Lovitură pentru Real Madrid: Federico Valverde!
articol scris de Digi Sport28.03.2026, 18:07
Real Madrid a primit o veste proastă după derby-ul spectaculos câștigat cu 3-2 în fața rivalei Atletico Madrid. Deși madrilenii au obținut trei puncte uriașe, finalul partidei a adus și o problemă serioasă pentru echipa lui Alvaro Arbeloa.
La Liga EHF Champions League: Gloria Bistrița - Ikast, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Fotbal U19: România - Irlanda de Nord, sâmbătă, 16:30, DGS 1
Clubul ”Blanco” a încercat să anuleze sancțiunea primită de unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, însă verdictul oficial a venit rapid.
Lui Real Madrid i s-a respins apelul legat de suspendarea lui Federico Valverde! Uruguayanul nu va juca cu Mallorca
Mijlocașul uruguayan Federico Valverde a fost eliminat în minutul 77 al derby-ului din etapa a 29-a din La Liga, după o intervenție dură asupra lui Alex Baena.
Arbitrul Jose Luis Munuera Montero nu a ezitat și i-a arătat direct cartonașul roșu, iar explicația din raportul oficial a fost clară: lovitură aplicată unui adversar într-o fază în care mingea nu se afla în apropiere, folosind o forță considerată excesivă.
Real Madrid a depus apel, sperând la anularea suspendării, însă Comisia de Apel a respins solicitarea ”Galacticilor”. Deși situația putea aduce o pedeapsă mai severă, oficialii RFEF au decis aplicarea sancțiunii minime.
Astfel, Valverde va fi suspendat un singur meci și va lipsi doar la confruntarea cu Mallorca, programată pe 4 aprilie.
Pentru madrileni este o pierdere importantă, chiar dacă durata suspendării a fost redusă. Valverde este unul dintre oamenii-cheie ai echipei, iar energia sa din linia mediană a devenit esențială în lupta pentru titlu.
Derby spectaculos între Real Madrid și Atletico Madrid, dar cu urmări
Partida dintre Real Madrid și Atletico Madrid a fost una electrizantă. Gazdele s-au impus cu 3-2, după golurile marcate de Vinicius (52 - penalty, 72) și chiar Valverde (55), în timp ce pentru oaspeți au punctat Lookman (33) și Molina (66).
Victoria a consolidat poziția madrilenilor în cursa de urmărire a liderului Barcelona, însă eliminarea uruguayanului a complicat planurile lui Alvaro Arbeloa pentru următoarea etapă.
Real Madrid a câștigat derby-ul, dar a plătit prețul: fără unul dintre cei mai constanți jucători ai sezonului, într-un moment în care fiecare punct poate decide titlul.
Clasamentul din La Liga
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Atletico Madrid 3-2
Etichete: real madrid , alvaro arbeloa , federico valverde , cartonas rosu federico valverde , eliminare federico valverde , suspendare federico valverde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Adoptarea unui tipar alimentar constant, cu mese similare de la o zi la alta, ar putea ajuta la...