Nedreptate pentru genii

Nedreptate pentru genii

La ultima numărătoare oficială, fotbalul încă era un sport de echipă, în care forța colectivului mai bun își spunea cuvântul aproape întotdeauna. La început de an 2013 aflăm că fotbalul se identifică doar cu Messi, care la 25 de ani încă mai are timp să-și umple debaraua cu felurite Baloane, cupe, trofee și diplome.

Când l-a aruncat în luptă în amicalul cu FC Porto, din 2003, Frank Rijkaard nici nu bănuia ce prădător de rasă a eliberat în lumea fotbalului. Nimeni nu bănuia de fapt. Messi a intrat atunci și a început să cucerească fotbalul metru cu metru, gol cu gol, stadion cu stadion. Taman bine, Guardiola a preluat puștiul-minune după ce Rijkaard abia l-a scăpat de coșuri și i-a ghidat primii pași în fotbalul mare, acei pași atât de grei, în care mulți se împiedică și pică în nas, mirosind anonimatul acru.

N-a fost cazul cu Leo. După atâția ani, încă ne e greu să explicăm magia care-i iese din bocanc. Secretul o fi în hormonii injectati din copilărie...sau poate că este mâna lui Pep. Sau poate că sunt pasele lui Xavi și Iniesta. Dar poate că e decisiv faptul că are centrul de greutate atât de jos! Sau poate-i vorba de antrenament și de muncă onestă, la fel de bine cum poate să fie și dopingul o explicație. Sau poate că e doar talentul. Uriaș. Incomensurabil și de neegalat.

Cert este că intrarea pe teren a puștiului argentinian a schimbat jocul și joaca. Nu mai există marcaj zonal sau om la om. Atunci când te bați cu Barcelona, există doar obsesia de a-l bloca pe Messi și speranța că fotbalul te va cruța de morișca paselor pe care o vedem deja cu ochii închiși, meci de meci. Până și recordurile se schimbă treptat. De poimâine, toate vor încăpea pe o simplă coală A4, fără-verso, iar foaia va fi semnată cu numele lui Messi. Comparațiile cu Maradona, Pele, Zidane sau Rivaldo nu-și vor mai avea rostul. Ei vor rămâne doar undeva în urmă, departe. Cândva, au jucat și ei fotbal...

După ce a văzut că recordurile nu sunt chiar de neatins, ba mai mult, lumea îi dă apă la moară să le calce în picioare, "Puricele" s-a pus serios pe treabă. A construit și a finalizat mereu atacurile-ceas ale echipei, ba a început de curând să bată și penaltyuri. Decizie care, în 2012, contra lui Chelsea, chiar pe "Camp Nou", a costat-o pe Barcelona un loc în finala UCL. Dar între atâtea minunății, cine mai ține minte cu adevărat asemenea momente rare? Mai nou, Leo bate și loviturile libere. Asta doar așa, pentru câteva boabe în plus la statistică.

Să recunoaștem că ar fi fost nedrept ca un jucător ce marchează 100 de goluri într-un an calendaristic (unul la trei zile, cu tot cu vacanțe!) să nu câștige cel mai prestigios titlu individual pe care îl poți obține în fotbal. Dar viața este uneori nedreaptă. Evident, pentru alții.

E nedrept că omul care a orchestrat timp de 6 ani sclipitori cea mai valoroasă echipă națională din istorie să NU fie consemnat măcar o data în istorie, mai ales după atâtea trofee la nivel european și internațional. Alegeți aici orice nume vreți voi, fie Xavi Hernandez, fie Andres Iniesta.

E nedrept că în fotbalul de astăzi, pentru a fi desemnat cel mai bun, nu mai este suficient să dai 171 de goluri în 171 de meciuri la Real Madrid, într-unul din cele mai performante momente din istoria clubului. E nedrept să nu-ți fie oferit trofeul nici măcar atunci când îți bați rivalul direct în campionat.

Și e nedrept că Balonul de Aur, altădată Everestul fotbalului pentru orice jucător, a ajuns o șușanea previzibilă și inspidă, care nu va mai avea niciodată vreo miză adevărată, de vreme ce trofeul e arvunit pe vecie și va purta întotdeauna același nume.

Pentru noi, ziariștii, a devenit destul de greu și pe alocuri desuet să mai punem vreun epitet lângă numele Messi. Din păcate însă, driblingurile și golurile sale de playstation ne-au aruncat în rutină, fără să mai avem prea des ocazii de reverie și emoții la fotbal. Cel puțin, nu atunci când joacă Barcelona. Mărturisesc că mă simt copleșit. Dar de fiecare dată când deschid televizorul că să văd un meci, mulțumesc rușinat Divinității că m-a făcut contemporan cu acest magician al fotbalului.

Până la urmă, eu rămân satisfăcut în fața televizorului, dar la fel se va întâmpla și cu puștii de mâine. Ei nu vor știi niciodată cum miroase un gazon proaspăt tuns și nici ce e aia o julitură în genunchi. Le rămâne doar să se bată pe console la FIFA, pentru a stabili care e cu adevărat cel mai tare fotbalist din cartier. Pe teren nu vor ieși niciodată. Nici n-are rost. Pentru ce să te apuci să joci? Deja e unul care le-a făcut și le-a câștigat pe toate.