Nasser Al-Khelaifi / Foto: Profimedia

Șefii lui PSG nu își fac "dream team" doar pe teren. Lângă Zidane ar urma să ajungă două nume mari

articol scris de Digi Sport
14.03.2022, 11:18
  • BASCHET: Fenerbahce - Monaco, miercuri, 20:45, DGS 3

  • Champions League: Borussia Dortmund - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1

PSG se "regrupează" după evenimentele din ultima vreme. Nervii șeicilor au fost întinși la maximum după eliminarea din Champions League, iar aceștia vor acum să facă o adevărată revoluție la echipă, însă începând de la nivel de conducere.

PSG îl vrea pe Zidane antrenor și pe Fabio Paratici director sportiv

Astfel, după ce s-a vehiculat că directorul sportiv Leonardo ar urma să fie dat afară, șeicii vor să-l aducă pe Fabio Paratici. În vârstă de 49 de ani, fostul mijlocaș a făcut carieră la Juventus și a fost mâna dreaptă a lui Agnelli.

În cei 11 ani petrecuți de Paratici la Juve, echipa a câștigat 9 titluri.

După plecarea de la Juventus, Paratici a semnat cu Tottenham.

La PSG ar urma să ajungă și Arsene Wenger

Șeicii însă nu se opresc aici. Îl vor de ceva timp pe Zinedine Zidane, cu care s-au întâlnit din nou, însă alături de acesta ar urma să fie adus marele Arsene Wenger, potrivit publicației Sky Sports.

Oficialii de la PSG nu au suportat uimilința ca echiopa să fie din nou eliminată din Champions League, mai ales că visul lor cel mare era tocmai câștigarea competiției.

Parizienii au fost cel mai aproape să o facă în 2020, când au pierdut finala cu Bayern. Acum însă eșecul cu Real Madrid, din optimi, i-a făcut pe șefi să ia măsuri dure.

Etichete: psg , arsene wenger , zinedine zidane , nasser al-khelaifi , fabio paratici


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are doar 28 de ani

O olandeză de 28 de ani, sănătoasă din punct de vedere fizic, a decis să fie eutanasiată, pentru că - spune ea - nu mai poate lupta cu depresia, autismul și cu tulburarea Borderline.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Video&Foto Cum s-a comportat Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

FCSB revine în Ghencea! ”E semnat contractul cu CSA. Sper să nu se supere MM”

Exclusiv ”A semnat”. Dan Șucu și Victor Angelescu au rezolvat prima ”mutare” pentru sezonul următor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Victor Pițurcă a auzit că FCSB vrea să joace în Ghecea și i-a dat replica lui Gigi Becali

E gata! Standard a acceptat oferta pentru Denis Drăguș: câți bani încasează

Imediat după Bayern - Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027

Compagno a plecat de la FCSB, dar vrea un tricou de campion. ”Nu știu cum funcționează”

Citeşte şi

Anunțul făcut de tatăl lui Kylian Mbappe despre starul de la PSG

Nasser Al-Khelaifi o pune pe ”jar” pe Real Madrid: ”Am un acord cu Mbappe!”

PEROZO tânără a creat isterie în mediul online după ce a dezvăluit de ce îi plac bărbații în vârstă: „Mă simt în siguranță”

FILM NOWFiicele lui Nicole Kidman, apariție rară pe covorul roșu alături de mama lor. Puștoaicele au atras toate privirile

Situație ”explozivă” la națională înainte de EURO 2024! Jucătorul român riscă să rateze turneul final din Germania citeşte ştirea pe Prosport.ro

Dramă pentru spanioli în miezul nopții. Ce a pățit Rafael Nadal la Madrid citeşte ştirea pe ziare.com

Toți șoferii care au asta în mașină iau amendă 2.900 lei și permisul suspendat. Se confiscă pe loc citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur!” În ce relații au rămas după separare

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

CRBL, declarații neașteptate după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur!” În ce relații au rămas după separare

Digi World

Somelierul maratonist. Un bărbat a testat 25 de soiuri de vin în timp ce a alergat maratonul din Londra

Digi Animal World

Momentul emoționant când un bivol salvează o broască țestoasă răsturnată: „Am plâns”