federer
Roger Federer s-a calificat în semifinalele turneuluid e la Basel

Video Roger Federer s-a calificat în semifinalele turneului de la Basel

26.10.2018, 22:52
  • SuperLiga: Oțelul - Petrolul, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR - Slobozia, duminică, 21:30, DGS 1

Roger Federer a obtinut cea de 18-a victorie la rând în turneul de ATP de la Basel. Elveţianul s-a calificat în semifinale după un meci de senzaţie cu Gilles Simon. În primul set, fostul lider mondial a fost condus cu 3-0 şi cu 5-2, dar a avut puterea sa revină. Federer a fost extrem de inspirat. A fost singurul care a văzut în teren o minge trimisă de el.

Federer a salvat chiar şi o minge de set şi şi-a adjudecat primul act la tie-break. Principalul favorit a cedat însă al doilea set în faţa francezului clasat pe locul 32 în lume, care s-a impus cu 6-4. În setul decisiv, elveţianul s-a distanţat repede, dar Simon a egalat la 4  Federer a fortat apoi şi a câştigat cu 6-4, în aplauzele fanilor. În vârstă de 37 de ani, Federer a ajuns astfel la doi paşi de câştigarea trofeului de la Basel, pentru a 9-a oară în carieră.

Federer îl poate întâlni în finală pe Marius Copil, care îl va înfrunta în semifinale pe al cincilea tenisman al lumii, Alexander Zverev. Germanul l-a învins în două seturi, 7-5, 6-3, pe spaniolul Roberto Bautista-Agut. Partida dintre Copil şi Zverev va fi în direct la Digi Sport 1 sâmbătă, de la ora 15.30.
 

Etichete: roger federer , marius copil , turneul de la basel , roger federer turneu basel


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dunărea scade periculos. Imagini spectaculoase cu epave germane din Al Doilea Război Mondial, care ies la suprafață pe cursul fluviului

Este alertă pe Dunăre. Din cauza debitului fluviului care a scăzut dramatic, mai multe nave încărcate cu cereale sau minereu au rămas blocate. Aproape zilnic, reprezentanții Administrației Fluviale a Dunării de Jos din Galați sunt anunțați de nave care se împotmolesc în nisip, spre disperarea armatorilor. În zona barajului Porțile de Fier 2, în schimb, apa a scăzut atât de mult, încât au apărut la suprafață epave din al Doilea Război Mondial. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gigi Becali a dat lovitura cu FCSB: 51.380.000€

S-a aflat echipa care a pus banii pe masă pentru transferul lui Louis Munteanu! Suma, fără precedent în istoria SuperLigii

Învins clar de Sinner, Djokovic a intrat în sala de conferințe și a făcut marele anunț

Ce lovitură pentru Vinicius! Real Madrid l-a pus pe lista de transferuri și i-a setat prețul

Foto FCSB și-a prezentat noul echipament: ”Arată super”. Surpriză la cel de rezervă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbare majoră la FCSB: ”N-am știut că e așa bun” + Un titular, ”desființat” în direct

Plecare anunțată imediat după FCSB - Hermannstadt: ”Am acceptat oferta!”. Numele clubului care a pus banii pe masă

Exclusiv Gigi Becali a intrat în direct și a surprins pe toată lumea, după FCSB - Hermannstadt 1-1

Marian Iancu s-a convins de FCSB, după meciul cu Hermannstadt

Citeşte şi

Aflat pe final de carieră, Novak Djokovic a ales între Roger Federer și Rafael Nadal

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

PEROZDezvăluiri despre aventura prințesei Diana cu Oliver Hoare: „S-a dus la ușa lui purtând doar o haină din blană și o tiara”

FILM NOWActrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la Hollywood

Veste bună pentru Dinamo înainte de primul meci din campionat: „câinii” au drum liber spre cupele europene citeşte ştirea pe Prosport.ro

Novak Djokovic, "brutal" după eșecul cu Sinner: "Nu e posibil să câștigi meciul așa" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie: „Am înghețat de emoție!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie: „Am înghețat de emoție!”

Digi World

Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se știa despre cum a fost construită

Digi Animal World

Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită