E gata! Messi a fost convins să semneze: 205 milioane €, pentru cel mai mare salariu din istorie
04.04.2017, 10:48Barcelona şi Messi s-au pus de acord asupra unui nou contract. După ce contestaţia privind fraudarea fiscului spaniol va primi un răspuns (la finalul acestei luni), cele două părţi se vor aşeza la masa negocierile şi îşi vor pune semnătura pe noua înţelegere. Contractul e unul cu adevărat uriaş, argentinianul urmând a primi 41 de milioane de euro/an (cel mai mare salariu al unui fotbalist, din istorie).
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Speriaţi de perspectiva posibilităţii ca Guardiola să îl ia la City, oficialii blaugrana au făcut totul pentru a-i satisface pretențiile celui mai important jucător din istoria clubului de pe Camp Nou. Potrivit As, în acest moment nu există vreo tensiune între cele două părți, spre deosebire de trecut, când au existat fisuri de comunicare. Mai mult, sursa citată notează că relaţiile dintre tatăl său, Jorge Messi, și Josep Maria Bartomeu, președintele catalanilor, sunt excelente, cele două părţi punându-se de acord asupra noului contract.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Motivul pentru care încă nu s-a semnat încă un nou contract? Condamnat, în luna iulie a anului trecut, alături de tatăl său, Jorge, la 21 de luni de închisoare pentru fraudarea fiscului spaniol cu 4,16 milioane de euro între 2007 și 2009, Messi a făcut apel la decizia înaltei curți din Barcelona. Contestația făcută de către jucătorul Barcelonei și tatăl să urmează să fie judecată, pe 20 aprilie, la o zi după returul cu Juventus din Champions League, de pe Camp Nou și cu trei zile înainte de cel de-al doilea El Clasico din acest sezon, care va avea loc pe Santiago Bernabeu. Imediat după, părţile se vor aşeza la birou şi vor parafa noul contract.
El Clasico, Real Madrid - Barcelona, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport, duminică, 23 aprilie, de la 21:45.
Messi are acum un salariu de 22,8 milioane de euro, iar ultima ofertă a Barcelonei - acceptată - a fost de 41 de milioane de euro. Conform As, înţelegerea va fi valabilă până la finalul stagiunii 2021-2022, astfel că argentinianul va primi în următoarele cinci sezoane nu mai puţin de 205 milioane de euro.
Messi se află la Barcelona încă din 2001, când avea numai 14 ani, şi a debutat în 2004 pentru prima echipă.
40 de milioane de euro/an primeşte Tevez la Shanghai Shenhua, el fiind cel mai bine plătit jucător din lume. Messi îl va depăşi, graţie noului contract
41 de goluri are argentinianul în acest sezon, în toate competițiile. În La Liga, Messi a marcat 25 de goluri și este golgheterul competiției, fiind urmat de Luis Suarez cu 23 de reușite și Cristiano Ronaldo cu 19.
Etichete: messi , messi barcelona , barcelona messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Vladimir Putin consideră că Ucraina trebuie să rămână „neutră” pentru a exista o șansă...