Naționala României, la meciul cu Liechtenstein / Foto: Sport Pictures

”Tricolorii”, criticați și după victorii: ”Doar tatuaje și ulei de măsline în frizurile savante”

articol scris de Digi Sport
06.09.2021, 10:43
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

România a învins Liechtenstein cu 2-0 și visul ”tricolorilor” de a participa la un Campionat Mondial după 24 de ani nu mai pare atât de improbabil. Fostul internațional Cornel Dinu nu a fost însă convins de prestația elevilor lui Mirel Rădoi și a analizat în stilul caracteristic partida de pe Arena Națională.

”Procurorul” a apreciat așezarea ”tricolorilor” din debutul meciului, până la golurile lui Toșca și Manea. Apoi, jocul steril al României, fără mari ocazii de gol în afara barei lui Răzvan Marin, a fost aspru criticat de Cornel Dinu.

Cornel Dinu, nemulțumit după România - Liechtenstein 2-0: ”Doar tatuaje și ulei de măsline în frizurile savante”

Am jucat corect 18 minute, până când am marcat golurile. A rămas cu Nedelcearu și Rus stoperi, că monitorii ăia de schi jucau un 5-4-1 ultra-defensiv, a împins foarte bine blocul funcțional, nu întâmplător Cristi Manea și Toșca au dat golurile. Au jucat cum se joacă în lume de vreo 20 de ani, încă de pe vremea lui Guardiola la Barcelona, au jucat extreme.

Numai că după al doilea gol n-a mai fost nimic esențial. Joc subțire, haos la ce-o ieși, Doamne-ajută, în fața unor jucători de liga a patra, a cincea, monitori de schi care poartă tava pe la diferite bistrouri din Elveția, joacă fotbal de plăcere.

Fotbaliatorii noștri au etalat spre sfârșitul meciului, începând cu fițosul de Man, doar tatuaje și ulei de măsline, simbolul păci și al înțelegerii între popoare, în frizurile savante.

Să nu uităm nici că acum vreo 20 și ceva de ani, Lihănștainul, cum îi spunea un mare antrenor al acelor ani, cu cei 36.000 de locuitori ai săi, lua patru goluri într-un meci numai de la Gică Popescu. Dar de unde să mai apară un Gică Popescu acum?”, a declarat Cornel Dinu, pentru Fanatik.

Calcule pentru calificarea României la CM 2022

La mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 3 în grupa J, cu 9 puncte, fiind la trei lungimi în spatele liderului Germania și la un punct sub Armenia. Macedonia de Nord a coborât pe 4, cu 8 puncte, în timp ce Islanda (4p) și Liechtenstein (0p) sunt ultimele clasate.

Pentru România, obiectivul realist este ocuparea locului 2, care ar duce naționala lui Mirel Rădoi la barajul pentru CM 2022. Deși a făcut un pas greșit în luna martie, contra Macedoniei de Nord (1-2), Germania rămâne favorita clară a acestei grupe, nemții având cele mai mari șanse pentru calificarea directă la turneul final.

În aceste condiții, România dă lupta pentru locul secund cu Armenia și Macedonia de Nord. Pentru tricolori urmează chiar duelul de la Skopje (8 septembrie), acolo unde victoria va fi obligatorie pentru rămânerea în cursa pentru calificare.

Practic, România are voie să mai piardă puncte doar contra Germaniei, în deplasare, pe 8 octombrie. În rest, naționala lui Rădoi trebuie să câștige duelurile cu Macedonia de Nord (d), Armenia (a), Islanda (a) și Liechtenstein (d).

VIDEO Rezumat România - Liechtenstein 2-0

Etichete: cornel dinu , cornel dinu romania , romania liechtenstein , preliminarii cm 2022


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR Cluj - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Tensiune în Gruia! Covăsnenii au egalat din penalty

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Exclusiv Helmut Duckadam n-are dubii: prima retrogradată din SuperLigă

FCSB, criticată după ce a cucerit titlul: ”Nu există, n-are nume! Sunt patru litere ale alfabetului!”

Citeşte şi

Adio, Qatar! România, în preliminariile CM 2022: tricolorii au terminat pe locul 3 în Grupa J și ratează barajul

News Alert Decizia luată de UEFA după incidentele de la România - Kosovo

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”