Jucătorii Elveției, în meciul contra Qatarului / Foto: Profimedia

S-a acordat primul penalty la Cupa Mondială 2026

articol scris de Digi Sport
13.06.2026, 22:36
  • Media: Fotbal European, marți, 21:00, DGS 1

  • Interviurile Digi Sport: Alexandru Chipciu, marți, 17:45, DGS 1

Qatar și Elveția s-au întâlnit în prima etapă a Grupei B de la Cupa Mondială 2026. 

În startul acestei partide a fost bifată o premieră la acest turneu final găzduit de Mexic, Canada și Statele Unite. Concret, a fost acordat primul penalty de la această competiție, iar de acest lucru au profitat elvețienii. 

Primul penalty de la Cupa Mondială 2026 s-a acordat în meciul Qatar - Elveția. Breel Embolo a marcat de la 11 metri

În minutul 14 al duelului Qatar - Elveția, la scorul de 0-0, portarul qatarez Mahmoud Abunada (26 de ani) l-a faultat în interiorul careului pe mijlocașul elvețian Remo Freuler (34 de ani), iar arbitrul hondurian Said Martinez a acordat lovitură de la 11 metri pentru europeni. 

Breel Embolo (29 de ani) și-a asumat această lovitură de la 11 metri și a deschis scorul pentru Elveția de la punctul cu var. Astfel, primul penalty de la Cupa Mondială 2026 a fost unul transformat de Elveția. 

Penalty Embolo, în meciul Qatar - Elveția / Foto: Profimedia

Echipele de start de la Qatar - Elveția de la Cupa Mondială 2026

Qatar (4-3-3): Abunada - Al-Oui, Khoukhi, Pedro Miguel, Al Amin - Laye, Madibo, Gaber - Abdurisag, Afif, Edmilson

Rezerve: Barsham, Zakaria, Alaaeldin, Al Barke, Al Ganehi, Al Ahaydos, Al Hussain, Ali, Al Mannai, Boudiaf, Fathi, Hatem, Jamshid, Lucas Mendes, Muntari

Elveția (3-4-2-1): Kobel - Zakaria, Akanji, Elvedi - Aabischer, Freuler, Xhaka, Rodriguez - Ndoya, Vargas - Embolo

Rezerve: Keller, Mvogo, Amdouni, Amenda, Comert, Fassnacht, Itten, Jaquez, Jashari, Manzambi, Muheim, Okafor, Rider, Sow, Widmer 

Lot Qatar la Cupa Mondială 2026

  • Portari: Mahmud Abunada (Al-Rayyan ), Salah Zakaria (Al-Duhail), Meshaal Barsham (Al-Sadd)
  • Fundași: Pedro Miguel (Al-Sadd), Lucas Mendes (Al-Wakrah), Issa Laye (Al-Arabi), Ayoub Al-Oui (Al-Gharafa), Homam Ahmed (Cultural Leonesa), Boualem Khoukhi (Al-Sadd), Sultan Al-Brake (Al-Duhail), Al-Hashmi Al-Hussain (Al-Arabi)
  • Mijlocași: Jassem Gaber (Al-Rayyan), Abdulaziz Hatem (Al-Rayyan), Karim Boudiaf (Al-Duhail), Ahmed Fathy (Al-Arabi), Assim Madibo (Al-Wakrah), Mohamed Manai (Al-Shamal)
  • Atacanți: Ahmed Alaaeldin (Al-Rayyan), Edmilson Junior (Al-Duhail), Mohammed Muntari (Al-Gharafa), Hassan Al-Haydos (Al-Sadd), Akram Afif (Al-Sadd), Yusuf Abdurisag (Al-Wakrah), Ahmed Al-Ganehi (Al-Gharafa), Almoez Ali (Al-Duhail), Tahsin Jamshid (Al-Duhail)
  • Selecționer: Julen Lopetegui

