S-a aflat! El este alesul lui Cristi Chivu la Inter
articol scris de Digi Sport05.05.2026, 13:58
Cristi Chivu, proaspăt campion în Italia cu Inter la doar primul sezon întreg ca principal, pregătește deja sezonul viitor, unde va avea un cuvânt important de spus și în transferuri.
Serie A Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Bihor - Farul, miercuri, 17:30, DGS 1
Promovat în rolul de manager, Chivu va schimba portarul, deoarece evoluțiile lui Yann Sommer din acest sezon nu au fost la nivelul așteptat, iar contractul veteranului (37 de ani) expiră la 30 iunie.
Zion Suzuki, alesul lui Cristi Chivu pentru postul de portar la Inter!
Conform jurnalistului Matteo Moretto, Cristi Chivu ”este un mare admirator” al lui Zion Suzuki, goalkeeperul de doar 23 de ani al celor de la Parma care mai are contract până în 2029.
Chivu îl cunoaște foarte bine pe portarul cu 23 de selecții la naționala Japoniei, pe care l-a pregătit în stagiunea trecută în perioada petrecută pe ”Ennio Tardini”.
Suzuki a fost numărul 1 dintre buturi și cu Chivu antrenor, iar în cele 13 partide a încasat 13 goluri. În 5 meciuri a scăpat cu poarta intactă, iar Parma de retrogradare, românul îndeplinindu-și obiectivul în 2024/2025.
Numai că același jurnalist italian a transmis că sunt șanse mari ca viitorul lui Zion Suzuki să fie în Anglia, fiind curtat de mai multe cluburi care îi pot oferi un salariu mai avantajos, Chelsea numărându-se printre ele.
- Zion Suzuki, 1,90m în înălțime, are o cotă de 20 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.
Rămâne de văzut ce va conta mai mult pentru Suzuki. Banii pe care i-ar primi în Premier League, ori șansa de a deveni campion al Italiei cu Cristi Chivu, fostul său antrenor.
- Citește și: Decizie crucială la Inter! A refuzat o ofertă uriașă și e așteptat de Cristi Chivu să semneze
Yann Sommer e OUT sigur în vară
Ce este sigur la Inter este faptul că Sommer va pleca de la Milano la 1 iulie, când înțelegerea îi va ajunge la final. Formația de pe ”Meazza” nu are niciun gând să-i ofere prelungirea.
Sommer a jucat 138 de meciuri pentru Inter, timp în care a încasat 120 de goluri. În 66 de partide a scăpat fără să primească gol.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a elvețianului, conform transfermarkt.
Etichete: inter , portar , cristi chivu , chivu , parma , zion suzuki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Doi români ajunși pe aeroportul Henri Coandă Otopeni cu o cursă care venea de pe aeroportul Luton...