Martisor de la ele

Mărţişor de la ele

Ce ironie! În luna martie, rezervată lor, tocmai femeile ne-au făcut un cadou preţios. Iar noi trebuie să ne revanşăm cât de curând. 

Handbalistele de la Oltchim nu s-au predat în Liga Campionilor, deşi grupa părea la un moment dat imposibilă. Acum, şansele la trofeu şi speranţele au redevenit cele de la startul competiţiei. În acelaşi timp, Zalăul lui Tadici bate din nou la porţile finalei EHF, după ce anul trecut a jucat cu trofeul pe masă. Nu e rău, având în vedere că veştile acestea vin dintr-o ţară bolnavă din punct de vedere sportiv şi nu numai.

Fetele "noastre" intră însă pe teren aşa cum o fac marile staruri din sport şi se trezesc în fiecare dimineaţă cu un gând clar: Liga la Vâlcea! La final, dacă o vor câştiga, vor trebui s-o dedice cuiva. Momentan, românii nu prea merită.

Nu are niciun rost să ne tânguim, cu o ipocrizie falsă, de faptul că handbalul, la fel ca multe alte sporturi, nu este promovat suficient de mult în media şi în cultura sportivă naţională. Nu. Ruşii, spaniolii, nemţii sau francezii nu au avut niciodată pretenţia că handbalul lor este mai presus decât fotbalul cel de toate zilele, chiar dacă ei au ca argumente cabinetele burduşite cu trofee internaţionale.

Curios, nimeni nu iroseşte prea multă cerneală pentru a descrie o aruncare de pe semicerc sau un 7 metri bătut cu eleganţă. Şi totuşi, oamenii din alte părţi ştiu să apreiceze corect acest sport, cu toate rezultatele, dar şi neajunsurile lui. Noi am ajuns atât de îmbâcsiţi de eşecurile înghiţite pe bandă rulantă, încât nu ne mai dăm seama că România chiar performează la un capitol important din sportul mondial: handbalul feminin. Iar atunci când lucrurile nu merg tocmai bine, nu avem înţelegerea necesară pentru a gestiona situaţia.

Aşa cum îi şade bine românului, la prima înfrângere a Oltchimului am pus-o de priveghi, iar la a doua am făcut înmormântarea. Nu au mai contat calculele, nu a mai contat discursul profesionist al lui Vestergaard şi nici măcar faptul că Oltchim are totuşi în lot câteva dintre cele mai bune jucătoare de pe planetă. Neplătite, dar valoroase. "Vom atinge maximul de formă abia în semifinale", ne explica în iarnă, cu tableta în mână, danezul acesta blajin, venit parcă din altă lume. La un moment dat, a rămas uşor surprins să vadă că lumea pusese deja cruce trofeului, atunci când grupele abia începuseră!

Unora, străini de fenomen, le-a făcut o deosebită plăcere să critice "străinele-mercenare", care nu au arătat suficiente dovezi de eroism pe parchet. Aceştia sunt datori să se gândească ce productivitate ar mai avea la locul de muncă (da, este MUNCĂ, deşi este vorba despre o minge), fără să ştie exact când şi dacă mai vine următorul salariu. Alţi oameni, precum acei 300 de naivi care urmează pretutindeni echipa, au continuat să spere. Trofeul ar trebui să li se dedice doar lor. Nicidecum ţării - care nu prea ajută cu nimic cel mai ambiţios proiect sportiv naţional din ultimul deceniu -, dar nici "suporterilor de pretutindeni", care la un moment dat au şi zâmbit hâd: "Hăhă. Iar au zbârcit-o româncele noastre!". Româncele, care au jucat ultimele meciuri ştiind că orice eşec va aduce de la sine şi desfiinţarea echipei. Până acum, Oltchim a supravieţuit, dar greul n-a trecut.

Simpatia va înconjura din nou echipa, acum să s-au legat trei-patru victorii. Ca nişte hiene cu sânge la bot, vom căuta să ne satisfacem foamea de victorie susţinându-le în următoarele meciuri pe Adina, Oana, Paula, Alexandrina şi Katarina. Dacă ne vor îndeplini dorinţele, ne vom identifica mincinos cu succesul lor. Dacă ne vor dezamăgi...ei bine, românii au un repertoriu vast de înjurături. Şi oricum sunt obişnuiţi cu relele, deci nu se va întâmpla vreo mare dramă.

Cert este că, în acest moment, cu toţii suntem datori faţă de fetele lui Vestergaard. Nu trebuie să ne minţim singuri. O echipă construită cu atât de mulţi bani, care plăteşte salarii uriaşe, nu are cum să reziste prea mult timp din punct de vedere financiar, chiar şi cu o Ligă a Campionilor în debara. Este timpul să ne dăm seama că această selecţionată "galactică" de la Vâlcea nu va scăpa VREODATĂ de ameninţarea falimentului, lucru care ne obligă să ne bucurăm de echipă, cu bune şi cu rele, cât timp ea mai există.

Preşedintele Gaţu a anunţat că, în cazul calificării, Oltchim va veni la Bucureşti pentru a juca semifinala Ligii Campionilor. Este timpul să ne arătăm recunoştinţa! Dacă putem să cântăm 90 de minute pentru Torje, Pancu sau Rusescu, suntem obligaţi să cântăm 60 de minute şi pentru ele, la Romexpo. Şi suntem obligaţi să lăsăm bătrânul rege-fotbal să respire singur un pic. Pentru că importante acum sunt prinţesele.