Mutu nu spune nimic

Dacă punctele în Liga 1 s-ar acorda în funcţie de conferinţele de presă, Petrolul ar avea asigurat locul 1 încă din pauza de iarnă. Cosmin Contra şi-a adus la echipă exponate pe care le va ţine în geam, doar-doar se va speria Steaua şi va scăpa, neîndemânatică, titlul din mână. Dar mai pot speria Adrian Mutu şi Ianis Zicu pe cineva în România? Al doilea cred că da. Primul nu prea mai prezintă încredere.

Pentru unii, cariera lui Mutu e reprezentată de golurile de la Chelsea, Juventus şi Fiorentina, plus statutul de al doilea marcator din istoria naţionalei României. Onorabil, e drept. Pentru mulţi, Mutu e doar „fiul risipitor” care a irosit cel mai important penalty al României din 1994 încoace. Un simbol al unei generaţii ce a lăsat doar dezamăgiri în spate şi niciun zâmbet pe faţă. Sunt nuanţe. Nuanţe are întregesc un tablou pestriţ la Petrolul. Ceea ce arăta promiţător la Ploeşti în urmă cu mai puţin de un an se transformă într-un proiect riscant, în care pândesc scandalurile şi nemulţumirile. Cu un vestiar care a stat pe un butoi de pulbere în ultimul an, doi fotbalişti capricioşi semnează fără sentimente puternice, doar pentru a-şi încheia decent cariera, aproape de familie.  

Cu speranţe clădite pe banii cetăţenilor, un fenomen nesănătos ameninţă Ploieştiul. "Credeţi că am plătit pe Mutu mai mult decât a plătit Steaua pe Keşeru?", s-a împăunat Contra la prezentarea noului bibelou. Prea vehement în discursurile sale, vulcanicul Guriţă uită că face comparaţia cu o echipă care tocmai a încasat vreo 15 milioane de euro de la UEFA şi alte 10 de la Tottenham. Iată de ce acolo se găseşte buget pentru Keşeru! Dar, la Ploieşti, unde cetăţenii plătesc facturi, chirii şi rechizite, impresiile de pe teren ale lui Mutu şi Zicu vor costa în mod direct omul de rând. Nu pe Capră şi nici pe Contra, pentru că Petrolul este o echipă care înghite constant bani publici, într-o ţară nu tocmai bogată. Plătiţi generos, Mutu şi Zicu au venit la Petrolul ca la o pensiune primitoare şi vorbesc despre performanţe.

Dar, în fond, ce urmăreşte Contra să facă la Petrolul? Fără tineri care să asigure viitorul, el riscă pe mâna unor jucători scumpi, aflaţi pe final de carieră. Iar dacă Petrolul ratează, foarte posibil, grupele Champions League, ce va urma? La vară vor pleca mulţi dintre eroii din finala Cupei, iar Ploieştiul va rămâne cu Bornescu, Marinescu şi un Mutu de 36 de ani, numai bun pentru a ataca din nou locul 1 în campionat. Nu ştiu dacă are rost să le comparăm pe Evian sau Guingamp cu mioriticile Ceahlăul sau Astra, dar prin Franţa, în ultimul an, Mutu a fost mai degrabă pieton decât fotbalist. Nu mai poate să alerge, nu mai poate să şuteze. De pasat nu prea a putut niciodată. Nu mai e util. Doar arată bine, zâmbeşte frumos şi are un CV interesant pe Wikipedia.

De fapt şi de drept, Mutu nu ne mai spune nimic interesant de ceva timp încoace şi doar lipsa de orizont a fotbalului nostru ne mai permite să-l alintăm "Briliantul". Dar, de fapt, el nu trebuie să ne spună nimic pentru a ne face să înţelegem de ce s-a alăturat prietenului Contra. Nu, dragi "lupi", n-are legătura cu galeria fierbinte de pe Ilie Oană şi nici cu ambiţiile şefului Capră. N-are legătură nici cu salariul încasat, nici cu frumuseţea oraşului Ploieşti, dar nici cu proverbialul dor de casă.

Pe el îl mai desparte un singur gol pentru a intra definitiv în istoria naţionalei României. Un obiectiv admirabil pentru un jucător care n-a avut în vestiar vreun Popescu, Dorinel sau Ilie (oricare dintre ei), ci pe Cociş, Şoavă sau Florescu. Mutu va face tot posibilul să se mai afirme prin amicale cu armenii şi bieloruşii, pentru a-l detrona pe adevăratul "Briliant" al fotbalului nostru, Regele Hagi. Evident, nu poţi ajunge la naţională de pe banca lui Ajaccio, nu? Dar, în Liga 1, trei penalty-uri transformate şi-o lovitură liberă ar putea fi suficiente pentru o ultimă selecţie glorioasă. Nu în mandatul lui Piţurcă, dar asta rămâne cu totul altă discuţie. În concluzie, la ce să ne aşteptăm de la acest mariaj interesat de la Ploieşti? La tricouri vândute, da. La materiale spumoase pentru redacţiile de can-can, poate. Dar la un titlu şi la performanţe în cupele europene e foarte greu de crezut.