S-a bucurat la golul colegului său de la Barcelona, dar apoi și-a cerut scuze
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 09:13
Fundaşul Barcelonei, Jules Kounde, le-a cerut scuze suporterilor formaţiei Sevilla, printr-un mesaj postat pe reţelele de socializare, pentru felul în care a celebrat primul gol al meciului împotriva fostului său club.

Media: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
FOTO Jules Kounde s-a bucurat la golul lui Jordi Alba și și-a cerut scuze
Galerie Foto
La primul dintre cele trei goluri pe care le-a marcat Barca în victoria cu Sevilla, internaţionalul francez, care a jucat toate cele 90 de minute, şi-a exprimat dezinvolt bucuria pentru golul lui Jordi Alba.
"Am fost întotdeauna recunoscător pentru oportunitatea de a purta tricoul roşu-alb şi pentru dragostea pe care am primit-o în perioada petrecută acolo. De aceea vreau să-mi cer scuze pentru celebrarea golului care, într-un moment de euforie, a fost exagerată din partea mea. Vă doresc numai bine mereu", a scris luni pe Twitter fostul jucător al Sevillei.
Kounde a semnat pentru clubul FC Barcelona vara trecută venind de la Sevilla pentru aproximativ 50 de milioane de euro.
VIDEO Bucuria lui Jules Kounde, la primul gol al Barcelonei
Urmărește documentarul Puterea Sportului și află cum a influențat acesta societatea americană. Pe DIGI Life și Digi Online, azi de la 21:00.
VIDEO Barcelona - Sevilla 3-0
Etichete: barcelona , sevilla , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Donald Trump a anunțat că va fi arestat marți în urma descoperirilor făcute în investigația cazului...

