SuperLiga: FC Argeș - Dinamo, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Petrolul, vineri, 17:30, DGS 1
Pe 4 noiembrie 2026, Divizia Anti-Doping din cadrul Tribunalului de Arbitraj Sportiv a confirmat că Ana Maria Bărbosu (20 de ani) a încălcat protocolul Anti-Doping și a suspendat-o doi ani.
Inițial, pe 5 mai 2026, ITA (Agenția Internațională de Testare) a anunțat suspendarea provizorie a gimnastei pentru o perioadă de 12 luni, după ce nu a fost găsită de 3 ori la rând de agenții anti-doping la domiciliul la care a anunțat că se află.
- Conform regulamentelor anti-doping, sportivii de performanţă sunt obligaţi să anunţe în aplicaţia ADAMS domiciliul sau locul unde se află timp de 60 de minute în fiecare zi pentru ca agenţii să poată efectua teste inopinate.
TAS a luat decizia: Ana Bărbosu, suspendată până pe 4 mai 2028
Ana Bărbosu a contestat două dintre cele 3 încălcări de care a fost acuzată și cazul a ajuns la TAS.
După audierea părților implicate, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a hotărât că sportiva e vinovată de cele 3 încălcări ale regulamentului anti-doping în decurs de un an și a suspendat-o pentru o perioadă de 2 ani, începând de la data începerii suspendării provizorii (5 mai).
Astfel, Ana Bărbosu va putea concura din nou de la 4 mai 2028. Gimnasta, ITA, WADA și Agenția Română Anti-Doping pot face apel la TAS, se arată în comunicatul ITA.
- Divizia Anti-Doping a TAS (TAS ADD) a fost înfiinţată în 2019 ca autoritate de primă instanţă pentru a examina şi a decide asupra cazurilor anti-doping în conformitate cu Codul Mondial Anti-Doping (WADC).
”După cum vă puteți imagina, mutarea în Statele Unite și începerea facultății au reprezentat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență.
Pentru a fi clar, această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul primite pe tot parcursul acestui proces”, a fost reacția Anei Bărbosu în mai, după suspendarea provizorie.
Mihai Covaliu, despre Ana Bărbosu, suspendată pentru încălcarea protocolului anti-doping: ”De ce a lipsit? A spus clar, că din cauza mutării în Statele Unite”
În vara lui 2025, Ana Maria Bărbosu a făcut un pas important: a plecat din România pentru a studia la Stanford, una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite, după ce a primit o bursă sportivă.
După suspendarea provizorie a Anei Bărbosu, în primăvară, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a transmis că Federaţia Română de Gimnastică ar fi trebuit să fie mai implicată atunci când sportiva a ajuns la două absenţe de la testările anti-doping.
"De ce a lipsit? A spus clar, că din cauza mutării în Statele Unite, a emoţiilor, a programului un pic diferit faţă de ce a avut aici în România. Se pot întâmpla şi lucruri de genul ăsta.
Eu am spus-o şi o repet, aici federaţia, forul care coordonează pregătirea sportivilor, care ţine legătura cu antrenorii, ţine legătura cu tot ceea ce înseamnă cei care sunt implicaţi în programul unui sportiv, putea să facă mai mult, putea să se intereseze mai îndeaproape de faptul că se întâmpla să ajungă să aibă două 'missed test-uri'.
E clar că în momentul acela este un semnal de alarmă foarte, foarte mare şi tu atunci trebuie să te implici şi să-ţi iei toate măsurile, astfel încât să nu existe un al treilea", a declarat Mihai Covaliu.
Ce se întâmplă cu cealaltă procedură, privind Jocurile Olimpice 2024
Bărbosu şi World Gymnastics sunt implicate într-o procedură separată de arbitraj în curs la TAS, referitoare la finala probei de gimnastică artistică feminină la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Paris din 2024.
Această procedură (Federaţia Română de Gimnastică şi Ana Maria Bărbosu împotriva lui Jordan Chiles, USA Gymnastics, Donatella Sacchi şi World Gymnastics) a fost retrimisă la TAS de către Tribunalul Federal Elveţian în februarie 2026 şi va fi reexaminată în lumina noilor probe.
Părţile îşi transmit documentele scrise şi au solicitat TAS să nu organizeze o audiere înainte de mai 2027.

































