcul sub nicio formă, cel puțin pentru moment, să-l vândă pe Militao în mercato de vară, în contextul în care sunt șanse mari ca de la echipa madrilenă să plece la sfârșitul sezonului Antonio Rudiger și David Alaba.
Militao se află la Real Madrid din iulie 2019.
- 189 de meciuri, 13 goluri și 7 assist-uri sunt cifrele lui Eder Militao la Real Madrid
- la 25 de milioane de euro este cotat brazilianul, potrivit Transfermarkt
Eder Militao poate juca în următorul meci al lui Real Madrid, cel cu Mallorca
Presa din Spania a relatat recent că Eder Militao ”a primit undă verde” din partea staff-ului medical al lui Real Madrid și ar putea fi inclus în lot de antrenorul Alvaro Arbeloa pentru următorul meci, cel contra Mallorcăi.
- Partida dintre Mallorca și Real Madrid este programată pe 4 aprilie (sâmbătă), de la 17:15, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Clasament La Liga
VIDEO Rezumat Real Madrid - Atletico Madrid, scor 3-2
Etichete: real madrid , arabia saudita , militao , eder militao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un element-cheie al planului general al administrației Trump pentru asigurarea păcii în Ucraina...