Florin Prunea / Foto: Digi Sport

Florin Prunea: "Este fără precedent în istoria echipei naţionale"

16.11.2019, 11:09
  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Petrolul - Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1

Florin Prunea, unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai actualei conduceri a FRF, s-a dezlănţuit în această dimineaţă, la Digi Sport Matinal. Înfrângerea suferită vineri seară pe Arena Naţională, România-Suedia 0-2, ne-a spulberat orice şansă de a ne califica direct la EURO 2020.

Mai avem o variantă prin barajul din Liga Naţiunilor, la care foarte probabil vom ajunge şi unde am putea întâlni Islanda sau Scoţia, în deplasare.

Florin Prunea îi ia apărarea lui Contra şi îi atacă pe cei de la federaţie

După o campanie dezastruoasă în actualele preliminarii, Prunea i-a găsit lui Cosmin Contra circumstanţe atenunate, în schimb îi critică crunt pe federalii Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu, Mihai Stoichiţă şi Dumitru Vişan.

"Aici suntem, aici am ajuns, nimic nu este întâmplător. Nu vorbim numai de naţionala mare, vorbim de toate nivelurile. Venim după un an electoral, iar asta se vede. În care s-au luat nişte obligaţii, nişte angajamente. De aici trebuie să plecăm cu discuţia.

Uitaţi-vă ce se întâmplă. Nu numai la echipa mare. Echipa feminină, 0-6 cu Elveţia. Loturile de juniori, lotul U17 bătut de Lituania. S-au luat nişte angajamente şi nu pot să-i mulţumească pe toţi.

Rezultatul unor politici falimentare. Conducerea federaţiei ar trebui să iasă în faţă, nu să-l lase numai pe Contra singur şi pe jucători. Şi să-şi asume ce s-a întâmplat. Este fără precedent în istoria echipei naţionale!", a declarat Florin Prunea, preşedintele lui Dinamo, la Digi Sport Matinal. 

Florin Prunea: "Cea mai slabă campanie de calificare"

"Este fără precedent! Este cea mai slabă campanie de calificare, cum rar mi-a fost dat să văd. Pot să vă spun multe dacă vă luaţi angajamentul să-mi plătiţi amenda, eu pot să vă spun multe. Ştiu foarte multe, dar trebuie să mă cenzurez. Nimic nu este întâmplător. Conducerea federaţiei, Bodescu, Vişan, chemaţi-i la emisiuni. Ieşiţi în faţă şi nu lăsaţi echipa singură! Da?

Domnul Stoichiţă. Ieşiţi în faţă şi spuneţi ce faceţi la Federaţia Română de Fotbal. Ce atribuţii aveţi? La toate nivelurile suntem jos, foarte jos, fără precedent.

Totul a plecat din Muntenegru. Nu s-a ştiut că trebuie să mai dăm un gol. Nu mai dădeam peste Norvegia, echipă care ne-a luat 4 punte şi ne trezim acum la tragerea la sorţi în a 4-a urnă valorică.

Aseară a părut că jucăm seniorii cu juniorii, atât de mare a fost diferenţa. Nu mai spun de forţă şi de ritm de joc", a mai spus Florin Prunea la "Matinal".

Etichete: florin prunea , romania suedia , campanie de calificare romania


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

OUT de la FCSB, după șapte ani! ”Roș-albaștrii” îi caută deja înlocuitor

Exclusiv A fost dat afară de la FCSB, s-a antrenat singur, iar acum e campion: ”Oamenii nu știu”. Ce urmează pentru fotbalist

Exclusiv Pe urmele lui Liverpool! Dan Petrescu a ordonat, Ioan Varga a executat. Investiție de 100.000 de euro

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ”Cel mai bun din Liga 1” poate retrograda în Liga 2 peste doar o săptămână!

Exclusiv Șucu îl scoate pe Nico vinovat pentru aducerea lui Bergodi. Fals! Cuvântul dat de patron l-a costat 500.000 de euro

Ce a spus Xavi, după ce ”a făcut-o” campioană pe Real Madrid

A văzut cum a apărut în public la Miami și a întrebat-o direct: ”Ești bolnavă?”. Răspunsul dat imediat de model

Citeşte şi

Video Exclusiv ”E teribil. Inimaginabil”. Florin Prunea i-a făcut ”praf” în direct la TV, după ”U” Cluj - Dinamo 3-3

Exclusiv ”Dacă-l luați pe Prunea, v-am distrus!”. Răsturnare de situație! ”Petrescu m-a vrut și înaintea lui Balaj”

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Au speriat-o de moarte: ce a pățit Iga Swiatek după ce a învins-o pe bielorusa Sabalenka, salvând trei mingi de meci VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM „Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

„Lady in red”. Rita Ora, în cei mai scurți pantaloni, pe străzile din New York. A captat toate privirile cu ținuta ei

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”