baluta

Băluță nu s-a putut abține, după ce Craiova a pierdut cu 0-1 la Galați! Ce a spus despre adversari

Tudor Băluță / Foto: Captură Digi Sport
  • Media: Fotbal European, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Media: Liga Digi Sport, miercuri, 15:30, DGS 1

Meciul Oțelul Galați - Universitatea Craiova, scor 1-0, a produs surpriza etapei cu numărul 10 în SuperLiga României.

Lameira a marcat unicul gol al meciului în minutul 44, iar astfel oltenii au înregistrat primul eșec din acest sezon, împotriva unei echipe care era clasată pe locul 10 înainte de acest meci. 

Tudor Băluță i-a acuzat pe gălățeni că au tras de timp încă din prima repriză 

La flash-interviul de după meci, primul din partea oltenilor s-a prezentat Tudor Băluță.

Fotbalistul a avut un discurs foarte echilibrat, în care a pus accentul pe nereușitele echipei sale, însă nu s-a putut abține și a strecurat și o înțepătură la adresa adversarilor. 

"A fost o repriză mai slabă pentru noi, dar a doua cred că am dominat complet. Din păcate, n-a vrut mingea să intre, așa e fotbalul uneori. N-avem ce face, mergem înainte și ne revenim până la următorul meci.

Am discutat și la pauză, am simțit și noi din teren că n-am fost noi din meciurile trecute. Nu pot să găsesc acum o cauză. Vom discuta și vom vedea. Asta e, e un meci de fotbal, ăsta e rezultatul final, mergem înainte.

Nu știu dacă a fost doar sentimentul meu că am avut multe ocazii în a doua repriză. Așa a fost să fie în seara asta, n-a intrat mingea în poartă.

Au jucat un fotbal direct, au tras de timp din prima repriză, mingi lungi, nu ne-au surprins cu nimic. Suntem dezamăgiți, am venit cu gândul la victorie, dar de mâine trebuie să ne gândim la meciul cu Dinamo.

Trebuie să arătăm mai bine decât în prima repriză și eu spun că vom reveni pe drumul pe care eram până acum. Nu trebuie să facem o tragedie, mergem înainte", a spus mijlocașul de 26 de ani. 

Cum arată acum clasamentul din campionat 

Captură de ecran 2025-09-20 230442
Clasament SuperLigă / Foto: digisport

VIDEO Rezumat Oțelul Galați - Universitatea Craiova 1-0 

Nicușor Dan, conferință de presă maraton la Cotroceni, despre buget, guvernare, AUR, justiție, relația cu SUA și alegerile anulate
DIGI24 Nicușor Dan, conferință de presă maraton la Cotroceni, despre buget, guvernare, AUR, justiție...
Top articole
cristi-chivu
Lovitură după lovitură pentru Cristi Chivu: 3 jucători sunt OUT de la Inter

Recomandările redacției

image (30)
Hansi Flick l-a ”umilit” cu Atletico Madrid și despărțirea e inevitabilă: ADIO, Barcelona!
Citește și
Colaj Tenis
Live Video Kostyuk - Pegula, ACUM, DGS 2 / Gauff - Noskova, 23:30, DGS 2. Continuă spectacolul la Turneul...
Dinamo Bucharest v FCSB - Romania Liga 1 - 30 Jan 2022
Exclusiv Gata: Mihai Pintilii s-a întors la FCSB! Anunțul lui Gigi Becali
Vezi toate știrile

LIVE PE DIGISPORT.RO

Sondajul zilei

Câte puncte va obține România din meciurile cu Polonia și Bosnia, în Liga Națiunilor?

Recomandări TV

FELGUEIRAS

SPECIAL | Interviurile Digi Sport: Mario Felgueiras, 23:30, Digi Sport 1

radu naumm

MEDIA | Fotbal Club, 17:30, Digi Sport 1

dan filoti

MEDIA | Liga DigiSport, 15:00, Digi Sport 2

FOTBAL:STEAUA BUCURESTI-CS DINAMO BUCURESTI, LIGA 2 CASA PARIURILOR (30.10.2026)

FOTBAL: Metalul Buzău - Steaua 19:30, Digi Sport 1

jpegula_1782942042_3931924989258084533_7514864

TENIS | Turneul Campioanelor 2026: Marta Kostyuk - Jessica Pegula, 22:00, Digi Sport 2

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media