Florin Prunea este dorit de urgență lângă Mircea Rednic, la Dinamo

Peluza Cătălin Hîldan, după dezastrul din Cupă: "Garantăm noi pentru el!" Cine e cerut de urgență lângă Rednic

02.11.2018, 10:11
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

VIDEO Csikszereda - Dinamo 3-3 (6-5 d.l.d.). Peluza Cătălin Hîldan a avut o reacţie vehementă la adresa conducerii lui Dinamo, după ce trupa lui Mircea Rednic a fost eliminată din optimile Cupei Romaniei de o echipa din Liga 3, AFK Csikszereda. Liderii galeriei dinamoviste le-au cerut şefilor din Ştefan cel Mare să-l accepte pe Florin Prunea lângă Mircea Rednic.

"Apelul nostru către Mircea Rednic este să-l accepte, să-l ceară lângă el pe Florin Prunea. Garantăm noi pentru mutarea asta. Avem nevoie de acest de acest om lângă echipă. Este dinamovist. A demonstrat asta indiferent unde s-a aflat. Şi-a asumat statutul de dinamovist declarat, chiar dacă a avut de pierdut din asta, în timp ce alţii au preferat să rămână ”diplomaţi” cu gândul că ...nu se ştie pe unde-i poartă viaţa", au scris liderii peluzei dinamoviste.

Fanii lui Dinamo au oprit autocarul și s-au dus peste jucători! "Jos tricourile!"

Dinamo s-a făcut de râs cu eliminarea suferită în fața echipe din Liga 3, iar fanii au ajuns la capătul răbdării. După al cincilea meci la rând fără victorie în toate competițiile, suporterii s-au dus din nou peste jucători, procedând la fel ca la partida precedentă, de la Chiajna, când au blocat autocarul și doar forțele de ordine i-au scăpat pe fotbaliști de furia ultrașilor.

Dacă luni i-au amenințat că le vor rupe picioarele, de această dată i-au pus să dezbrace tricourile, acuzându-i din nou că își primesc salariile degeaba la un club cu un asemenea renume.

"Bă, jos tricourile! B*******lor, dați-vă jos tricourile!", au fost o parte dintre strigătele suporterilor lui Dinamo în direcția propriilor jucători, sesizate într-un scurt videoclip postat pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan. CLICK AICI PENTRU VIDEO

Etichete: mircea rednic , florin prunea , optimi cupa romaniei , peluza catalin hildan , eliminare dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un italian și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate de-a lungul vieții și a calculat câți bani a pierdut

Un italian din Brescia, care a colecționat toate lozurile necâștigătoare pe care le-a cumpărat de-a lungul vieții, a calculat câți bani a pierdut și vrea astfel să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra pericolului pe care îl reprezintă dependența față de jocurile de noroc.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Video Cea mai în formă jucătoare din lume, un car de nervi în meciul cu Jaqueline Cristian: ”Vino aici! Mai mult respect”

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Gigi Becali: ”Vine!”. A doua mutare a verii confirmată la FCSB

”Tatăl meu `a explodat`!” Fiica unui antrenor a spus totul: ”Eram minoră și e o infracțiune”. Cu ce se ocupă tânăra

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Scene reprobabile în Giulești! Paul Iacob a sărit la bătaie cu un suporter

Ce concluzii au tras Andrei Ivan și Nicușor Bancu, după victoria cu Rapid din Giulești

Foto Clasamentul play-off-ului SuperLigii, după etapa a 7-a: FCSB, campioană! Universitatea Craiova și CFR Cluj, pe podium

Video Rapid - Universitatea Craiova 1-2. Oltenii au dat lovitura în prelungiri! Giuleștenii, fără victorie în play-off

Citeşte şi

”Spuneați că UTA e prima echipă retrogradată”. Mircea Rednic, savuros la flash-interviu: i-a pus gând rău lui Dinamo!

Exclusiv Florin Prunea a văzut ce a declarat Costel Gâlcă și a spus lucrurilor pe nume

PEROZAre 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”

FILM NOWSofia Vergara, selfie-uri doar în body-uri mulate, în oglinda din baie. "Cineva să-mi ridice fața de pe podea", i-a scris Nicole Scherzinger

Horațiu Moldovan dă din lac în puț! Atletico îl vinde pe Oblak, dar Simeone a luat decizia transferului unui alt gigant citeşte ştirea pe Prosport.ro

Cum vrea Sorana Cîrstea s-o egaleze pe Simona Halep: ”Ea a câștigat deja, m-ar putea lăsa să câștig eu” citeşte ştirea pe ziare.com

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce ocazie s-a lansat citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”