SuperLiga: FC Argeș - Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, vineri, 17:30, DGS 1
Rapid a obținut un punct în fieful celor de la CFR Cluj, scor 1-1, dar partida din Gruia, care a contat pentru etapa 4 din play-off-ul SuperLigii, a avut parte de un moment controversat, care a iscat deja foarte multe comentarii.
- Ardelenii au deschis scorul rapid, prin Bolgado (7), iar giuleștenii au restabilit egalitatea grație reușitei lui Kait (52). Ambele formații au avut șanse de a mai înscrie, însă partida s-a încheiat la egalitate. A fost un pas greșit pentru CFR Cluj, care a rămas la două puncte în urma liderului FCSB.
Șumudică, de la agonie la extaz și mai apoi la uimire
În minutul 69 al meciului, Mattias Kait (26 de ani) a căzut în careul ardelenilor după ce Damjan Djokovic (34 de ani) i-a pus piedică, dar arbitrul Florin Andrei a considerat că rapidistul a simulat și i-a acordat un cartonaș galben. Pentru că era al doilea, urma eliminarea.
”Centralul” Andrei a scos cartonașul roșu din buzunar, dar nu l-a acordat și a așteptat și un verdict din camera VAR, acolo unde s-a aflat Ovidiu Hațegan (44 de ani). Momentul a produs agitație pe banca oaspeților, iar Șumudică se gândea deja ce mutări să facă dacă va rămâne echipa cu un om mai puțin.
După zeci de secunde, în care s-a analizat faza la VAR, iar Florin Andrei a încercat să păstreze calmul pe teren, fiind asediat de jucătorii ambelor echipe, arbitrul din teren a fost chemat la margine pentru a revedea faza. A fost momentul în care starea de spirit de pe banca giuleștenilor s-a schimbat brusc, iar cei de acolo au sperat la un penalty.
Florin Andrei a urmărit mai multe ipostaze pe ecranul de la margine, dar acestuia i s-a prezentat din prima o poziție de ofsaid la Alexandru Dobre la faza de dinaintea faultului. ”Centralul” a văzut și clinciul dintre Kait și Djokovic.
După ce a revenit pe teren, Florin Andrei a făcut semn că anulează cartonașul galben și în peluza celor de la Rapid a fost o explozie de bucurie, pentru că toată lumea credea că va fi penalty.
Numai că arbitrul a arătat că a fost ofsaid și a dictat continuarea partidei cu o lovitură liberă indirectă în favoarea celor de la CFR Cluj. A fost momentul în care s-a schimbat iar starea de spirit pe banca bucureștenilor, iar cadrele cu Marius Șumudică de după aceea sunt grăitoare.
VIDEO cu faza integrală din CFR Cluj - Rapid și cu stările de spirit generate de aceasta
VIDEO cu Vali Moraru despre cele trei stări de spirit ale lui Marius Șumudică trăite la o singură fază în CFR Cluj - Rapid
Marius Șumudică, după CFR Cluj - Rapid 1-1: ”Domnul Charalambous ar trebui să-și ceară scuze. Eu nu o să fac mizerii niciodată”
La conferința de presă de la finalul jocului, Șumudică și-a adus aminte ce s-a întâmplat după meciul FCSB - Rapid 3-3, din prima rundă a play-off-ului. Atunci, după fluierul final, tehnicianul Rapidului s-a dus direct la Elias Charalambous, omologul său de la gruparea roș-albastră, și i-a transmis ceva la ureche.
”Astăzi (n.r. duminică, 16 martie) am jucat pentru CFR! Astăzi ai pierdut titlul”, s-a spus inițial că i-ar fi zis Șumudică lui Charalambous. Ulterior, antrenorul giuleștenilor a dezvăluit că a rostit doar ultima parte, ”Astăzi ai pierdut titlul”, și a afirmat răspicat că nu le face jocurile celor de la CFR Cluj.
În urma remizei din Gruia, cu care a încurcat trupa pregătită de Dan Petrescu, Marius Șumudică a răbufnit și le-a cerut celor de la FCSB, mai ales lui Elias Charalambous, să-și prezinte scuzele că s-au îndoit de corectitudinea sa.
”Am văzut niște mizerii și domnul Charalambous ar trebui să-și ceară scuze în momentul de față, fiindcă eu am multe defecte, dar nu sunt mincinos. Niciodată nu am spus că joc pentru CFR. Ar trebui să iasă public acum, mai ales datorită acestui rezultat și să-și ceară scuze.
Toți cei de la FCSB care au spus că Șumudică a zis o asemenea bazaconie. Am demonstrat azi, am fost la un pas să câștigăm. Șumudică este al Rapidului și nu joacă decât pentru Rapid. Niciodată nu o să-mi dezamăgesc părinții, suporterii și clubul pe care îl iubesc, eu nu o să fac mizerii niciodată.
Și atunci ar trebui să... Mucles (n.r.- tăcere) toți cei care vorbesc despre Rapid, că fac aranjamente. Mă gândeam, am avut o primă repriză proastă și mă gândeam la ce va urma”, a declarat Șumudică.
După FCSB - Rapid, întrebat despre cuvintele pe care i le-a transmis Șumudică, Elias Charalambous a spus: ”Mai bine îmi ţin gura închisă, nu vreau să fac scandal, mai bine păstrez pentru mine”.













