Englezii au descoperit-o pe românca ce a renunțat la tenis pentru o meserie total diferită
articol scris de Digi Sport25.09.2024, 16:51
Ioana Ducu (28 de ani), una dintre marile speranţe ale tenisului românesc, a renunțat la sportul alb în 2017 și acum este medic chirurg rezident la Spitalul Floreasca din Capitală.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Povestea Ioanei Ducu a avut ecouri și peste hotare, iar englezii de la The Sun i-au dedicat un articol.
Galerie Foto
Ioana Ducu a renunțat la tenis și e medic chirurg
”Sunt o fostă jucătoare de tenis care a ajuns în finala Roland Garros, apoi m-am lăsat pentru a deveni chirug”, a titrat The Sun.
Ioana Ducu nu doar că a ajuns în finala Roland Garros la junioare, ci chiar a câștigat ediția din 2014, la dublu, alături de Loredana Roșca.
După o lungă perioadă în care s-a luptat cu multe accidentări, Ioana s-a reprofilat și a urmat cursurile Universității de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.
Ducu este de asemenea licenţiată și a Universității Spiru Haret, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială.
Fosta sportivă vrea să se specializeze în artroscopie și traumatologie sportivă, iar pe plan personal și-a format o familie frumoasă și are o fetiță în vârstă de doi ani
Etichete: ioana ducu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...