Ianis Hagi, 79 de minute pe teren cu marea surpriză din Europa! Nota primită la final
articol scris de Digi Sport01.12.2025, 21:00
Ianis Hagi (27 de ani) a jucat 79 de minute în meciul Samsunspor - Alanyaspor, încheiat 1-1.
Super Lig SuperLiga: U Cluj - Csikszereda, sâmbătă, 19:00, DGS 1
La Liga: Real Madrid - Real Sociedad, sâmbătă, 22:00, DGS 1
Samsunspor, marea surpriză din Conference League, unde este lider după patru etape, cu 10 puncte, a condus-o aproape tot meciul pe Alanyaspor. A deschis scorul în minutul 15, prin Anthony Musaba, dar a fost egalată în minutul 90+1, când Guven Yalcin a înscris din pasa lui Umit Akdag.
Ianis Hagi, nota 6,5 după Samsunspor - Alanyaspor
Spre deosebire de alte jocuri, Ianis Hagi nu a reușit să iasă în evidență la Alanyaspor și prestația sa a fost notată cu 6,5 în portalul SofaScore.
Jucătorul meciului a fost desemnat Guven Yalcin, colegul lui Ianis Hagi care a marcat golul egalizator din postura de rezervă și a fost notat cu 7,8.
În cele 79 de minute jucate, Ianis Hagi a avut două șuturi, dintre care unul pe poartă, iar celălalt, blocat.
Internaționalul român a avut 38 de atingeri de balon, a reușit 22 dintre cele 27 de pase încercate și a pierdut posesia în 11 rânduri.
După egalul din meciul direct, Samsunspor a ajuns la 25 de puncte acumulate în 14 etape și este pe locul 5 în Turcia. Alanyaspor, în schimb, are 16 puncte și ocupă locul 10.
Etichete: ianis hagi , samsunspor , alanyaspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un pompier voluntar din localitatea Drăgușeni, județul Galați, a fost amendat și a rămas fără...