Video Gabriela Ruse - Katie Boulter 7-6 (3), 7-6 (2). Românca e în optimi la WTA Linz!
articol scris de Digi Sport06.04.2026, 21:50
Gabriela Ruse (28 de ani, 87 WTA) a trecut de Katie Boulter (29 de ani, 62 WTA), scor 7-6 (3), 7-6 (2), în cadrul turneului WTA Linz, unde s-a calificat în optimile de finală!
Tenis Europa League: Bologna - Aston Villa, joi, 22:00, DGS 1
Conference League: Rayo - AEK Atena, joi, 19:45, DGS 1
Confruntarea dintre cele două jucătoare, care a putut fi văzută pe Digi Sport 4, a reprezentat o premieră în circuitul feminin, deoarece Ruse și Boulter nu se mai întâlniseră niciodată în turneele profesioniste WTA.
Timp de două ore și patru minute a durat partida din Austria. În optimil, Ruse va da peste învingătoarea dintre Dayana Yastremska și Zhu Lin.
Gabriela Ruse - Katie Boulter 7-6 (3), 7-6 (2), la WTA Linz
Galerie Foto
21:50 - Final! Gabriela Ruse a câștigat și tiebreakul din setul doi, 7-2, și a obținut calificarea în optimi, eliminând-o pe Boulter.
21:45 - 6-6 și avem tiebreak și în setul doi!
21:22 - Ruse a revenit! Românca are 4-3, iar Boulter servește.
21:06 - Gabriela Ruse a comis dublă greșeală și și-a pierdut serviciul. 3-2 pentru Boulter în setul doi.
20:53 - Ruse își pierduse serviciul, dar a făcut imediat rebreak, scor 1-1!
20:45 - A început al doilea set, cu Ruse la serviciu.
20:40 - SET Gabriela Ruse, scor 7-3 în tiebreak!
20:27 - Game Gabriela Ruse! Românca a prelungit primul set, scor 5-5.
20:24 - Boulter a făcut 5-4! Moment dificil pentru Gabriela Ruse, care servește pentru a rămâne în set.
20:21 - Gabriela Ruse și-a pierdut serviciul, scor 4-4!
20:07 - 3-2 pentru Gabriela Ruse, care se află la serviciu.
20:00 - 3-1 pentru Gabriela Ruse! Început foarte bun pentru româncă.
UPDATE 19:50 - A început partida!
Gabriela este considerată drept favorită în fața jucătoarei din Marea Britanie și va avea o șansă importantă să se califice în optimile de finală de la competiția austriacă.
Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian sunt și ele pe tabloul principal de la WTA Linz
Galerie Foto
Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 5 și cea mai bine clasată româncă în ierarhia WTA, o va întâlni în primul tur pe Sinja Kraus, beneficiara unui wildcard din partea organizatorilor. Va fi prima confruntare directă dintre cele două sportive.
Dacă va trece de jucătoarea austriacă, Cîrstea ar putea avea un duel interesant în turul secund, unde o așteaptă învingătoarea meciului dintre Alycia Parks și Dalma Galfi.
Și Jaqueline Cristian, favorita numărul 6, începe competiția încă din runda inaugurală, acolo unde va întâlni o jucătoare venită din calificări. Dacă își confirmă statutul, românca ar putea da în turul doi peste câștigătoarea duelului dintre Anastasia Potapova și Zhang Shuai.
Etichete: sorana cirstea , wta linz , jaqueline cristian , gabriela ruse , katie boulter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultatele sondajului realizat de agenția Median arată că partidul de opozziție „Tisa” al lui...




























































































































































