”E disperat” și vrea să se transfere la Barcelona
articol scris de Digi Sport11.02.2026, 12:31
Hansi Flick (60 de ani) a cerut recent un nou fundaș central la Barcelona, iar presa internațională a anunțat că alesul său este Marcos Senesi (28 de ani).
La Liga SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Stoperul argentinian mai are contract cu Bournemouth doar până la finalul sezonului și Flick este de părere că acesta ar putea aduce un plus lotului, mai ales că ar sosi gratis pe Camp Nou.
Marcos Senesi ”e disperat” și vrea să se transfere la Barcelona
La scurt timp, idea transferului a ajuns și la urechile lui Senesi, iar presa din Spania a anunțat decizia luată de fundașul central.
Concret, Marcos Senesi este încântat de ideea unui transfer la Barcelona și nu mai ia în calcul o altă echipă pentru a semna în afară de gruparea de pe Camp Nou.
În plus, jurnaliștii iberici susțin că fundașul argentinian este chiar ”disperat” să se transfere la Barca. El consideră că este pasul perfect pentru cariera sa și are mari speranțe că mutarea se poate realiza în următoarea perioadă de mercato.
Cotat la 22.000.000 de euro, Marcos Senesi are 27 apariții pentru Bournemouth în acest sezon, timp în care a oferit 4 assist-uri.
- Două selecții are Marcos Senesi pentru naționala Argentinei.
- Marcos Senesi a evoluat în carieră pentru San Lorenzo, Feyenoord și Bournemouth.
Galatasaray, ofertă de 30.000.000€ pentru Marc Bernal! Barcelona a refuzat
Marc Bernal (18 ani) ar fi putut să schimbe echipa și să plece de la Barcelona în această iarnă.
Văzut ca unul dintre cei mai promițători jucători din curtea catalanilor, mijlocașul central, inevitabil, a intrat și pe radarul altor ”coloși” din Europa.
Potrivit celor de la fanatik.tr, Galatasaray a vrut să dea lovitura în ultima zi de mercato și a înaintat o ofertă pentru transferul lui Marc Bernal.
Conform turcilor, șefii ”Cim-Bom-Bom” le-au propus omologilor de la Barcelona 30 de milioane de euro pentru ca mutarea tânărului spaniol să se realizeze în această iarnă. În plus, Marc Bernal ar fi beneficiat și de un salariu triplu în ”Țara Semilunei”.
Totuși, Barca nu a vrut să audă de plecarea lui Bernal de sub comanda lui Hansi Flick și astfel au decis să refuze oferta venită din partea celor de la Galatasaray.
- 18 meciuri a jucat în această stagiune Bernal pentru Barcelona.
- Un gol și o pasă decisivă a reușit mijlocașul de 18 ani în acest sezon.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Marc Bernal, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: barcelona , spania , la liga , transfer barcelona , hansi flick , marcos senesi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a avertizat joi Finlanda, Estonia...