”E important ce va face Rădoi!” Mihai Stoica, planuri de viitor la FCSB. Ce așteaptă pe 31 mai
articol scris de Digi Sport23.03.2026, 21:02
FCSB a intrat într-o nouă eră, după ce Mirel Rădoi (45 de ani) a revenit pe banca tehnică și a ”preluat” întreaga putere de la Gigi Becali (67 de ani).
SuperLiga Fotbal: Olanda - Norvegia, vineri, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Polonia, vineri, 17:30, DGS 1
Antrenorul a acceptat să-și ajute nașul, pe acest final de sezon din SuperLiga, în care campioana a ”retrogradat” în play-out, dar nu a vorbit limpede despre ce se va întâmpla din vară.
- 1-0 cu UTA și 0-0 cu Metaloglobus sunt rezultatele FCSB-ului cu Mirel Rădoi antrenor. Pentru campioana României urmează confruntarea de la Botoșani, programată vineri, 3 aprilie, de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și prin aplicația Digi Sport, dar și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Mihai Stoica: ”Este extrem de important ce va face Mirel”
Becali a spus că Rădoi i-a pomenit de o ofertă din Golf, în valoare de 1,6 milioane de euro, dar nimic nu e clar în acest moment.
Despre planurile de viitor de la FCSB a vorbit și Mihai Stoica (60 de ani). Președintele Consiliului de Administrație al clubului a dezvăluit că se lucrează deja la transferuri și că pe 31 mai ar vrea să primească de la Rădoi lista cu jucătorii doriți pentru sezonul viitor.
”Se lucrează. Da, doar că acum este extrem de important ce va face Mirel. Nu știu. Eu tot ce voi întreprinde de acum încolo, îl voi consulta în toate problemele. Vreau să discutăm programul.
Știm că va începe campionatul în 11-12 iulie. Nu știu dacă avem nevoie chiar de cinci-șase jucători. Adică trei-patru jucători trebuie să vină, acum depinde”, a spus Mihai Stoica, potrivit fanatik.ro.
Mihai Stoica: ”Vreau ca pe data de 31 mai să avem lista jucătorilor pe care îi abordăm”
Chestionat dacă Florin Tănase va continua sau nu la FCSB, Meme Stoica a lăsat de înțeles că se poate întâmpla orice.
”Nu discutăm asta acum. Da, există șanse, bineînțeles. Dacă Gigi îi va face o ofertă, clar că o va lua în discuție, în calcul.
Contează și ce facem, ajungem în Conference, nu ajungem. Eu vreau ca pe data de 31 mai, când știm exact cum stăm, să avem lista jucătorilor pe care îi abordăm.
Lista cluburilor de care aparțin sau doar lista jucătorilor, dacă sunt liberi. Studiem niște piețe pe care până acum nu le-am studiat”, a mai spus Mihai Stoica.
MM Stoica, după FCSB - UTA 1-0: "În repriza a doua am jucat în alt sistem"
Altfel, Rădoi nu este tocmai mulțumit de modul în care jucătorii s-au acomodat cu sistemul 4-4-2 și este gata să revină la vechiul 4-3-3.
Nici jucătorii nu par să se simtă prea bine în sistemul implementat de Rădoi, care în repriza a doua a partidei cu UTA a aliniat un 4-3-3.
"În repriza a doua am jucat în alt sistem, 4-3-3. 4-4-2 este un sistem nou, cu niște trasee noi, jucătorii sunt obișnuiți să joace sistemul vechi. Culmea e că Miculescu a dat golul din postura de număr 9, el jucând în dreapta. Încet, încet, cred că se va implementa noul sistem.", a mai spus Mihai Stoica.
Cine e Mirel Rădoi
Mirel Rădoi are 67 de selecţii în echipa naţională a României, pentru care a marcat două goluri, el participând şi la EURO 2008. Ca fotbalist, fostul mijlocaș a debutat la Extensiv, apoi a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la FCSB, între anii 2000-2009.
Ulterior, el a jucat la formaţiile Al-Hilal Riad (Arabia Saudită), între 2009 şi 2011, Al-Ain (Emiratele Arabe Unite), între anii 2011-2014, Al-Ahli (Emiratele Arabe Unite), în 2014-2015, şi Al-Arabi (Qatar), în 2015.
A urmat apoi o carieră de antrenor și le-a pregătit pe FCSB, România U21, România, Universitatea Craiova, Al-Tai, Al-Bataeh și Al-Jazira.
Etichete: mihai stoica , mirel radoi , transferuri fcsb , mm stoica mirel radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În urma unui atac asupra orașului Bandar Abbas, situat în apropierea Strâmtorii Ormuz, a murit...