Frica de inaltime

Frica de înălţime

Fotbalul are darul perfid de a fabrica mituri şi legende. Este o necesitate firească pentru miliardele de microbişti care respiră fenomenul, iar presa şi jucătorii au înţeles repede asta. Necesitatea este şi mai mare atunci când vorbim despre cea mai strălucitoare naţiune fotbalistică din istorie, care acum se află într-o criză de idoli şi de repere. Brazilia.

Trebuie să fie tare deranjant, pentru ţara care i-a dat istoriei pe Garrincha, Bebeto, Rivaldo sau Ronaldo, ca disputa dintre cei mai buni jucători ai planetei în 2013 să nu includă niciun brazilian cu gleznă fină. În acest moment, diferenţa dintre Messi, Ronaldo, Bale sau Reus este una minusculă. Asta, dacă ne este permis să cuantificăm geniul cu care se poate da o pasă sau un şut. La nivel tehnic, tactic şi statistic, ei ne propun tot ce are fotbalul mai frumos şi mai spectaculos. Neymar nu este inclus pe listă. Pentru că diferenţa dintre el şi un jucător de top este, în acest moment, de aproximativ 10.000 de kilometri. Mai exact, el vine dintr-o altă dimensiune, în care regulile şi specificul jocului sunt altele, iar adversarii mult mai slabi/îngăduitori decât cei din Italia, Spania, Anglia sau Germania.

Sigur că vorbim despre un jucător talentat, care s-a împrietenit bine de tot cu mingea, dar, la urma urmei, aşa era şi Luţu, nu!? Tehnica nu mai este demult argumentul suprem pentru urcarea unui fotbalist pe un piedestal aurit. Nu. E nevoie să demonstrezi prea multe la nivel înalt, ca să mai conteze o "rabona" perfectă sau un dribling jucăuş. În Brazilia, Neymar nu va demonstra niciodată nimic. Face spectacol în campionatul în care Seedorf, la 40 de ani, încă îşi ridiculizează adversarii! Este campionatul în care cel mai bun golgheter, Luis Fabiano, şi-a făcut loc în naţională, deşi nu a fost niciodată mai mult decât "atacantul Sevillei". Este campionatul din care vin în Europa sute de mii de fotbalişti, dintre care doar patru sau cinci ajung cu adevărat superstaruri.

Până la pasul peste Ocean, Neymar va rămâne doar un mingicar de clasă. Lăsând la o parte aerul copilăresc, el ştie cât de mare poate fi impactul cu defensivele rigide şi ermetice de pe Bătrânul Continent. Astfel, la 21 de ani, se mulţumeşte să joace rolul fotbalistului ingenuu, neinteresat de culmile financiare şi sportive pe care i le pot oferi puţinele echipe din lume care şi-l permit. 

În ţara natală, el are norocul să beneficieze de o maşinărie de marketing monstruoasă, care l-a transformat în idolul unei ţări, chiar atunci când aceasta are mai mare nevoie de el: cu puţin timp înainte de carnvalul Cupei Mondiale. Nu este nici cel mai bun, nici cel mai frumos şi nici cel mai inteligent fotbalist din câţi a avut Brazilia în istorie, dar va trebui să fie suficient pentru moment. Pentru că altul ca el nu există. Iar Brazilia are nevoie de acea "icoană" la care să se închine, atunci când zeii locuiesc demult în Europa.

Ce se va alege de el? Brazilienii ar face bine să-l ţină acolo, în condiţiile în care Santos trebuie să pompeze bani serioşi într-o legendă care va fi din ce în ce mai puţin strălucitoare pe măsura trecerii timpului. Din toate semnalele pe care le primim, nici Neymar nu pare să grăbească un transfer. Este idol în ţara lui, fundaşii lui Sertaozinho nu sunt la fel de răi ca cei ai lui Stoke, iar un hattrick în Brazilia e mai strălucitor decât o pasă de gol în Spania. În ritmul acesta, va ajunge să conteste poziţia lui Pele, care s-a mulţumit să se proclame 'zeul fotbalului' doar pentru că a făcut legea la el în casă, unde a marcat câte goluri a vrut, ba poate chiar şi mai bine de atât.

Însă, există un motiv serios pentru care Maradona îl ia la şuturi constant, iar lumea fotbalului îl tratează uneori pe Pele ca pe un senil simpatic. Lui nu poţi să-i demonstrezi că n-a fost cel mai bun, dar nici el nu te poate convinge în vreun chip că a fost de neegalat. Neymar, dacă vreţi, ar putea avea, în Brazilia, soarta maestrului Dobrin. A fost un geniu rar întâlnit pe propriile meleaguri, de care s-a întâmplat să afle o echipă mare. Real Madrid a simţit pe pielea ei cât de bun este şi cât de strălucitor l-ar putea face un club-gigant, care creşte şi formează fotbalişti, nu doar explotează calităţile acestora. În cele din urmă, Europa n-a aflat de Gicu şi noi am rămas cu legenda uriaşă. El poate cu regretul, iar fotbalul mare, din păcate, fără niciuna dintre acestea.