FCSB și complexul numit Sepsi. Cum s-au terminat ultimele dueluri + Când au învins bucureștenii ultima dată
articol scris de Digi Sport24.10.2022, 13:20
Liga 2: Steaua - Corvinul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - CFR Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 15 a Ligii 1.
Sepsi, o "nucă" tare pentru FCSB. Cum s-au terminat ultimele dueluri + Când au învins bucureștenii ultima dată
FCSB se află pe locul 8 în momentul de față, la două puncte de ultima poziție care asigură prezența în play-off, ocupată chiar de Sepsi. Astfel, cu un succes în această seară, elevii lui Nicolae Dică vor face un salt de două locuri în ierarhie, însă statistica nu este de partea bucureștenilor.
Concret, FCSB nu a reușit să câștige în ultimele șase jocuri directe contra celor de la Sepsi (cinci egaluri și un eșec pentru vicecampioana României). Ultimul succes al clubului patronat de Gigi Becali în duelurile împotriva covăsnenilor a avut loc în iulie 2020, atunci când FCSB reușea să câștige Cupa României, scor 1-0, cu Toni Petrea pe bancă.
- Dennis Man marca unicul gol al partidei în minutul 65
Nicolae Dică nu concepe altceva decât victoria cu Sepsi
La conferința de presă premergătoare jocului cu Sepsi, Nicolae Dică a analizat adversara și a evidențiat principalele calități ale trupei antrenate de Cristiano Bergodi.
„Un meci foarte important pentru noi și trebuie să câștigăm să intrăm în zona de play-off. Sepsi e o echipă foarte bună, ofensivă, care îi place să aibă posesia și își creează multe ocazii. Sunt agresivi și în ofensivă și trebuie să fim foarte bine pregătiți pentru acest meci.
Avem două meciuri mai puțin decât ei. Când antrenezi o echipă care vrea să câștige titlul presiunea va exista mereu. Eu sper să nu se simtă oboseală. Stăteam și mă gândeam că în 14 zile avem patru meciuri în deplasare. Nu e ușor, dar trebuie să reușim să câștigăm. Îl abordăm ca orice alt joc. Vrem să câștigăm campionatul și mergem la victorie. Nu va fi însă deloc ușor”, a spus Nicolae Dică, la conferința de presă dinaintea meciului cu Sepsi.
Etichete: liga 1 , fcsb , sepsi - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții