Tot ce-a mai rămas

E final de sezon şi, în afara microbiştilor, nimeni n-are nimic împotrivă. Afară e vară, dar la noi se vorbeşte de răcoare. În Liga 1 parcă nimeni nu câştigă nimic.

Echipe mor, altele sunt în degringoladă şi restul abia ţin pasul. Apoi ar mai fi Braşovul. E cam sărăcie, iar din spate vin Botoşaniul cu Măciuca. Nici nu se ştie exact câţi ne strângem pentru sezonul viitor, se votează mai încolo. Retrogradează mulţi sezonul acesta, aşa că asistăm la primenirea forţată a unei întreceri imperfecte.

În Europa, Spania, ţara care oferă lecţiile de fotbal, încheie ultima campionatul. După ea am mai rămas noi, românii, singurii care mai batem mingea la colţ de iunie. Culmea, la noi Petrolul domină impresia generală, iar Astra şi Pandurii se bat pe ultimul bilet european! Prin 2008, asta ar fi sunat ca o glumă. Unii ar fi râs atunci, dar acum afişează doar un zâmbet nervos.

An de an, anomaliile acaparează fotbalul românesc cu nuanţe tragicomice. Mai mult ca sigur ne aşteaptă poveşti pe cinste în sezonul viitor şi parcă ar trebui să uităm campionatul acesta. În care jumătate dintre echipe sunt la limita supravieţuirii, iar unele chiar sub ea. Perspectivele de viitor par limitate, la toate nivele. Există penalty-uri ridicole care se dau, dar şi salarii decente care nu. 

Stadioane mari sunt goale şi nu părem că mai producem valoare reală. În zilele acestea, ne uităm la Chiricheş ca la Puyol şi sperăm să fie Beckenbauer. Rar, când transferăm "afară", un milion sau două de euro ni se par mine de aur, deşi nu sunt de fapt. Oferim beneficii reduse şi aşteptăm să vină să ne salveze străini sclipitori. Visăm Bokile, Bawabi sau Fatai, muncitori oneşti aduşi de soartă pe tărâmul mişcător numit Liga 1. Şefii de club stau din ce în ce mai mult la tv şi nervii tari au devenit mai importanţi ca tactica de pe teren.

A fost campionatul în care am admirat cea mai merituoasă, dar totodată tristă câştigătoare a trofeului. A fost campionatul în care Rapid şi Dinamo au încetat să mai fie granzi, iar proiectul vasluian a răsuflat zgomotos. A fost campionatul în care marele Hagi s-a enervat după cea mai mare victorie din istoria Viitorului, în timp ce învinsul său stelist, pe care l-a umilit în Ghencea, se declara cel mai fericit om din lume.

Fotbalul românesc este un turn Babel al contradicţiilor, în care tensiunea a ajuns să stârpească bucuria jocului. Pentru conducători, pentru jucători, dar şi pentru privitori, care văd rar şuturi bune şi citesc des despre TAS şi DNA. Se zice că eşti ceea ce mănânci. În cazul de faţă, e tradiţional să concluzionăm un singur lucru. Suntem mici.