Oana Manea, după ce CSM a mitraliat campioana Franței, Metz: "Nu mă gândeam la asemenea scor"

06.04.2018, 22:21
  • SuperLiga: Petrolul - Botoșani, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1

CSM București - Metz 34-21 / În prima manșă a sferturilor de finală din Champions League, CSM București a dat de pământ cu Metz, care a avut 6 campioane mondiale în lot. 34-21 a fost scorul final, la capătul unui meci în care campioana României a marcat și goluri de senzație, iar portarii Ungureanu și Grubisic au făcut minuni în poartă.

Astfel, CSM e cu un picior în Final Four-ul competiției, care va fi de asemenea transmis ÎN DIRECT la Digi Sport.

"Nu mă gândeam că vom învinge la asemenea scor. Noi spuneam că o victorie la 6 goluri e ok. Dar dorinţa şi entuziasmul au făcut diferenţa. Dar nu ne gândim că deja ne-am calificat, trebuie să mergem acolo şi să jucăm. Vrem să facem şi în Franţa un handbal la fel de bun ca aici. Per e un antrenor foarte bun, ştie ce vrea şi ştie să ne pune în teren. Cunoaşte atuurile fiecăreia şi ne motivează la maximum", a spus Oana Manea la finalul meciului.

Aproape 5.000 de spectatori au umplut ochi Sala Polivalentă din București, iar campioanele de la CSM au avut parte de o intrare spectaculoasă în arenă, în stil NBA.

"Le mulţumim celor din sală pentru că ne-au susţinut şi îi aşteptăm şi la Final Four, pentru că eu sunt convinsă că ne vom califica", a încheiat Manea.

Patru jucătoare de la CSM sunt nominalizate pentru All Star Team-ul acestei ediții de Champions League: Cristina Neagu, Paula Ungureanu, Marit Frafjord şi Camille Ayglon.

După 34-21 în tur, pe "tigroaice" le așteaptă returul din Franța. Până acum, în istoria handbalului, nicio echipă care a pierdut la mai mult de 11 goluri diferență nu s-a calificat mai departe în fazele eliminatorii. Returul Metz - CSM București se va disputa în Franța, pe 15 aprilie, și va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport.

Etichete: csm bucuresti , manea , metz , csm , handbal csm , csm liga campionilor , csm champions league , csm bucuresti chapions league , csm handbal liga campionilor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prinţul Paul al României a fost prins de poliţişti într-un resort din Malta. România va cere extrădarea acestuia

Prinţul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

Foto Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Exclusiv Semnează cu FCSB! Gigi Becali a dat ordinul la pauza meciului cu Farul: ”I-am dat telefon lui Meme. E cel mai bun”

Cum a numit-o Gică Hagi pe FCSB, după ce a câștigat titlul chiar după victoria cu Farul

Video FCSB este noua campioană a României! Titlul, asigurat matematic după 2-1 cu Farul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gata! Dan Petrescu s-a răzgândit

Au luat titlul cu FCSB și acum urmează să semneze contractele + Cine va pleca de la campioană

Exclusiv ”Dacă vine Gigi Becali cu un milion?”. Laszlo Dioszegi a dat răspunsul și și-a anunțat decizia finală

Transferul lui Florinel Coman e ”99% gata”

Citeşte şi

Video CSM București - Metz 24-27. ”Tigroaicele” nu le-au făcut față franțuzoaicelor! Vor încerca ”remontada” în retur

Ladislau Boloni trăiește ”periculos” în Ligue 1. Pe ce loc se află Metz, după înfrângerea cu Lille

PEROZAmal Clooney, într-o rochie mini de peste 20.000 de dolari. Avocata și-a arătat picioarele perfecte la o cină în New York

FILM NOWCum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și decoltată, la 57 de ani, actrița pare că a făcut un pact cu timpul

Gigi Becali a anunțat primul transfer al verii pentru Champions League! Semnează cu FCSB: ”Am vorbit cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

FCSB e campioana României după 9 ani! Meciul decisiv, contra lui Gică Hagi citeşte ştirea pe ziare.com

Omul de la care vine expresia "Să moară Cibilan!". Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la întors banii cu lopata la o baracă în sărăcie lucie citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Kanye West, din nou în centrul atenției. Reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori

Digi World

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină

Digi Animal World

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”