Avertismentul primit de Florinel Coman, după debutul cu gol la Cagliari
articol scris de Digi Sport10.02.2025, 14:04
Florinel Coman (26 de ani) a debutat cum nu se putea mai bine la Cagliari.
Serie A SuperLiga: FC Argeș - Csikszereda, vineri, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Oțelul Galați - Dinamo, vineri, 21:30, DGS 1
Florinel Coman a intrat pe teren în minutul 68 la meciul cu Parma și a marcat două minute mai târziu cu un șut superb la colțul scurt. Cagliari s-a impus cu 2-1.
Mario Beretta, avertisment pentru Florinel Coman, după debutul de vis de la Cagliari
Galerie Foto
Mario Beretta (65 de ani), fost antrenor la Parma și Cagliari, așteaptă că Florinel Coman să confirme și în partidele următoare la gruparea din Sardinia.
Acesta l-a atenționat pe Florinel Coman că în Italia un jucător poate fi ridicat pe un piedestal după un joc bun, iar în câteva zile să fie făcut ”praf”, pentru lipsa de constanță.
”Trebuie spus că impactul lui a fost fantastic. Ce ai putea cere mai mult de la un fotbalist? În primul său meci a marcat un gol grozav și a participat activ la ambele faze în cel mai delicat moment al meciului.
Nu ar fi putut începe mai bine. Evident că va trebui să-l evaluăm pe termen lung: în Italia suntem adesea conduși să facem judecăți pripite, trecând chiar și în doar câteva zile de la exaltare la trântirea unui jucător.
Vom vedea dacă Coman va putea confirma așteptările în următoarele meciuri importante pentru Cagliari”, a spus Mario Beretta, potrivit Tuttomercatoweb.
VIDEO Rezumat Cagliari - Parma 2-1
Etichete: florinel coman , gol florinel coman , video cagliari parma , mario beretta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Spania trimite trupe pentru întărirea securităţii în enclava sa nord-africană Ceuta, după ce mii de...










