32.000.000€ pentru un jucător de la Inter! Cristi Chivu a luat decizia
articol scris de Digi Sport02.08.2025, 13:22
Yann Bisseck (24 de ani) ar putea pleca de la Inter în această vară, la doi ani distanță de la transferul de la Aarhus în schimbul a 7,2 milioane de euro.
Premier League Europa League: Celta Vigo - Freiburg, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Nottingham Forest - Porto, joi, 22:00, DGS 1
În stagiunea precedentă, fundașul neamț a prins 46 de meciuri în tricoul milanezilor, iar acum o echipă din Premier League a pus ochii pe el.
Crystal Palace îl vrea pe Yann Bisseck, dar Cristi Chivu nu vrea să-l dea
Potrivit celor de la GOAL, Crystal Palace a oferit 28 de milioane de euro în schimbul lui Yann Bisscek, adică aproximativ 32 de milioane de euro. Totuși, Inter și Cristi Chivu au decis să refuze oferta.
Concret, Chivu și l-ar dori în continuare pe fotbalistul de 24 de ani în lotul său, însă a fost convins de către conducere să-l lase să plece în cazul unei oferte mult mai bune.
Sursa citată susține că Inter ar fi gata să-l vândă pe Bisseck doar dacă va încasa în schimbul său 40 de milioane de euro, sumă pe care Crystal Palace o analizează.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Yann Bisseck, potrivit transfermarkt.com.
Mircea Lucescu are încredere în Cristi Chivu: "Inter poate câștiga din nou titlul. Este o echipă foarte puternică"
Mircea Lucescu, actualul selecționer al României, consideră că Inter se poate bate la câștigarea titlului la primul sezon cu Chivu pe bancă. Antrenor la Inter în 1999, Lucescu se bazează pe experiența jucătoriilor "Nerazzurrilor", care îi vor fi alături tehnicianului român.
"Vor câștiga din nou campionatul. Anul trecut, au făcut greșeala uriașă de a se concentra pe Liga Campionilor. Ar fi trebuit să câștige mai întâi Scudetto-ul, apoi să se gândească la alte lucruri. Terenul face diferența: Zanetti este un om al terenului, iar Chivu va avea sprijinul unei echipe experimentate.
Va fi susținut de italieni, de Lautaro (n.r. Martinez) și Mkhitaryan. Și este foarte important că Calhanoglu a rămas. Inter este foarte puternică, Napoli trebuie să demonstreze că nu a câștigat din întâmplare, doar pentru că Inter a fost distrasă.", a declarat Mircea Lucescu, într-un interviu acordat presei din Italia.
Etichete: serie a , premier league , inter , cristi chivu , crystal palace , yann bisseck
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mii de oameni au ieșit în stradă pentru italianul de 47 de ani, ucis de români în bătaie, în fața...