Exclusiv Alexandru Țicu rămâne tot în SuperLigă, după ce și-a reziliat contractul cu Petrolul
articol scris de Andrei Petrescu02.01.2026, 12:48
Dinamo a început mutările din mercato.
SuperLiga Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1
Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS 1
Înainte de Revelion, Andrei Nicolescu, președintele ”Câinilor”, anunța că Dinamo a perfectat deja primul transfer al iernii, un fundaș, dar nu-i dezvăluia numele.
Eugen Neagoe: ”Țicu este o pierdere”
Se pare că jucătorul care merge la Dinamo este nimeni altul decât Valentin Țicu (25 de ani), liber de contract după despărțirea de Petrolul de iarna aceasta.
Contactat de digisport.ro, Eugen Neagoe, antrenorul Petrolului, a reacționat la vestea că fostul căpitan al ”Lupilor galbeni” va merge la rivala Dinamo.
”Țicu este o pierdere. A fost un jucător important pentru club, dar a fost o perioadă lungă în care nu a evoluat. Era dificil, noi avem acum un fundaș stânga U21. Sper însă să revină cât mai repede pe teren pentru că este un jucăător valoros.
El termina contractul în vară, dar e un jucător bun. Din păcate a avut acea problemă de sănătate. Sper să revină cât mai repede. Nu știu dacă a semnat încă”, a declarat Neagoe pentru digisport.ro.
Valentin Țicu semnează cu Dinamo
Fundașul stânga a acceptat să meargă la Dinamo, acolo unde va avea un salariu de aproximativ 7-8.000 de euro pe lună, anunță Fanatik.ro.
Țicu a ajuns la o înțelegere valabilă până la sfârșitul sezonului actual cu Dinamo, cu opțiune de prelungire din partea clubului pentru încă trei sezoane, până la 30.06.2029.
Pentru postul de fundaș stânga Dinamo a mai negociat în iarna aceasta cu Bogdan Vătăjelu și Andres Dumitrescu.
Țicu a trecut printr-o perioadă nefastă în ultimul an și jumătate, după ce s-a accidentat într-un meci cu Rapid (1-0), când a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, precum și cu o leziune a meniscului la genunchiul piciorului stâng.
- 300.000 de euro este cota lui Țicu, potrivit transfermarkt.
Etichete: valentin țicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actrița Daveigh Chase, cunoscută publicului mai ales pentru rolul personajului Samara din filmul de...