Cel mai bun baschetbalist din România, depistat pozitiv! FRB nu l-a suspendat și a evoluat vineri
profimedia-0494606908
Premieră pentru Michael Jordan: a semnat, la 62 de ani!
ilie
Exclusiv ”Nu ai voie să faci așa ceva”. Ilie Dumitrescu a intervenit, după controversa de la CFR Cluj - FCSB
Digi Sport 1 Live
Acum

CSU Ploieşti - SCM U Craiova 90-74. Prahovenii au câștigat Cupa Craiovei!

13.09.2013, 21:39

CSU Ploiești a câștigat Cupa Craiovei la baschet masculin, după ce s-a impus și în fața gazdelor competiției.

baschet craiova ploiesti
  • SuperLiga: ”U” Cluj - Rapid, sâmbătă, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea Craiova - Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1

Ambele echipe veneau după câte două victorii consecutive, iar campionii au încercat să își impună jocul încă din startul meciului.

30-17 a fost scorul după primul sfert, în favoarea lui CSU Ploiești, care și-a mărit avantajul până în pauza mare: 54-32. SCM U Craiova s-a ridicat la valoarea adversarei abia în repriza secundă, însă nu a reușit decât să limiteze proporțiile scorului.

S-a terminat 90 - 74 pentru ploieșteni, care au făcut dubla în mai puțin de o săptămână: weekendul trecut câștigaseră și Cupa Steaua, tot dupa trei victorii consecutive.

BCM US Piteşti - Energia Rovinari 94-73


BCM US Piteşti și-a încheiat cu o victorie prezența la Cupa Craiovei, 94-73 în fața Energiei Rovinari. Argeșenii au jucat aproape fără greșeală în debutul meciului și conduceau cu 52-31 la capătul primei reprize.

Următoarele două sferturi s-au terminat la egalitate, la 19 și la 23, astfel că diferența de 21 de puncte în favoarea piteștenilor s-a păstrat până la final. Croatul Ante Krapic a fost eroul meciului, cu 33 de puncte și 8 recuperări.

Volume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Etichete: csu ploiesti baschet , cupa craiovei , cupa craiovei csu ploiesti , csu ploiesti baschet cupa craiovei


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Fost ambasador SUA în România, palmă grea pentru Simion: „El cu adevărul nu s-a întâlnit în viața lui”
Fost ambasador SUA în România, palmă grea pentru Simion: „El cu adevărul nu s-a întâlnit în viața lui”

Diplomatul Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA la București, a declarat la Digi24 că guvernul...

Descarcă aplicația Digi24

Ultima oră

Vezi ultimele ştiri

Sondajul zilei

Top articole
gigi-becali-nicusor-dan
Gigi Becali, mesaj direct pentru Nicușor Dan! ”Să dea telefon și-i dau”

Uriașul Rusiei a murit! Soția celui poreclit ”Hulk”: ”Nu există alte cuvinte, doar șoc”
nikita tkatchuk deces
Radu Drăgușin a primit vestea! Mutare de 24.000.000€: Tottenham e decisă
dragusin 1
"Dragă tenis, a venit timpul să spun la revedere!" Și-a anunțat retragerea, chiar înainte de Roland Garros
profimedia-0735906276
Ce lovitură! Gigi Becali pune banii pe masă pentru jucătorul mult dorit. "Face 4-5 milioane €"
becali bani
Recomandările redacției
ilie
Exclusiv ”Nu ai voie să faci așa ceva”. Ilie Dumitrescu a intervenit, după controversa de la CFR Cluj - FCSB

Exclusiv Răsturnare de situație în cazul lui Daniel Pancu
Romania v Armenia - UEFA U21 Euro Championship 2025 Qualifying, Bucharest - 13 Oct 2023
Galerie Foto Napoli este campioana Italiei! Imaginile bucuriei
Napoli Vs Cagliari - Serie A Enilive 2024/2025 - la festa dei tifosi
Video Louis Munteanu, întrebat despre plecarea de la CFR Cluj, după meciul cu FCSB! Răspunsul dat
FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ - FCSB, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OFF (23.05.2025)
Citește și
Video U-BT Cluj-Napoca este prima finalistă a Ligii Naționale de baschet!
baschet
Video CSM Oradea - CSO Voluntari 86-61. Spectacol în al doilea meci al semifinalei din Liga Națională
WhatsApp Image 2025-05-19 at 23.23.19
Irina Shayk, în costum de baie și cizme de cauciuc, gata să se distreze toată vara. Siluetă impecabilă și frumusețe de revistă
Irina Shayk, în costum de baie și cizme de cauciuc, gata să se distreze toată vara. Siluetă impecabilă și frumusețe de revistă
Ce salariu are Alex Stoian, puștiul-minune de la FCSB. Becali i-a fixat o clauză de 30 de milioane de euro
Ce salariu are Alex Stoian, puștiul-minune de la FCSB. Becali i-a fixat o clauză de 30 de milioane de euro
”Cutremur” în Bănie! Mirel Rădoi e ca şi plecat de la Universitatea Craiova: s-a înțeles cu arabii lui Olăroiu
”Cutremur” în Bănie! Mirel Rădoi e ca şi plecat de la Universitatea Craiova: s-a înțeles cu arabii lui Olăroiu
Pamela Anderson, neinteresată să reia relația cu Tommy Lee, după ce s-a despărțit de soție. Anterior, l-a numit iubirea vieții ei
Pamela Anderson, neinteresată să reia relația cu Tommy Lee, după ce s-a despărțit de soție. Anterior, l-a numit iubirea vieții ei
Alina Sorescu, dezvăluiri dureroase la patru luni de la divorț: „Tot ce am făcut a fost pentru binele fetelor mele”
Alina Sorescu, dezvăluiri dureroase la patru luni de la divorț: „Tot ce am făcut a fost pentru binele fetelor mele”
Fotbaliștii care i-au jignit pe Nicușor Dan și pe alegătorii lui rămân fără primele de promovare
Fotbaliștii care i-au jignit pe Nicușor Dan și pe alegătorii lui rămân fără primele de promovare
Cum pot lua mii de lei în plus la pensie pensionarii cu grupe și condiții speciale? Instanța explică
Cum pot lua mii de lei în plus la pensie pensionarii cu grupe și condiții speciale? Instanța explică
Video U-BT Cluj-Napoca a câştigat şi al doilea meci al semifinalei cu CS Vâlcea, din Liga Națională
baschet
Fabulos! Jaqueline Cristian a întors scorul într-un meci de 3 ore și va juca în marea finală
Fabulos! Jaqueline Cristian a întors scorul într-un meci de 3 ore și va juca în marea finală
Video U-BT Cluj-Napoca a câştigat şi al doilea meci al semifinalei cu CS Vâlcea, din Liga Națională
baschet

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Alina Sorescu, dezvăluiri dureroase la patru luni de la divorț: „Tot ce am făcut a fost pentru binele fetelor mele”
Alina Sorescu, dezvăluiri dureroase la patru luni de la divorț: „Tot ce am făcut a fost pentru binele fetelor mele”
Digi World
Exercițiul de matematică care le-a dat bătăi de cap multor utilizatori de internet. Tu știi să-l rezolvi?
Exercițiul de matematică care le-a dat bătăi de cap multor utilizatori de internet. Tu știi să-l rezolvi?
Digi Animal World
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori