UCL: Leipzig - Manchester City, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: AEK Atena - Real Madrid, miercuri, 19:45, DGS 1
FCSB va juca împotriva celor de la Sepsi în runda următoare, într-un duel programat duminică, 24 septembrie, în direct pe Digi Sport 1, de la ora 21:00.
Avantaj FCSB! Fotbalistul dorit de Gigi Becali nu va juca împotriva roș-albaștrilor în etapa următoare
FCSB a primit o veste cât se poate de bună, înaintea partidei de la Sf. Gheorghe. Marius Ștefănescu, unul dintre cei mai buni jucători de la Sepsi, a primit cartonaș galben în meciul cu Universitatea Craiova, încheiat 1-2 pentru olteni, și va rata partida cu formația lui Elias Charalambous.
Ștefănescu a ajuns la 4 cartonașe galbene în actualul sez0n de campionat și va absenta o etapă. Mijlocașul lui Sepsi a fost avertizat în minutul 71, atunci când arbitrul Horațiu Feșnic a semnalat o tragere de tricou la un duel cu Alexandru Mitriță.
În acest sezon, Marius Ștefănescu a încasat, în total, 8 cartonașe galbene în meciurile celor de la Sepsi din SuperLiga și Conference League.
- 14 meciuri, un gol și 3 pase decisive sunt cifrele lui Ștefănescu la Sepsi în acest sezon
Gigi Becali a explicat cum poate crește oferta pentru Marius Ștefănescu
În această vară, Gigi Becali l-a dorit și pe Marius Ștefănescu, de la Sepsi, însă s-a lovit de un refuz categoric din partea covăsnenilor.
Gigi Becali era dispus să ofere 700.000 de euro pentru transferul lui Marius Ștefănescu, sumă care nu a fost pe placul celor de la Sepsi. Mai mult, Laszlo Dioszegi a anunțat că fotbalistul rămâne la Sf. Gheorghe până la iarnă, iar afaceristul din Pipera a dezvăluit că este gata să dubleze oferta, cu o singură condiție.
"Dacă merită, dacă joacă bine, dau 1,5 milioane pe el. Oamenii nu trebuie judecați, e 'marfa' lor. Acum cer un milion jumătate, bravo lui că își cere banii. Bravo, lui, îmi place de Dioszegi", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.