Contractul lui Emery cu PSG expiră la finalul acestui sexon

Incertitudine pe banca lui PSG, după 7-1 cu Monaco și titlul în Ligue 1. Declarația misterioasă a președintelui

16.04.2018, 11:21
  • SuperLiga: U Cluj - Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani - Voluntari, sâmbătă, 14:30, DGS 1

După un entuziasmant 7-1 cu AS Monaco, al șaptelea titlu din istoria lui PSG a fost sărbătorit de tot stafful tehnic chiar pe stadion, alături de fani, iar printre aceștia s-a aflat și antrenorul Unai Emery, deși zvonurile din ultimele săptămâni îl dau ca și plecat de pe Parc des Princes, după ce spaniolul nu a fost capabil să le îndeplinească parizienilor visul suprem, acela de a câștiga Champions League, unde PSG a pierdut de două ori la rând în optimi.

Cu toate acestea, parcursul aproape perfect din campionat, dar și Cupa Ligii Franței, câștigată pe 1 aprilie, i-ar putea face pe șefi să se răzgândească în ceea ce privește soarta lui Emery. Victoria zdrobitoare în fața campioanei AS Monaco l-a făcut pe președintele de pe Parc des Princes să se gândească mai bine în legătură cu viitorul bancii tehnice.

"Atunci când semnăm cu cineva, anunțăm, iar în acest moment nu am făcut nimic. Avem antrenor, Unai Emery, și tocmai am câștigat cu 7-1 cu el pe bancă. El are contract până la finalul sezonului. Cred că am răspuns la întrebare", a spus, misterios, Nasser Al-Khelaifi, care a continuat: "Am făcut o mulțime de lucruri pozitive în acest sezon, am câștigat campionatul pentru a șaptea oară și a cincea de când sunt eu aici. E ceva cu adevărat minunat și vreau să le mulțumesc tuturor, dar sezonul încă nu e încheiat, mai avem o competiție în joc", a încheiat președintele de la PSG.

În ultima vreme, mai toată presa l-a dat pe Emery ca și plecat de pe Parc des Princes, locul său urmând a fi luat de Tomas Tuchel, despre care s-a scris că ar fi bătut deja palma cu liderul din Ligue 1 pentru un contract valabil pe doi ani. Unai Emery se află la PSG din iunie 2016, când a semnat pe două sezoane.

Etichete: psg , antrenor psg , psg titlu , psg campioana , psg monaco , khelaifi , sef psg


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

La aproape 60 după comiterea unei crime brutale, poliția l-a găsit și arestat pe autor datorită tehnicilor criminalistice de ultimă generație.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Femeia care l-a refuzat pe ”Dumnezeu” e cu 11 ani mai în vârstă decât iubitul ei: ”A renunțat la tot pentru mine”

Exclusiv ”Dacă mă cheamă Gigi Becali și-mi dă 35.000 €, aș zice NU”. A câștigat 4 trofee cu FCSB, dar nu vrea să revină

Exclusiv ”Daniel Niculae, OUT de la Rapid - Șumudică, antrenor”. Mutări spectaculoase în Giulești. Cine va fi președinte

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pe urmele lui Liverpool! Dan Petrescu a ordonat, Ioan Varga a executat. Investiție de 100.000 de euro

Exclusiv Florin Prunea l-a sunat pe Emil Boc: ”Niște trepăduși”. Ce i-a spus primarul Clujului: ”Nu era adevărată”

Elias Charalambous i-a adus titlul FCSB-ului după nouă ani, iar acum a făcut anunțul despre viitorul lui

După ce suporterii Rapidului au decis să nu facă deplasarea la Cluj, fostul lider de galerie a reacționat

Citeşte şi

Lovitura primită de PSG și naționala Franței: Lucas Hernandez, OUT pentru restul sezonului și EURO 2024

Cinci locuri în Champions League pentru Germania, pentru sezonul 2024/2025

PEROZCum arată Adelina Pestrițu în costum de baie, după ce a renunțat la implanturile mamare. Vedeta are o siluetă de invidiat

FILM NOWMike Myers, greu de recunoscut la 60 de ani. Interpretul lui Austin Powers a renunțat să-și mai vopsească părul

Patronul din Superligă care se umple de bani de pe urma transferului uriaș pe care-l va face Gigi Becali! „Iau milioane” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Fostul antrenor al lui Dinamo a dat lovitura în afaceri! Vinde pantofi scumpi în Franța citeşte ştirea pe ziare.com

Pensia pe care o primește Rică Răducanu. Ce sumă încasează în fiecare lună citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Adele, elegantă, pe tocuri, la un meci din NBA, alături de partenerul ei de viață. „Cât de frumoasă ești!”

Digi World

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

Digi Animal World

Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”