Un fleac, ne-au ciuruit

03.10.2013, 08:59
Alexandru Ghiurcau

Din nou, fotbalul nostru arată ca un turn babel al anomaliilor. Steaua nu este doar cea mai iubită echipă din ţară, ci şi, observ, cea mai detestată! După 0-4 cu Chelsea, arătăm că simţul realităţii ne lipseşte; ne dăm de ceasul morţii de parcă Steaua a retrogradat în B, iar bietul Georgievski aproape că este atacat cu pietre după un simplu meci de fotbal.

Nu ţin minte să fi citit atâtea ironii, răutăţi şi atacuri în Turcia după ce Galatasaray a fost măcelărită de Real Madrid. Nici Sport, cotidianul catalan nr. 1, nu a împuşcat-o pe Barca după 0-4 şi 0-3 cu Bayern, la fel cum nici grecii nu au răscolit după recorduri negative atunci când Olympiakos pierdea la Juventus, 0-7. Zelul negativist nu are legătură cu stima faţă de cititori, pentru că, să admitem, nu pentru ei sunt fluturate de zor cifrele negre. Nu. Ele fac deliciul lui Vivi Răchită, lui Anghel Iordănescu, dinamoviştilor, rapidiştilor şi, în general, celor care au simţit nevoia să vadă un gigant doborât cu brutalitate.

Trebuie să fim realişti, aşa, ca Reghecampf. Steaua tot va lua titlul la pas, iar tragedia din jurul meciului cu Chelsea se va evapora prin august 2014, când echipa va ajunge iar în grupele UCL. De fapt, propun un exerciţiu de imaginaţie. Aş oferi conducerii Stelei pactul următor: calificări garantate în grupele Ligii timp de 5 sezoane la rând, la finalul cărora punctajul să fie un 0 rotund şi golaverajul general 0-100. Credeţi că MM, Gigi sau secretarele vor refuza calificările, pentru că s-ar "face de râs"? Oho. Surpriză, zecile de milioane de la UEFA nu ţin cont de scoruri şi, în general, au darul nobil de a spăla orice ruşine. Iar acest 0-4 de la Bucureşti va fi uitat imediat ce buzunarele se vor umple din nou.

Steaua a pierdut cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal din lume şi niciun scor de la 0-6 în jos nu poate fi considerat ruşinos. Suntem mai săraci, mai firavi, mai neserioşi şi mai limitaţi decât ei. Iar englezii erau avertizaţi încă din primăvară că fotbalul rezervă surprize. Cum să te arăţi mirat de o înfrângere atât de previzibilă? Dacă fundaşii de la Sibenik şi puştii Concordiei Chiajna s-ar bate de la egal la egal cu Eto'o şi Lampard, atunci ierarhiile din fotbal chiar ar fi dinamitate, iar Skopje, Vilnius, Erevan sau Tbilisi ar vedea şi ele Champions League, nu?

Cel mai sănătos lucru posibil este cel pe care îl refuzăm ca netoţii. Să ne bucurăm că Steaua a ajuns aici şi de faptul că Boateng, Mourinho sau Torres chiar au meciuri la Bucureşti, nu numai în direct pe Digi Sport. Revenind, de sâmbătă, la săgeţile şi coroanele din Liga 1, trebuie să acceptăm cu seninătate faptul că fotbalul românesc e o mare caterincă, iar noi îl luăm prea în serios, mai ales atunci când pierdem. Şi nu trebuie să fii un filosof ca să-ţi dai seama de asta.

De același autor
Citeşte alte articole de Alexandru Ghiurcau
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei

Autoritățile bulgare au identificat drona care s-a prăbușit și a explodat sâmbătă dimineață în...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:00 Fotbal Club
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:20 Stirile Digi Sport
  • 07:40 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:20 Stirile Digi Sport
  • 08:40 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • ghita

    FOTBAL: Energie Cottbus - Hannover, 14:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Heart of Midlothian's Cameron Devlin (right) slides in on Celtic's Callum McGregor during the William Hill Premiership match at Celtic Park, Glasgow. Picture date: Saturday May 16, 2026.

    FOTBAL: Kilmarnock - Celtic, 15:30, în direct pe Digi Sport 2

  • FOTBAL: Chindia - Metaloglobus, 16:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Celtic v Rangers - William Hill Premiership

    FOTBAL: Rangers - Hibernian, 18:00, în direct pe Digi Sport 2

  • Screenshot 2026-08-02 122904

    FOTBAL: Petrolul - Oțelul, 18:30, în direct pe Digi Sport 1

  • FOTBAL:UNIVERSITATEA CRAIOVA-UNIVERSITATEA CLUJ, PLAY OFF SUPERLIGA SUPERBET (17.05.2026)

    FOTBAL: Universitatea Craiova - FC Argeș, 21:30, în direct pe Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Lovitură de teatru, cu o zi înainte de nuntă: Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez!

Globe Soccer Awards 2024

Exclusiv ”Mi-a zis MM: `Bă, Gigi, nu ai văzut așa ceva!”. Becali s-a convins după 29 de minute și a luat decizia: OUT

FOTBAL:FCSB-FK AUDA, PRELIMINARIILE CONFERENCE LEAGUE (23.07.2026)

Foto Mihaela Rădulescu a fost ”ștearsă complet” și nu s-a mai putut abține: ”Trebuie să le fie frică de mine”

Exclusiv Radu Naum, reacția serii după ce Marius Șumudică a început negocierile cu CFR Cluj: ”Mă scuzați”

Colaj Naum si Sumudica

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media