Mesajul lui Gică Hagi pentru Simona Halep

Simona Halep, la 27 de ani! Gică Hagi a fost primul care a felicitat-o

26.09.2018, 21:06
  • Liga 2: Corvinul - Csikszereda, miercuri, 17:30, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Bayern, miercuri, 22:00, DGS 1

Simona Halep va împlini joi, 27 septembrie, 27 de ani, astfel că numărul 1 mondial se așteaptă la foarte multe mesaje de felicitare. Primul mesaj de acest fel a venit din partea unui om extrem de important pentru campioana noastră, Gică Hagi (53 de ani). La finalul partidei cu Concordia, de la Chiajna, din ”16”-imile Cupei României, scor 0-3, ”Regele” a fost de acord să-i transmită un mesaj celei mai bune jucătoare de tenis din lume a momentului.

”Să fie sănătoasă, să fie fericită, să fie iubită de cei dragi! Restul, ce să-i mai zic? Că e numărul 1! În rest, îi merge bine”, a spus, râzând, Hagi despre numărul 1 din ierarhia WTA.

Altfel, Halep nu se regăseşte în ultima perioadă, iar eclipsa de formă a fost confirmată de a treia înfrângere consecutivă, suferită în turul al doilea de la Wuhan, în faţa slovacei Dominika Cibulkova. Românca a pierdut în două seturi, scor 0-6, 5-7, în condiţiile în care a avut şi probleme medicale la spate, iar acum se pregăteşte de ultimele turnee din acest sezon. Halep a anunţat că va juca la Moscova înainte de Turneul Campioanelor, o decizie surprinzătoare. 

”Face reclamă României! Până în sferturi face antrenament cu public!”

Numărul 1 mondial a explicat de ce a luat o astfel de decizie, care nu era în plan, dar se pare că la mijloc se află și un important bonus financiar. Astfel, campioana noastră se află în postura de a obține un bonus cumulat în valoare de un milion de dolari, dacă va lua startul și la Moscova. 

Recent, Hagi a spus despre Halep că a ajuns la un nivel mental și sportiv extraordinare. ”Până în sferturile de finală Simona joacă antrenament cu public, nu o problemă, a ajuns la maturitate, la o experienţă, la o putere. Când ea e odihnită, e foarte puternică. Până în sferturi cu toate adversarele cu care joacă e antrenament cu public. Apoi în semifinale, în finală, lucrurile sunt mai grele", a afirmat Hagi.

"Este atât de puternică tactic, tehnic, mental. Fizic arată bine şi când e 100 la sută e cea mai bună, a demonstrat că e cea mai bună. Mă bucur că avem un sportiv care ne reprezintă la nivelul cel mai cel mai înalt în lume. Face reclamă României. Bravo ei, am felicitat-o", a mai spus Hagi.

Etichete: simona halep , halep moscova , giva hagi , program halep , hagi mesaj halep , halep 27 ani


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un judecător i-a spus că în căsătorie e permis orice

Un judecător din India i-a respins plângerea unei femei care a spus că soțul ei a forțat-o să aibă relații intime „nenaturale”, întrucât, potrivit legii indiene, nu este ilegal ca un soț să-și oblige soția să întrețină acte sexuale.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Foto E gata, FCSB l-a ratat! Camerele l-au surprins chiar înainte să plece la noua echipă

Marius Șumudică a reacționat, după ce Dan Șucu l-a ales pe Mircea Lucescu

Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham? Ce a apărut în presa britanică, după al 6-lea meci uitat pe bancă

Mădălina Ghenea a făcut anunțul, după ce a fost văzută de mai multe ori în compania aceluiași bărbat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text PSG - Borussia Dortmund 0-1, ACUM, pe DGS 1. GOOOL! Nemții au dat lovitura la Paris

Dan Șucu a început negocierile! Lovitura pregătită în secret la Rapid: peste 300 de meciuri în Premier League!

Adversara României la EURO 2024 are planul făcut: vine cu veteranii în Germania!

Foto Parizienii au făcut show în tribune! Mesajul ”războinic” afișat înainte de duelul de ”foc” cu Dortmund

Citeşte şi

”Zero!”. Ce lovitură: visul Simonei Halep, ”spulberat”!

Simona Halep și-a dat acordul și a reacționat: mesajul româncei

PEROZO fostă concurentă la Miss Ecuador, amanta unui baron al drogurilor, ucisă la comandă. Cine se află în spatele asasinatului

FILM NOWSuri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise și a lui Katie Holmes urmează să plece la facultate în toamnă

Transformarea radicală a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani. Cum a ajuns să arate după viața grea dusă după Revoluție citeşte ştirea pe Prosport.ro

Victorie splendidă pentru Ana Bogdan la Roma: a învins o finalistă de Grand Slam citeşte ştirea pe ziare.com

Creatura nemaivăzută descoperită într-o peșteră: Are colți ascuțiți ca lamele și solzi puternic crestați pe burtă citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jessica Biel, răvășitoare la MET Gala, într-o rochie cu un decolteu amplu. Ce a făcut soția lui Justin Timberlake înainte de eveniment

Digi World

Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și sănătoasă. Până la 40 de ani de abia putea urca scările

Digi Animal World

O pisică a reușit să inunde o casă întreagă din curiozitate: „Totul a început când a învățat să deschidă robinetul”