Lot Elveția la Cupa Mondială 2026

  • Portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund/Germania), Marvin Keller (Young Boys/Elveția), Yvon Mvogo (FC Lorient/Franța)
  • Fundaşi: Ricardo Rodriguez (Betis Sevilla/Spania), Silvan Widmer (Mainz/Germania), Manuel Akanji (Inter Milano/Italia), Miro Muheim (Hamburger SV/Germania), Nico Elvedi (Borussia Moenchengladbach/Germania), Aurele Amenda (Eintracht Frankfurt/Germania), Luca Jaquez (VfB Stuttgart/Germania), Eray Comert (Valencia/Spania)
  • Mijlocaşi: Johan Manzambi (Freiburg/Germania), Granit Xhaka (Sunderland/Anglia), Remo Freuler (Bologna/Italia), Denis Zakaria (AS Monaco/Franța), Ardon Jashari (AC Milan/Italia), Michel Aebischer (Pisa SC/Italia), Djibril Sow (Sevilla FC/Spania), Christian Fassnacht (Young Boys/Elveția), Fabian Rieder (Augsburg/Germania)
  • Atacanți: Noah Okafor (Leeds United/Anglia), Dan Ndoye (Nottingham Forest/Anglia), Zeki Amdouni (Burnley/Anglia), Breel Embolo (Stade Rennais/Franța), Ruben Vargas (Sevilla FC/Spania), Cedric Itten (Fortuna Duesseldorf/Germania)
  • Selecționer: Murat Yakin

Galerie Foto

Toate cele 12 grupe de la Cupa Mondială 2026

  • Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
  • Grupa B: Canada, Elveţia, Qatar, Bosnia şi Herţegovina
  • Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoţia, Haiti
  • Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
  • Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeş, Curaçao
  • Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
  • Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
  • Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
  • Grupa I: Franţa, Senegal, Norvegia, Irak
  • Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
  • Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
  • Grupa L: Anglia, Croaţia, Panama, Ghana

Etichete: penalty , qatar , elvetia , cupa mondiala 2026 , qatar - elvetia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Anunțul lui Adrian Veștea, după ce Ilie Bolojan i-a dat ultimatum până marți dimineața să-și depună mandatul

Premierul desemnat Adrian Veştea a spus din nou luni seara, după încheierea şedinţei conducerii PNL, că nu îşi depune mandatul. Reacția vine după ce președintele PNL, Ilie Bolojan, i-a dat un ultimatum până marți la ora 10.00 să renunțe la poziția de premier desemnat, altfel va fi exclus din partid.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Scandal la CM 2026! Și-ar fi înșelat iubita cu una dintre cele mai frumoase actrițe de la Hollywood

Foto Își poate lua adio de la Cupa Mondială! După Olanda - Japonia 2-2, a părăsit stadionul în scaun cu rotile

”Șters” din istoria Ucrainei, ”marele trădător” i-a dat lovitura țării sale și a rupt tăcerea: ”Dreptatea a triumfat”

S-a cerut excluderea arbitrului Shaun Evans de la Cupa Mondială pentru gestul făcut! FIFA a deschis o anchetă

Exclusiv E gata: Thomas Neubert s-a întors la FCSB! Gigi Becali l-a "deturnat" de la Rapid

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Ilie Dumitrescu a dat un verdict clar, după Spania - Capul Verde 0-0: ”Fără dubii!” + Previziune sumbră: ”Am spus”

Live Text Iran - Noua Zeelandă 1-1, ACUM pe digisport.ro. GOOOL! S-a restabilit egalitatea

Lamine Yamal a spus doar DOUĂ cuvinte, după surpriza din Spania - Capul Verde de la Cupa Mondială

Marcelo Bielsa, furios după ce Uruguay a fost la un pas să piardă meciul cu Arabia Saudită: ”Nu a fost deloc bine”

Citeşte şi

Belgienii nu s-au ferit deloc după ce au făcut doar 1-1 cu Egipt la Cupa Mondială 2026! Singurul remarcat

Nimeni nu a mai reușit așa ceva la Cupa Mondială! Capul Verde, record istoric după 0-0 cu Spania

PEROZCât a costat rochia purtată de Simona Halep la petrecerea organizată după meciul de retragere. Fanii au reacționat: „Ești superbă!”

FILM NOWRussell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi distrus povestea”

Cristi Chivu și Adelina Chivu, iubire pe plaja din Mykonos! Antrenorul și frumoasa lui soție se sărută pe șezlong citeşte ştirea pe Prosport.ro

Nouă regulă FIFA a făcut prima „victimă” la Campionatul Mondial. Arbitrul a aplicat protocolul pe loc citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Mira și-a început vara în costum de baie, pe plajele din Grecia. Relaxare, grijă de sine și poze pe placul fanilor

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mira și-a început vara în costum de baie, pe plajele din Grecia. Relaxare, grijă de sine și poze pe placul fanilor

Digi World

Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum au fost construite piramidele

Digi Animal World

Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale