”Calm, Mister, calm!” Emmanuel Culio s-a retras și a povestit cum sunau discuțiile lui cu Dan Petrescu

21.12.2019, 22:44
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Meciul Voluntari – CFR Cluj, terminat cu 4-0 pentru clujeni, a fost ultimul pentru Emmanuel Culio, care a decis să se retragă din activitate.

La final de carieră sportivă, argentinianul a povestit cum au decurs conversațiile sale cu Dan Petrescu. ”Ieri am vorbit cu Dan Petrescu. I-am zis să stea liniștit. Că el tot timpul e nervos. ’Calm, Mister, că mâine câștigăm’. Tot timpul vorbesc așa cu el”, a povestit Culio.

Emmanuel Culio: ”O să mă întorc la CFR Cluj în afara terenului, ca antrenor sau ca director sportiv!

Emmanuel Culio, 36 de ani, a povestit și cum a trăit ultima partidă în tricoul lui CFR Cluj, dar și despre viitorul său. Sud-americanul a spus că își dorește să revină în Gruia, cel mai probabil ca tehnician.

A fost emoționant, am fost fericit că am câștigat. E bine că facem vacanța pe primul loc. Am primit un cadou de la Djokovic, e un băiat extraordinar. Clubul și oamenii din jurul echipei vor să rămân aici. Însă decizia mea e luată deja. Familia mea e în Argentina, ea e cea mai importantă. Soția mea, copiii mei. Am jucat fotbal pentru familie. Așa e viața.

O să mă întorc la CFR Cluj în afara terenului, ca antrenor sau ca director sportiv. Vreau să fiu antrenor, să lucrez cu Mister. Am o relație bună cu Dan Petrescu, a crezut mult în mine. La fel și ceilalți jucători, președintele... Eu mi-am dat viața pentru club, pentru echipă, asta e cel mai important. Plec liniștit”, a zis Culio.

Vezi rezumatul meciului Voluntari - CFR Cluj 0-4

Etichete: dan petrescu , emmanuel culio , emmanuel culio retragere


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Promovare! Vor juca din nou în prima ligă, la 8 ani de când au marcat întreaga lume a fotbalului

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text CFR - Sepsi 1-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Covăsnenii, în inferioritate numerică, după ce au egalat

Denis Alibec, drum liber către FCSB: a marcat, dar echipa sa a terminat ultima în Qatar și a retrogradat

Gigi Becali a spus că îl vrea la FCSB, iar agentul jucătorului a făcut anunțul

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Citeşte şi

Exclusiv ”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul

Video Primul jucător de la CFR Cluj care și-a anunțat plecarea. ”Nu cred că voi rămâne la acest club”

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu și ce a făcut Cristi Borcea, după ce FCSB a luat titlul! citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”