Video FCSB - Dinamo 3-3. Derby nebun în deschiderea sezonului. Alb-roşiii au egalat de trei ori

29.07.2018, 22:50
  • Media: Fotbal Club, vineri, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: Sepsi - Rapid, vineri, 20:30, DGS 1

Primul derby al României din acest sezon a fost unul cu adevărat nebun. FCSB a condus de trei ori în faţa lui Dinamo, care a revenit de fiecare dată pentru primul 3-3 între cele două rivale din ultimii 30 de ani.

Învinsă în prima etapă de Astra, FCSB a început în atac derby-ul cu numărul 173. Florin Tănase l-a întins pe Penedo, iar din cornerul rezultat, Gnohere a marcat primul lui gol împotriva fostei echipe.

Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICI

Astfel, francezul a devenit primul străin care a înscris în derby pentru ambele rivale.

În replică, Popovici a trimis, de la distanţă, spre poarta lui Bălgrădean. A fost semnul revenirii pentru Dinamo, care a egalat înainte de pauză, prin Axente, ajutat de gafa lui Benzar.

În startul reprizei secunde, Lucian Filip a avut şansa lui 2-1, dar Penedo a fost la post, la fel a făcut şi la şutul lui Bălaşa. Însă portarul panamez a gafat imediat după cele două parade, la un corner executat de Florinel Coman, când a scăpat mingea în poartă.

Şase minute mai târziu, căpitanul Nistor a adus a doua egalare pentru dinamovişti. Până la final, scenariul s-a repetat pentru a treia oară. Cu a doua dublă în tricoul FCSB, Florinel Coman a făcut 3-2, dar petrecerea roş-albaştrilor a fost stricată în minutul 89, de golul superb al lui Mihai Popescu.

S-a terminat 3-3, rezultat care s-a înregistrat ultima oară între cele două formaţii în iunie 1988, în Ghencea.

Etichete: liga 1 , dinamo , nicolae dica , florin bratu , derby liga 1 , fcsb , video fcsb - dinamo , live video fcsb-dinamo , video fcsb-dinamo 3-3


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027

Un oraș liniștit de coastă din statul indian Gujarat a atras mai multă atenție în luna martie decât Davos și Coachella. Miliardari și vedete din toată lumea au zburat la Jamnagar, depășind capacitatea micuțului aeroport cu avioanele lor private și zborurile charter. Cu toții au venit să petreacă împreună cu cel mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani, unul dintre cei trei bărbați care joacă un rol fundamental în procesul de transformare a Indiei într-o superputere economică, potrivit CNN.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Scandal uriaș după Real Madrid - Bayern: nemții au egalat în minutul 90+13, dar degeaba! Eroare gravă de arbitraj

Foto A fost sau n-a fost ofsaid? Tehnologia a intervenit, în cazul fazei decisive care a declanșat scandalul din Real - Bayern

Specialistul a explicat tot, după faza decisivă care a declanșat un scandal uriaș la Real - Bayern + Momentul, cadru cu cadru

Qatarul trece la fapte după eșecul din Champions League: transfer de 100.000.000€ la PSG!

Foto De nicăieri! S-a retras la 32 de ani și a luat pe neașteptate întreaga lume a tenisului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Cine ar fi, până la urmă, noul antrenor al Rapidului: "5 titluri și 4 cupe!"

Exclusiv Adio, Qatar? Varianta prezentată în direct despre transferul lui Florinel Coman: "E ceva la mijloc!"

Greșești și plătești! Ce riscă tușierul care a arătat ofsaid la golul marcat de Bayern în minutul 90+13

”Ianis Hagi?”. Antrenorul lui Alaves a fost întrebat despre ”Prinț” și a făcut anunțul

Citeşte şi

Motivul pentru care Gigi Becali ”nu a îndrăznit” să îl aducă pe Mircea Lucescu la FCSB

Video Darius Olaru le-a găsit o nouă meserie lui Florinel Coman și Denis Alibec

PEROZAlina Pușcău, toată o sclipire, într-o rochie decoltată și paietată, la o petrecere ținută după Met Gala. E senzualitatea în persoană

FILM NOWUna dintre marile dorințe ale Sandrei Bullock are legătură cu Keanu Reeves: Vreau să fac asta înainte de a muri, înainte de a părăsi această planetă

Bogdan Lobonț, ofertat de echipa care e la un singur pas de cupele europene! Clubul a confirmat: „Vă spun în premieră” citeşte ştirea pe Prosport.ro

EXCLUSIV. De ce Mircea Lucescu a refuzat implicarea la o echipă românească. Clubul din Turcia este prima variantă dar și grecii îl caută citeşte ştirea pe ziare.com

Copilul care și-a falsificat certificatul de naștere din dragoste pentru Steaua. Cum a ajuns Abăluță să joace în Ghencea citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Beyonce, în cei mai scurți blugi și o ținută în culorile drapelului SUA. A pozat într-un hangar și a arătat cât e de sigură pe ea

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Beyonce, în cei mai scurți blugi și o ținută în culorile drapelului SUA. A pozat într-un hangar și a arătat cât e de sigură pe ea

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit virale