Ofertă pentru Franco Mastantuono de la o campioană din Europa! Real Madrid a dat răspunsul imediat
articol scris de Digi Sport29.12.2025, 09:55
Franco Mastantuono (18 ani) a ajuns pe 14 august la Real Madrid, după ce ”Galacticii” le-au plătit celor de la River Plate suma de 45 de milioane de euro.
La Liga SuperLiga: Farul - Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Internaționalul argentinian a avut un start lansat în capitala Spaniei, unde a început ca titular sub comanda lui Xabi Alonso, însă a fost ”frânat” de o accidentare în zona inghinală suferită la începutul lunii noiembrie. De la momentul respectiv a mai prins doar două minute cu Alaves (2-1) în La Liga și 66 de minute cu CF Talavera în Cupa Spaniei, scor 3-2.
Napoli l-a vrut împrumut pe Franco Mastantuono, însă Real Madrid nici nu a vrut să audă
De acest lucru a vrut să profite Napoli, campioana din Serie A. Potrivit Marca, Antonio Conte l-a vrut pe Franco Mastantuono sub formă de împrumut pentru sezonul 2025/2026, însă madrilenii au închis ușa înainte de orice insistență a formației din sudul Italiei.
”Galacticii” nu și-au pierdut deloc încrederea în tânărul jucător, asta chiar dacă nu mai are loc în formula de start. Rodrygo pare că și-a revenit la forma de altădată și va forma din nou în următoarele meciuri acel trio care se anunța unul stelar, cu Vinicius Junior și Kylian Mbappe.
Pentru transferul lui Mastantuono, Real Madrid s-a mai luptat și cu Paris Saint-Germain, însă campioana Europei a fost devansată de către gruparea din capitala Spaniei. Florentino Perez i-a făcut contract până în 2031 fotbalistului argentinian.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Mastantuono, potrivit transfermarkt.
- În 14 apariții în tricoul alb, mai exact 756 de minute, Mastantuono a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
VIDEO cu singurul gol reușit de Mastantuono la Real Madrid
Etichete: real madrid , napoli , franco mastantuono
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ultimii ani, doi sateliți ruși au spionat în mod regulat navele spațiale europene, urmărindu-le...